ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Imaginile cu tânărul căzut, într-o baltă de sânge, lângă roata unui taxi, au devenit virale pe rețelele de socializare. Valul de indignare stârnit în rândul cetățenilor s-ar putea concretiza cu ieșirea în stradă a unui număr din ce în ce mai mare de protestatari pe străzile Brăilei.
 
Potrivit debraila.ro, confruntarea dintre jandarmi și mai mulți tineri (majoritatea minori) a început imediat după miezul nopții, în centrul civic al urbei, și s-a încheiat cu reținerea protestatarilor, conduși la sediul Poliției Municipiului Brăila pentru audieri. În jurul orei 03.00, tinerii au fost eliberați, dar părinții a doi dintre ei au solicitat ambulanțe, copiii ajungând la Spitalul Județean Brăila. Au declarat că au fost bătuți de jandarmi fără motiv, în timp ce, printr-un comunicat, Inspectoratul Județean de Jandarmi Brăila a precizat că protestatarii „s-au manifestat violent față de forțele de ordine”, aruncând cu pietre în jandarmi.

Potrivit sursei citate, incidentul din noaptea de 30 spre 31 martie a.c. ar putea face obiectul unei anchete ample, întrucât IPJ Brăila intenționează să sesizeze Parchetul Militar. 

„În sediul subunității, una dintre persoane a reclamat faptul că a avut o altercație cu un jandarm. (…) Poliția s-a sesizat privind săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă, dosarul penal urmând a fi înaintat spre competenta soluționare a Parchetului Teritorial Militar de pe lângă Tribunalul București”, se precizează în comunicatul Poliției brăilene. (D.V.)