ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Fostul director al PayPal, David Sacks, numit de Donald Trump în funcția de ”Țar” pentru inteligență artificială și cripto, care conduce, totodată, un consiliu consultativ al Casei Albe privind știința și tehnologia, a scris o analiză, pe pagina sa de X, despre ”Lovitura de stat silențioasă dată de UE în România” prin instalarea lui Nicușor Dan.
 
 *
 
Lovitura tăcută dată de UE în România

O țară nu poate apăra democrația distrugând-o. Nici nu poate combate interferențele devenind principalul sabotor. Acestea nu sunt paradoxuri.

Sunt realitatea politică a României post-electorale din 2025, unde voința poporului a fost călcată în picioare de o uniune de tehnocrați, presiuni ale serviciilor de informații străine și decrete judiciare. Aceasta nu este democrație. Este o imitație a democrației, concepută pentru aparențe și rezultate controlate.

Să analizăm faptele cu atenție.

Pe 24 noiembrie 2024, alegătorii români l-au ales pe Călin Georgescu, un conservator și naționalist independent, drept candidatul principal pentru președinție. Acesta a câștigat primul tur de scrutin cu o pluralitate de 23% într-o cursă cu mai mulți candidați. În orice republică normală, acest rezultat ar fi constituit un mandat pentru a avansa în turul doi.

În schimb, Curtea Constituțională, sub o presiune intensă din partea Uniunii Europene, a anulat rezultatul două săptămâni mai târziu, invocând presupuse „interferențe rusești” pentru care nu au fost prezentate dovezi convingătoare.

Această anulare nu a fost doar o chestiune tehnică legală. A fost o decapitare politică. Georgescu, alegerea populară, a fost apoi interzis să candideze în alegerile reluate, programate pentru martie 2025, pe baza unor anchete penale introduse convenabil între timp. Acuzațiile, inclusiv „instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale”, par o parodie a pretextelor autoritare.

A vorbi împotriva UE, a pune sub semnul întrebării înțelepciunea controlului supranațional, a vorbi în numele suveranității naționale este acum, în unele colțuri ale Europei, o infracțiune. Ne întrebăm ce mai rămâne protejat din libertatea de exprimare.

George Simion, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a intervenit ca înlocuitor al lui Georgescu. Candidatura sa a fost legală, validată atât de Biroul Electoral Central, cât și de Curtea Constituțională.

A făcut campanie deschis, iar în primul tur al alegerilor reprogramate din 4 mai 2025, a obținut aproape 41% din voturi. Cel mai apropiat adversar al său, Nicușor Dan, favoritul UE, un apostol al centralismului birocratic, al granițelor deschise și al conformității transnaționale, a primit doar 21%. Simion conducea cu aproape două cifre în sondajele premergătoare turului doi. Pe teren, energia era a lui. Mulțimile, ale lui. Elanul, de necontestat.

Apoi a venit rezultatul. Potrivit autorităților electorale române, Dan a câștigat miraculos turul doi cu 54% din voturi față de 46% pentru Simion. De la un deficit de 20 de puncte la o victorie cu 8 puncte, cu procente aproape identice raportate în fiecare circumscripție.

Uniformitatea statistică a rezultatului ridică întrebări pe care nicio democrație serioasă nu și le poate permite să le ignore. Este plauzibil ca fiecare secție de votare, într-o națiune atât de diversă și divizată precum România modernă, să returneze marje aproape identice?

Mai rău, ecosistemul informațional din jurul alegerilor a fost manipulat deliberat. În săptămânile dinaintea votului, autoritățile europene au făcut presiuni asupra platformelor private pentru a cenzura discursurile nefavorabile lui Dan și agendei UE.

Cea mai gravă dezvăluire nu a venit de la un actor partizan, ci de la Pavel Durov, CEO al Telegram, care a mărturisit public că serviciile de informații franceze l-au abordat pentru a suprima conservatorii români înainte de alegeri. El a refuzat. Alții, putem presupune, nu au făcut-o.

Așadar, apare întrebarea, clară și urgentă: mai poate fi considerată o țară ca având o democrație funcțională dacă votul poporului este anulat, candidatul principal este incriminat, discursul este suprimat, iar alegerile sunt supravegheate și cenzurate de puteri străine? Ne ferim de astfel de întrebări doar atunci când ne temem de răspuns.

UE se prezintă ca un gardian al democrației liberale. Cu toate acestea, acțiunile sale de aici imită exact regimurile pe care pretinde că le combate. A incrimina disidența, a anula alegeri, a controla discursul prin presiune birocratică în loc de argumente deschise – aceasta nu este domnia legii, este domnia managerilor. Nu este libertate, ci administrare. Nu este suveranitate democratică, ci supraveghere străină impusă de judecători și tehnocrați.

Să nu pretindem că aceasta este o problemă unic românească. Este un studiu de caz al unei maladii mai largi: golirea formelor democratice de către elitele globaliste care consideră incomodă dezordinea autoguvernării naționale. Când rezultatele nu se aliniază cu preferințele Bruxelles-ului, Berlinului sau Parisului, instituțiile se pun în mișcare pentru a „corecta” eroarea. Aceasta este guvernarea prin corecție, nu prin consimțământ.

Unii vor spune că anularea și cenzura au fost necesare pentru a apăra împotriva spectrului interferenței străine. Dar ce este mai invaziv, o campanie de boți sau o instanță de stat care anulează alegerile? Ce este mai antidemocratic, dezinformarea online sau interzicerea unui candidat de a vorbi în propria țară? Paradoxul este acesta: în încercarea de a preveni interferența, UE a devenit forța care interferează. În încercarea de a salva democrația, a distrus-o.

Nu este nevoie să fii de acord cu fiecare punct al platformei lui Georgescu sau Simion pentru a recunoaște problema mai profundă. Democrația nu înseamnă obținerea rezultatului „corect”. Înseamnă să permiți poporului să aleagă liber, să delibereze deschis, să facă campanie, să critice, să voteze și să vorbească fără teama de cenzură sau sancțiuni penale. Când elimini aceste libertăți, ceea ce rămâne este doar teatrul democrației, cu urnele sale și dezbaterile televizate care ascund faptul că deciziile au fost deja luate în altă parte.

Alegerile nu ar trebui răsturnate de oameni în robe la îndemnul celor în costume. Vocea poporului român a fost clară în noiembrie. A fost clară din nou în mai. Doar prin interferențe extraordinare, atât judiciare, cât și informaționale, a fost această voce înăbușită. Acesta nu este modul în care se câștigă puterea legitimă. Este modul în care se pierde încrederea.

Lecția este clară: democrația, pentru a supraviețui, trebuie apărată împotriva celor care se proclamă apărătorii ei. Instanțele nu pot anula alegeri pe pretexte. Serviciile de informații nu pot instrui platformele media să reducă la tăcere opoziția. Oficialii străini nu pot anula rezultatele naționale. Dacă aceste acțiuni sunt tolerate, termenul „democrație” devine un slogan, nu o structură.

Poporul român merită mai mult. Merită adevărul. Merită alegeri în care rezultatele să reflecte voturile lor, nu anxietățile eurocraților. Merită o republică în care discursul nu este o infracțiune și patriotismul nu este o povară.

Și dacă vor să recâștige acea republică, nu va fi prin apeluri suplimentare la cei care au subminat-o, ci prin curaj, vigilență și memorie. Căci democrația, odată înlocuită cu spectacol, nu se întoarce ușor.

David Sacks, pe X

Traducerea: R3media