ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Într-un prezent în care toată lumea neagă așa-zise teorii ale conspirației, multe dintre ele nefiind teorii, ci direcții de acțiune trasate în planurile și agendele liderilor proeminenți ai lumii, avem „plăcerea” să readucem în memoria publică un articol scris în octombrie 2007 de „cunoscutul istoric și jurnalist” Boris Johnson, nimeni altul decât premierul actual al Marii Britanii. La acea dată, acesta susținea că nu încălzirea globală, reducerea consumului și energia verde sunt provocările omenirii, ci doar consecințe la marea problemă fundamentală: pretinsa suprapopulare a planetei. Identificând „problema”, el propunea „soluțiile”: controlul populației, în special al natalității, prin emanciparea femeilor, contracepție, limitarea reproducerii. Făcând un arc peste timp, acum înțelegem mai bine apetitul lui BoJo pentru lockdown, vaccinare în masă și permise de libertate și pașapoarte COVID în pandemie. Mai ales în problematica vaccinării obligatorii a populației, în privința căreia există temeri că injecțiile cu ARNm anti-Covid ar putea avea ca efect secundar infertilitatea.

Dar, să-i dăm cuvântul gânditorului malthusian Boris Johnson:

„Este un indicator tragic al gradului în care s-a schimbat lumea – și infinita capacitate a omului modern de a se ofensa – faptul că nu există două subiecte care să-ți producă necazuri politice mai repede decât maternitatea și plăcinta cu mere. 

Ultima dată când am încercat să sugerez că există ceva de spus în favoarea plăcintei cu mere, am stârnit un val de ură în rândul activiștilor pentru o alimentație sănătoasă. A atins un asemenea nivel încât jurnaliștii chiar aruncau în mine cu plăcinte, cerându-mi retractarea cuvintelor și așteptând ca eu să mă scuz și să denunț formal rolul plăcintei cu mere în cauzarea obezității. 

Cât despre maternitate – fertilitatea rasei umane – ajungem în punctul în care pur și simplu nu mai putem discuta despre acest subiect, refuzând, astfel, să spunem ceva inteligent despre cea mai mare provocare cu care se confruntă Pământul; și nu, indiferent de cât de convențional este să afirmi acest lucru în prezent (că încălzirea globală e problema nr. 1 a planetei - n.r.), provocarea cea mai mare cu care se confruntă Pământul nu este încălzirea globală. Aceasta este o provocare de ordin secundar. Provocarea de prim ordin cu care se confruntă specia noastră este însăși reproducerea speciei noastre.

În funcție de cât de repede citiți, populația planetei crește cu fiecare cuvânt ce vă alunecă sub ochi. În fiecare zi se adaugă mai mult de 211.000 de oameni, iar în fiecare an, un număr cât populația Germaniei. Ca unul care călătorește în jurul lumii de decenii, eu observ această schimbare și o simt. O puteți „mirosi” în blocajele de trafic din Orientul Mijlociu. O puteți observa dacă zburați deasupra Africii noaptea și vedeți kilometri întregi de focuri arzând roșiatice în întuneric, din cauză că se incendiază vegetația pentru a face loc oamenilor. 

O puteți vedea în imaginile surprinse din satelit cu Europa pe timp de noapte, totul fiind luminat ca un iarmaroc. O puteți vedea în linia de orizont uluitor de zimțată a orașului Shanghai, unde se construiesc încontinuu zgârie-nori. 

O puteți vedea în timp ce zburați deasupra orașului Mexic, o vastă tablă de șah formată din locuințe mici, învăluite în smog, întinzându-se de la vest la est; iar când priviți în jos și vedeți ce îi facem planetei, aveți imaginea îngrozitoare a unor locuințe care se multiplică și se replichează ca bacilii într-un vas Petri. 

Populația lumii este acum de 6,7 miliarde, aproximativ dublu față de cât era când m-am născut eu. Dacă voi trăi până la 80-90 de ani, se va fi triplat în timpul vieții mele. 

ONU și-a revizuit în creștere estimările, prezicând că până în 2050 vor fi 9,2 miliarde de oameni, iar eu pur și simplu nu pot să înțeleg de ce nimeni nu vorbește despre această calamitate iminentă și de ce niciun om de stat de talie mondială nu are curajul să trateze problema cu seriozitatea pe care o merită. 

