Boicotul electoral creștin
Orice creștin cu o conștiință trează nu își poate da votul unor forțe politice anticreștine, ale căror scopuri politice sunt tocmai distrugerea vieții sale de creștin, distrugerea vieții sociale fundamentate creștin și distrugerea Bisericii.
Eu nu pot vota pe cei care au susținut permanent măsurile aberante și disproporționate ale medicinii militarizate, care au închis bisericile în noaptea Învierii Domnului, pe cei care au legiferat "medical" împotriva Împărtășirii în Biserică, interdicție valabilă și astăzi, nu pot vota pe cei care vor închide mâine din nou toate bisericile, pe cei care au închis trei luni cimitirele, pe cei care au trimis poliția în biserici, la slujbe, pe cei care au stârnit presa plătită să prigonească preoți, episcopi și credincioși, pe cei care au votat în Parlament legile coloniei penitenciare, pe cei care nu au cenzurat aberațiile sistemului.
Nu pot vota pe cei care distrug școala românească, pe cei care vor transforma școala în platformă on-line, nu pot vota nici pe cei care au adoptat dictatul începerii școlii cu obligativitatea purtării măștilor, nici pe aceia care nu au cenzurat în Parlament aberația dictatului emis.
Întreg spectrul politic românesc și-a dezvăluit incapacitatea de a construi soluții raționale și umane, incapacitatea de a dialoga cu societatea românească, a demonstrat doar capacitatea de a ridica slugărnicia de mici instrumente coloniale la culmi de progres neatinse nicăieri în lume.
Desigur, unii agită problema pensiilor, alții agită problema falimentului economic, alții se agită pur și simplu, nimic din toată această paradă nu ne va proteja în fața tăvălugului de măine, al crizei, al sărăciei și dictatului progresismului ideologic pus deja în operă.
Cum să votezi pe cei care te-au amenințat cu creșterea numărului morților dacă mergi la Slujba de Înviere?! Există limite peste care nu se poate trece! Și minciuna și ura politrucului mărunt trebuie să aibă o limită. Nu îi putem urni, sunt încastrați în mecanismul nostru social și politic, dar măcar un semnal al lipsei de legitimitate trebuie să primească.
Votul ar trebui să fie instrumentul libertății mele, când el devine doar instrumentul capturării mele ca cetățean liber, doar falsificarea propriei mele libertăți, atunci gestul unic al libertății mele trebuie să fie refuzul legitimării propriei mele lipsiri de libertate, al falsificării primitive a unei democrații, oricum disfuncționale. În fond, au demonstrat că pot funcționa, pot guverna, pot vinde și cumpăra totul, fără cetățeni, fără popor, care a ajuns doar o abstracție statistică asimptomatică.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Dr. Geanina Hagimă: ȘOC ȘI GROAZĂ. Cine sunt personajele care au injectat serurile experimentale Covid în populația naivă
Medicul Anca Cernea, propagandistă anti-Georgescu, a murit de turbo-cancer
Călin Georgescu, la Târgul de la Domnești, alături de membri ai AUR: ”URAGANUL A PORNIT! Țara se ține prin popor, nu prin comploturi și combinații politice!” - DISCURSUL INTEGRAL. De la țărani la Mănăstirea Aninoasa - VIDEO
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Atentatul terorist contra mogulului care voia să dezvăluie corupția lui Zelenski provoacă un cutremur doar în Ucraina nu și la Bruxelles. Cum a fost ucisă și îngropată executanta atentatului de către o echipă mixtă a serviciilor secrete GUR și SBU
Recomandările noastre
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Secțiuni: Știri
Subiecte: alegeri locale România 2020 Biserica în pandemie închiderea bisericilor Pandemia Coronavirus, pneumonia din Wuhan
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)