Bolnavii de cancer acuză: Rafila dorește să mențină și să mărească numărul deceselor zilnice din patologia oncologică

Plângere FABC către Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților
Către: Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților,
In atentia:Doamnei Deputat Cătăniciu Steluța-Gustica-Presedinte,
De la: Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer – FABC
Subiect: Abuz al Ministrului Sănătății prin nerespectarea legii 293/2022,
Stimată Doamnă Președinte,
-Subscrisa Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, cu sediul in București, str. Învingătorilor, nr. 29, ap.6, sector 3, având CUI 23728748, având in componenta 28 de asociații regionale, cu peste 90000 de membri, va aduce la cunoștința următoarele:
-in urma declarațiilor Domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, referitoare la Planul National de Combatere si Control al Cancerului, PNCC, ca acesta nu este bine întocmit și că se necesită construcția altui plan la care dumnealui lucrează în prezent, prelungind agonia pacienților oncologici;
-mare parte a specialiștilor membrii ai comisiei actuale ce lucrează la noul plan al Domnului Alexandru Rafila, au făcut parte și din grupul de lucru din Parlament care a scris PNCC iar întrebarea noastră este când au fost aceștia specialiști, atunci sau acum ;
-PNCC a fost cerut de asociațiile de pacienți încă din anul 2001, iar odată cu legea 293/2023, speranțele noastre au crescut, sperând într-o nouă șansă la viață, iar acum cu declarațiile Domnului Rafila, speranțele noastre au fost îngropate din nou;
-PNCC a fost votat in unanimitate in Parlamentul României, trecând de filtrul Comisiilor aferente;
-in noiembrie 2022, PNCC a fost promulgat de către Președintele României, eveniment la care a participat și Domnul Alexandru Rafila declarând că este emoționat că în sfârșit s-a scris un plan, iar acum îl contestă;
-din grupul inițiatorilor planului a făcut parte și Domnul Alexandru Rafila care-și reclamă propria decizie;
-PNCC a stat in transparență 5 luni, timp în care Domnul Alexandru Rafila putea interveni pentru modificări la plan și nu a făcut-o, iar acum presat de timpul legal caută portițe de amânare a implementării;
- În consecință:
– în urma celor semnalate mai sus, considerăm că Domnul Ministru Alexandru Rafila se consideră mai presus decât legea din România, încălcând astfel în mod flagrant Constituția României;
-a prejudiciat starea de spirit și siguranța pacienților cu cancer din România, și așa greu încercați de lipsurile din sistemul sanitar pe care îl conduce Domnul Alexandru Rafila;
-Domnul Alexandru Rafila prin neimplementarea PNCC dorește să mențină cifrele și procentele rușinii la nivel european cu peste 20000 de decese/an evitabile din patologia oncologică și cu 48% mai multe decese/an față de media europeană, din aceiași patologie;
-Domnul Alexandru Rafila prin neimplementarea și amânarea PNCC dorește să mențină/mărească numărul deceselor zilnice din patologia oncologică, aproximativ 153 de pacienți/zi cu diferite forme de cancer, mulți dintre ei cu șanse reale de supraviețuire;
-Domnul Alexandru Rafila nu dorește implementarea unei medicini personalizate stipulată în PNCC prin accesul la investigații genetice, moleculare, care ar fi dat o șansă în plus pacienților cu cancer;
-Domnul Alexandru Rafila dorește înmulțirea cazurilor de cancer în stadiu avansat prin neimplementarea PNCC care are foarte bine conturate programe de screening;
-Domnul Alexandru nu dorește accesarea banilor europeni dedicați acestei patologii, bani care se regăsesc ca resursă financiară în PNCC;
Aceste lucruri evidențiate pe scurt ar trebui analizate în Comisia de Abuzuri, pentru a proteja legea în România și pentru a da o șansă reală pacienților oncologici din Romania. Cancerul nu este doar problema pacientului sau a familiei acestuia, ci este problema întregii societăți!
Lipsa acestui Plan o resimțim în fiecare zi dar cel mai bine s-a resimțit în pandemie când mulți dintre noi ne-au părăsit tocmai că nu erau stipulate și conturate traseele pacienților, ceea ce PNCC are foarte bine conturat acest lucru.
PNCC este in concordanță cu Planul European de Combaterea Cancerului, primind chiar felicitări de la nivelul Comisiei UE.
In condițiile în care la împlinirea celor 180 de zile rezervate scrierii normelor de implementare a PNCC, 01.07.2023, nu se va întâmpla acest lucru, FABC își rezervă dreptul de a acționa în instanță MS pentru nerespectarea legislației în vigoare și pentru periclitarea vieții pacienților, acțiune urmată de proteste în stradă și în Parlamentul UE.
In speranța că sesizarea noastră se va bucura de întreaga atenție a Dumneavoastră și a întregii Comisii, vă mulțumim pentru sprijin, înțelegere și compasiune.
Cu deosebita considerație,
Cezar Irimia - presedinte FABC
0723240223
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer · Contact · Facebook
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Alexandru Rafila Cezar Irimia
Locații: România
Subiecte: cancer
Organizații: Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)