Avocatul familiei Luizei, acuzații la adresa DIICOT: Mă simt supravegheat și interceptat. Cât din fondurile Direcției sunt alocate pentru cei care comentează împotriva DIICOT pentru acest caz?

Avocatul familiei Luizei Melencu, Tonel Pop, a lansat acuzații grave la adresa DIICOT, la scurt timp după ce s-a aflat că familia lui Gheorghe Dincă a fost chemată la audieri. Avocatul familiei Luizei susține că se simte urmărit și interceptat și va depune o cerere către CSM și Parchetul General pentru a face o anchetă, anunță Antena3. Avocatul susține că familiile victimelor și jurnaliștii, dar și avocații părților vătămate din Cazul de la Caracal, ar fi interceptați.
„Am aflat și eu cu puțin timp în urmă că familia inculpatului va fi audiată la 12:00. DIICOT dă către mine note e genul următoarele două săptămâni vom avea activitiăți la Caracal, la București și nu mai știu unde. Am făcut o cerere expres să mi se spună clar ce și cum, am venit special să aflu. S-a evitat să nu fiu la audierea familiei Dincă. Mai mult, eu l-am cerut. Ieri am făcut o plângere, ieri am prezentat-o procurorului de caz, care mi-a zis că nu se poate înregistra la Caracal, am venit aici. Ei au citat înainte, pe ascuns. Se joacă de-a v-ați-ascunselea cu noi. Orice avocat din dosar are dreptul să asiste la audiere.
Acest lucru disperă pe anchetatori. Să nu fie puse alte întrebări edecât cum vor dânșii. Ascund ceva și asta e pe față. Mă simt urmărit, mă simt supravegheat, mă simt interceptat. O să fac o cerere către CSM și către Parchetul General pentru a se ancheta cât din fondurile DIICOT sunt alocate pentru cei care comentează împotriva DIICOT pentru acest caz”, a declarat Tonel Pop.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)