Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia, care adăpostește Codex Aureus, rămâne în proprietatea Statului Român și în administrarea Bibliotecii Naționale a României, au decis judecătorii ÎCCJ

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au lăsat statului român o comoară culturală, vizată de retrocedări: Biblioteca Batthyaneum, care conține 1770 de manuscrise și 550 de incunabule, precum și Codex Aureus, cel mai faimos manuscris medieval occidental anluminat, scris cu cerneală de aur, potrivit Q Magazine.
„Deși mulți au încercat să rupă Biblioteca Batthyaneum de statul român, nu s-a reușit, din fericire. Decizia Înaltei Curți reprezintă un mare succes. Trebuie să-i mulțumesc domnului președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, care a tradus testamentul lui Batthyany și, în urma acestei traduceri, toată lumea a înțeles că patrimoniul revine statului român”, a declarat Carmen Mihaiu, directorul Bibliotecii Naționale a României.
Instanța supremă a respins recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva sentinței nr. 153/2018, din 4 iulie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia – Secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Decizia este definitivă. Din completul care a pronunțat această decizie istorică au făcut parte judecătorii Attila Gheza Farmathy, Ionel Marius Ionescu și Virginia Filipescu, alături de magistratul asistent Ciprian Gabriel Ene.
Prin urmare, Biblioteca Batthyaneum, filiala Bibliotecii Naționale a României din Alba Iulia, rămâne în proprietatea Statului Român și în administrarea Bibliotecii Naționale a României. Citiți integral pe Qmagazine.ro.
Pe același subiect
Recomandările noastre
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Locale
Persoane: Attila Gheza Farmathy Ciprian Gabriel Ene Ioan Aurel Pop Ionel Marius Ionescu Virginia Filipescu
Locații: Alba Iulia
Subiecte: Retrocedări ilegale revizionism maghiar
Organizații: Academia Română Biblioteca Batthyaneum Biblioteca Naţională a României Biserica Romano-Catolică Înalta Curte de Casație și Justiție
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)