Biserica Ortodoxă Ucraineană și-a declarat deplina independență și autonomie față de Patriarhia Rusă

Biserica Ortodoxă ucraineană, subordonată până în prezent Patriarhiei Ruse, a anunțat vineri ruperea de aceasta, după ce Rusia a invadat Ucraina, declarându-și "deplina independență", relatează AFP, citată de ȘtiripeSurse.
"Nu suntem de acord cu patriarhul Rusiei, Kirill, în ceea ce privește războiul în Ucraina", a explicat într-un comunicat Biserica Ortodoxă ucraineană, la finalul conciliului consacrat "agresiunii" ruse împotriva țării sale, pronunțând "deplina independență și autonomie a Bisericii Ortodoxe ucrainene".
În afară de Biserica Ortodoxă ucraineană, care era până acum subordonată canonic Patriarhiei Ruse, în Ucraina mai există și Biserica Ortodoxă a Ucrainei, care și-a obținut autocefalia în 2019.
"Consiliul a adoptat completările și amendamentele corespunzătoare la Carta privind conducerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene, care atestă autonomia și independența deplină a Bisericii Ortodoxe Ucrainene", se arată în documentul distribuit de UOC. De asemenea, Consiliul și-a exprimat dezacordul cu poziția Patriarhului Kirill al Moscovei și al întregii Rusii cu privire la războiul din Ucraina.
Rezoluția notează că o parte semnificativă a refugiaților ucraineni care se află în străinătate se adresează Mitropoliei de la Kiev a UOC cu cereri de a deschide parohii ortodoxe ucrainene în străinătate. "În acest sens, Consiliul își exprimă convingerea profundă că Biserica Ortodoxă Ucraineană nu-și poate lăsa credincioșii fără tutelă spirituală, ea trebuie să le fie alături în încercările lor și să organizeze comunități bisericești în diaspora. Este necesar să se dezvolte în continuare misiunea în străinătate în rândul ucrainenilor ortodocși pentru a le păstra credința, cultura, limba și identitatea ortodoxă", se arată în document.
Biserica Ortodoxă Ucraineană invită Biserica Ortodoxă schismatică din Ucraina (OCU) să reia dialogul.
Documentul notează că UOC ar trebui să fie conștientă de faptul că statutul canonic al bisericilor și parohiilor, "așa cum este fixat în Carta UOC, este de fapt neautocefal și este semnificativ inferior libertăților și oportunităților în implementarea activităților bisericești, care sunt prevăzute de Carta privind managementul UOC".
O altă condiție pentru dialog în cadrul UOC a fost "soluționarea problemei canonicității ierarhiei OCU, deoarece pentru UOC, precum și pentru majoritatea bisericilor ortodoxe locale, este destul de evident că, pentru a recunoaște canonicitatea ierarhiei OCU, este necesar să se restabilească succesiunea apostolică a episcopilor săi." "Consiliul își exprimă convingerea profundă că cheia succesului dialogului ar trebui să fie nu doar dorința de a restabili unitatea bisericii, ci și dorința sinceră de a-și construi viața pe baza conștiinței creștine și a purității morale", se arată în rezoluție.
"Consiliul percepe existența unei
schisme [în Ortodoxia ucraineană] ca pe o rană profundă și dureroasă în
trupul bisericii. Dar chiar și în astfel de circumstanțe de criză,
Consiliul nu-și pierde speranța pentru reluarea dialogului", se arată în
rezoluția Consiliului, potrivit surselor citate.

la lupta pentru Adevăr!
Pe același subiect

Mărturisirea lui Zelenski care pune Războiul din Ucraina sub Semnul Întrebării

Războiul Nervilor și al Dracilor în jurul Marii Lavre de la Kiev – Zelenski, între ciocan și nicovală

Când or să cadă avioanele din cauza vaccinării piloților cine o să plătească? Comandantul aeronavei aterizate de urgență pe Otopeni și-a pierdut cunoștința în timpul zborului. Dacă secundul era la toaletă azi aveam 184 de morți plus personalul TAROM
Recomandările noastre

Maestrul Ion Cristoiu și Anca Alexandrescu: Solidaritate cu ActiveNews! Sprijiniți presa independentă! - VIDEO și mesaje îmbucurătoare ale cititorilor noștri. Mulțumim din suflet tuturor!

Rafael Udriște: GENERAȚIA SFINTEI CRUCI - Crucea de lemn de la Universitate, purtată pe umeri de la Chișinău la București, este declarația de dragoste pe care generația mea o face, în fiecare zi, României

27 martie: Basarabia „se unește pentru totdeauna cu Mama sa, România”. Aproape toți cei care au votat Unirea au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice. Ei sunt Martirii Basarabiei, Martirii Unirii. Să nu-i uităm niciodată!

Virgiliu Gheorghe: Războiul văzut și războiul nevăzut
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Patriarhul Kirill
Subiecte: Război Ucraina
Organizații: Biserica Ortodoxă Rusă Biserica Ortodoxă Ucraineană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)