Bărbat din Pennsylvania, SUA, aproape paralizat pe partea stângă a corpului, după injectarea cu prima doză a serului experimental produs de Pfizer. Chiropracticianul la care a apelat susține că alți 20 de oameni au pățit la fel

Unui bărbat din Butler County, Pennsylvania, SUA, aproape i-a paralizat partea stângă a corpului în urma vaccinării cu prima doză a serului experimental produs de Pfizer. Acesta a rămas, pe partea stângă, cu brațul amorțit, cu furnicături în picior și cu fața și buzele amorțite.
John McCool a relatat pentru postul american de televiziune Channel 11, într-un reportaj difuzat la sfârșitul lunii aprilie, următoarele:
„M-am trezit în toiul nopții. Îmi simțeam brațul de ca și cum mi-ar fi luat foc. M-am gândit că trec printr-un atac de cord. În acel moment, m-am temut pentru viața mea și am făcut ceva ce nu credeam că o să fac vreodată: am pus-o pe soție să cheme salvarea".
Channel 11 a mai informat că reacția a apărut în decurs de 48 de ore de când bărbatului i se administrase prima doză a „vaccinului” Pfizer, la începutul lunii aprilie. De atunci, el s-a prezentat la spital de câteva ori pentru investigații medicale care să releve cauza afecțiunii sale, însă doctorii nu au ajuns la vreo concluzie.
McCool a decis să meargă la un chiropractician, pentru a-și redobândi pe deplin mobilitatea pe partea stângă a corpului. Dacă îi strânge cineva mâna cu putere, poate simți presiunea, nimic altceva. Nu simte durere. Când mânăncă, nu își poate controla bine gura, astfel încât îi curge lichid din colțul gurii, după cum el însuși povestește.
Chiropracticianul, dr. Chris Olcheski, spune că John McCool nu este prima persoană care vine la el cu astfel de probleme, survenite la scurt timp după vaccinare. Circa 20 de persoane, majoritatea bărbați peste 40 de ani, s-au prezentat la el cu probleme asemănătoare, în partea superioară a corpului (peste 12) sau în tot corpul.
Contactați fiind de Channel 11 pentru a a-și spune părerea legat de cazul lui John McCool (dar și altele similare), reprezentanții companiei Pfizer au dat următoarea declarație:
„Noi luăm foarte în serios evenimentele adverse care pot fi asociate vaccinului nostru Covid-19, BNT162b2. Este important de subliniat că evenimente adverse severe care nu au legătură cu vaccinul pot, din nefericire, să apară cu o frecvență similară celei din rândul populației generale”.
Cu toate că producătorul „vaccinului” neagă legătura de cauzalitate dintre vaccinare și paralizia suferită de el, John McCool și-a învățat lecția și nu are de gând să-și mai facă și a doua doză. Și foarte bine face, zicem noi.
Pe același subiect

EXCLUSIV: LISTA CU BANII ÎNCASAȚI DE FIRMELE PRESEI MITUITE DE GUVERN PENTRU A RĂSPÂNDI TEROAREA COVID ÎN ROMÂNIA

Tucker Carlson: COVID-ul a fost doar ÎNCEPUTUL. Dictatura Globală se va instaura în acest Weekend

FRESCA RĂZBOIULUI DIN UCRAINA: Opera Marii Resetări. Evreii și chinezii, între fețele văzute și cele nevăzute ale conflictului. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina. EXCLUSIV

PLANUL MERGE ÎNAINTE. Claudia Marcu: Ordin de la Comisia Europeană: Toată populația trebuie vaccinată! DOCUMENT

A început Etapa a III-a: Variola Maimuței încununează Marea Resetare și nașterea Omului Nou

AUTOPSIA ȘI EPITAFUL PANDEMIEI DIN ROMÂNIA. Dr. Damian Baciu: SOMAȚIA unor medici români către INSP, instituție responsabilă pentru apărărea sănătății și vieții românilor. SEMNAȚI PROTESTUL AICI!
Recomandările noastre

COVID-19 și Variola Maimuțelor - Aceeași Mână, același Scenariu?

„Tratatul pentru pandemie” deschide calea către instaurarea, prin OMS, a globalismului tehnocratic. Directorul nealeas al OMS va avea în mâini puterea de a declara DICTATURA SANITARĂ GLOBALĂ, cu o forță de acțiune proprie propusă de Bill Gates
Persoane: Chris Olcheski John McCool
Locații: Pennsylvania SUA
Organizații: Channel 11 Pfizer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)