ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Transformarea unei vechi biserici anglicane într-o sală de wrestling a devenit un simbol al crizei profunde cu care se confruntă creștinismul instituțional în Marea Britanie. Sub vitralii și bolți gotice, aplauzele nu mai sunt pentru rugăciuni sau coruri religioase, ci pentru loviturile spectaculoase ale unor luptători tatuați și costumați.
 
Biserica St. Peter din orașul Shipley a fost recent scena unui meci în care credincioșii au răcnit entuziasmați când favoritul local, Billy O’Keeffe, l-a pus la pământ pe un adversar numit „Disciple”. Acesta nu este un eveniment izolat, ci face parte dintr-un fenomen numit Wrestling Church, inițiat de Gareth Thompson – un predicator carismatic care amestecă religia cu luptele profesioniste, într-o încercare de a atrage publicul într-o epocă în care participarea la slujbele tradiționale este în continuă scădere.

Departe de a fi o excepție locală, acest tip de manifestare este răspunsul unei părți a Bisericii Anglicane la prăbușirea interesului religios în Regatul Unit. Potrivit recensământului din 2021, mai puțin de jumătate din populația Angliei și Țării Galilor se mai consideră creștină, iar numărul celor fără religie a crescut semnificativ. În acest context, preoți și lideri religioși apelează la metode neconvenționale – unele de-a dreptul controversate – pentru a păstra legătura cu comunitățile. În cazul bisericii din Shipley, „experimentul” Wrestling Church înseamnă lupte de șase contra șase, predici scurte și botezuri organizate între meciuri.

Fondatorul acestei inițiative, Gareth Thompson – cunoscut în ring sub numele Gareth Angel – afirmă că lumea wrestlingului profesional este compatibilă cu mesajul creștin, prin analogii între luptători și personaje biblice. „Am început să văd David și Goliat, Cain și Abel… Am putea spune poveștile astea”, susține el. Problema nu este însă doar alegorică, ci una care atinge esența misiunii religioase: poate fi într-adevăr transmis un mesaj spiritual autentic în mijlocul unui spectacol în care domină violența teatralizată, artificiile și sloganurile scandate de mulțime?

La un astfel de eveniment recent, aproape 200 de persoane s-au adunat în jurul ringului amenajat în interiorul bisericii, fluturând degete uriașe de spumă și încurajând în mod gălăgios „războinicii”. Pastorul Natasha Thomas, cea care a acceptat găzduirea Wrestling Church, recunoaște că ideea nu e pentru toată lumea, dar insistă că „aduce un grup diferit de oameni” în biserică. Cu toate acestea, entuziasmul pare să nu fi dus la o convertire reală: doar câteva persoane dintre cei atrași de wrestling au început să frecventeze slujbele de duminică.

Spectacolul, susținut de organizația caritabilă Kingdom Wrestling, include și cursuri de autoapărare pentru femei, antrenamente pentru copii cu probleme de comportament și grupuri de sprijin pentru bărbați cu probleme de sănătate mintală. Dacă aceste activități sociale pot fi considerate utile în sine, întrebarea rămâne dacă ele justifică compromiterea simbolică a spațiului sacru, transformat într-o arenă de divertisment.

Criticii fenomenului avertizează că bisericile riscă să-și piardă identitatea spirituală în goana după relevanță socială. În loc să își regăsească esența în profunzimea liturgiei, tot mai multe parohii recurg la forme de divertisment pentru a supraviețui într-o societate secularizată. În cazul Wrestling Church, tensiunea dintre credință și spectacol este evidentă. Chiar dacă Thompson insistă că „Dumnezeu a întors pasiunea pentru wrestling” în favoarea unei misiuni spirituale, pentru mulți participanți motivația principală rămâne spectacolul, nu evanghelia.

În vestiarul cu miros înțepător, unde luptătorii își leagă cizmele și își repetă coregrafiile, ideea că între două meciuri se oficiază botezuri poate părea grotescă, nu sacră. Chiar și luptători ca Liam Ledger (alias Flamin’ Daemon Crowe) recunosc că prezența religiei în acest context este „suprarealistă”. Dar pentru fondatorul conceptului, totul are sens: „Lumea wrestlingului, dacă crezi în ea, este reală. La fel și credința creștină”, spune Thompson. Problema apare când granițele dintre spectacol și sacru devin imposibil de delimitat, iar lupta pentru suflete este înlocuită cu o luptă pentru audiență.

Astfel, Wrestling Church nu este doar o inițiativă neobișnuită, ci o reflectare a crizei de identitate cu care se confruntă creștinismul contemporan într-o societate dominată de consum, senzațional și spectacol. Când biserica devine o scenă pentru cascadorii, iar altarul este flancat de corzi elastice și lumini colorate, se ridică întrebarea dacă nu cumva, în încercarea de a rămâne relevantă, își pierde tocmai chemarea care o definește.