Bărbat de 50 de ani, găsit mort pe peronul gării din Sfântu Gheorghe. Polițiștii au declarat că nu avea urme de violență

Un bărbat de aproximativ 50 de ani, a cărui identitate nu este cunoscută, a fost găsit mort, joi dimineața, pe peronul Gării CFR din Sfântu Gheorghe, a anunțat Inspectoratul Județean de Poliție Covasna, potrivit Știripesurse.
"La data de 13 octombrie, în jurul orei 5,00, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Covasna au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că în stația CFR Sfântu Gheorghe o persoană se află căzută pe peron. În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului împreună cu un echipaj medical, care a constatat decesul persoanei, un bărbat de aproximativ 50 de ani. Din primele verificări efectuate s-a stabilit că bărbatul nu prezintă urme vizibile de violență. Acesta a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Covasna", a declarat purtătorul de cuvânt al IJP Covasna, Radu Stroe.
Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii identității bărbatului, precum și a împrejurărilor în care s-a produs decesul, mai transmite sursa citată.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Nici n-a trecut bine o lună, iar Nicușor Dan și-a încălcat prima mare promisiune: România merge la Bruxelles cu propunerea de majorare a TVA de la 19% la 21%

Euronews: Comisia Europeană dă bani pe ascuns ONG-urilor de mediu ca să atace firmele private

ActiveNews riscă să-și suspende apariția. Secretele și nevoile noastre. APEL CĂTRE CITITORI

3 ani de la trecerea la Domnul a unui mare patriot și unionist: Părintele Dumitru Merticariu

După Istoria Românilor, Daniel David, ministrul preferat al lui Nicușor Dan, vrea să taie Limba Română! Ați crezut că se va ajunge aici în atât de scurt timp? Alis Popa: Dragi români, dacă nu vă doriți deznaționalizarea, acum e momentul să luați atitudine

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"
Recomandările noastre

Doi Mesianici vor să belească un Apocaliptic – Nu e banc, dar lumea se bucură ca proasta!

Jeffrey Sachs: "Opriți-l pe Netanyahu, înainte să ne ducă pe toți la moarte!"

Funky-checkerșii lui Zuckerberg, sub lupa lui Stéphane Luçon: Cine îi verifică pe „verificatori”? O investigație despre cenzura deghizată în societate civilă în România

ACOPERIREA CRIMEI. Îngropat a doua zi după mutilarea creierului. 17 iunie 1889: Singura imagine de la înmormântarea lui Mihai Eminescu - Românul Absolut. “Eminescu, cel mai mare doctrinar al naționalismului” - Reportaj din Universul
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Persoane: Klaus Iohannis Raed Arafat
Locații: Sfântu Gheorghe
Subiecte: moarte subită
Organizații: CFR Călători Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)