Cum de putem să tot pălăvrăgim despre încălzirea globală sau reducerea consumului, când noi continuăm să adăugăm fără oprire la numărul consumatorilor? Răspunsul este politica, sau, mai precis, lașitatea politică.

A fost o vreme, în anii 1960 și 1970, când oameni precum tatăl meu, Stanley, deveniseră interesați de demografie, iar ONU ținea conferințe de mare anvergură pe această temă și era perfect respectabil să vorbești despre salvarea planetei prin reducerea creșterii numărului oamenilor.  

Dar, de-a lungul anilor, argumentul s-a schimbat, iar anumite cuvinte au devenit tabu și anumite concepte au devenit interzise. Și am ajuns în punctul în care însăși discuția despre fertilitatea umană, în general, - maternitatea la nivel global – a devenit mai mult sau mai puțin interzisă. 

Se pare că am renunțat la controlul populației, și toate tipurile de explicații se oferă în direcția cedării. Unii spun că Indira Gandhi a făcut un deserviciu întregului concept, prin planul ei dement de a-i steriliza pe bărbații indieni momindu-i cu câte un radio cu tranzistori. 

Alții pun complezența noastră pe seama Revoluției Verzi, care părea să arate că Malthus s-a înșelat. A devenit o lecție învățată faptul că populația lumii poate crește până la o mulțime de miliarde, deoarece omenirea a învățat să facă mai multe spice de porumb să crească în locuri unde înainte crescuse doar unul.

Iar apoi, în ultimii ani, ideea controlului populației planetei a fost mai mult sau mai puțin înăbușită printr-o mișcare de dublă învăluire, de la Dreapta la Stânga. Americanii de dreapta dezaprobă orice sună a control al natalității, iar George W. Bush retrage contribuția mică pe care America o face către Fondul ONU pentru Activitățile legate de Populație, în ciuda impactului asupra sănătății femeilor din țările în curs de dezvoltare. 

Cât despre stângiști, ei nu agreează sugestiile legate de controlul populației pentru că par să presupună ideea de colonialism și imperialism și faptul de a-i spune Lumii a Treia ce să facă; și, astfel, am ajuns în poziția absurdă în care omenirea se plânge de distrugerea mediului, dar, cu toate acestea, niciun comunicat de la niciun summit UE, G8 sau ONU nu pomenește de creșterea populației, care provoacă acea distrugere. 

Sigur, dezbaterea este acum inevitabilă. Uitați-vă la prețul alimentelor, care devin tot mai scumpe din cauza creșterii populației din India și China. Uitați-vă la pofta insațiabilă a chinezilor de carne, care a dus la o creștere atât de mare a costului hranei, încât Vladimir Putin a fost obligat să instituie un control al prețurilor în maniera nefericită a lui Dioclețian sau a lui Edward Heath.

Chiar și în Marea Britanie, crescătorii de pui consideră că prețul grăunțelor nu înseamnă doar costul grăunțelor și, deși criza alimentelor poate fi încă o dată soluționată cu ajutorul inteligenței omului, răul produs asupra mediului poate fi ireversibil. 

Este timpul să avem discuții de oameni maturi privind numărul optim de ființe omenești din această țară și de pe această planetă. Vrem, oare, ca sud-estul Marii Britanii, care este deja cea mai dens populată dintre țările importante ale Europei, să semene cu o suburbie uriașă?

Acesta nu este – și insist asupra cuvântului „nu” – un argument împotriva imigrației în sine, deoarece, într-un fel, nu contează de unde vin oamenii, iar imigranții au contribuit enorm la economia țării, prin aptitudinile și hărnicia lor. 

Aceasta este o întrebare directă despre populație și posibila mărime a rasei umane. 

Toate datele arată că putem reduce creșterea populației și sărăcia de pe glob promovând alfabetizarea și emanciparea femeilor și accesul la metode contraceptive. Nu este, oare, timpul, ca politicienii să înceteze să mai fie atât de timizi și să înceapă să vorbească despre adevărata problemă nr. 1?”, se întreba politicianul Boris Johnson într-un articol publicat pe 25 octombrie 2007 în The Telegraph.