Un fost baschetbalist profesionist în NBA care era cooptat în urmă cu 20 de ani de Boston Celtics, Brandon Hunter, a decedat marți la timpuria vârstă de 42 de ani, „pare-se” ca urmare a unui „colaps la finele clasei de yoga”, după cum a semnalat pe rețelele de socializare un fost antrenor al tânărului la Ohio University, O’Shea.

Un munte de om la peste 2 metri, atacantul de poziția 4 avea a trece Atlanticul în 2006, mai întâi la Panathinaikos, devenind pelerin pe la alte 11 cluburi europene până în 2013, când lua calea Uruguay-ului. Au mai trecut alți 10 ani iar de marți a îngroșat rândurile celor din lumea arenelor răpuși în ultimii peste 2 ani și jumătate de la startul așa-zisei „vaccinări”, urmând a fi cel mai probabil adăugat în viitorul apropiat pe lista actualizată de goodsciencing.com – „știința are nevoie de o discuție deschisă, orice altceva e totalitarist”, contabilizând „1.396 de sportivi decedați de când cu injecțiile covid”, accesibilă aici. 

Michael Yeadon, reputatul cercetător științific englez chiar fost vice președinte la Pfizer, recunoscut de când cu lansarea așa-zisei „campanii de vaccinare” pentru intervențiile sale preventive și pline de avertismente explicative în sensul periculozității serului „covid”, a subliniat recent într-o altă notă făcută publică pe marginea pLandemiei „sperietoare” și a inoculărilor ulterioare că „mi-e teamă că nu-i scăpare de realitatea că aceasta-i o lovitură de stat globală și omucidere în masă cu intenție”.   

Tot mai mulți fiind și sufletiștii din lumea arenelor care-și dau vremelnic suflarea, fapt remarcat cu tristețe la aflarea veștii decesului lui Brandon Hunter de un fost coechipier al acestuia pentru scurt timp la Milwaukee Bucks în 2015, T.J. Ford, mărturisind că „doar ce-am vorbit săptămâna trecută. Tot pierd recent o mulțime de prieteni.”

Unul ar fi întâmplător, deși tare rar se duceau de tineri înainte de 2021 cei de vârsta a doua conectați într-o oarecare măsură cu lumea arenelor, 2 ar putea fi o coincidență tragică, dar „tot pierd recent o mulțime de prieteni” e deja cu totul altceva.

Semnificativ fiind aspectul că de când cu aceste nenumărate decese, în ultimii peste 2 ani și jumătate, odată cu injecțiile covid, știrile de presă nu mai au nici pe departe tenta din 2020 conform căreia orice moarte era stereotip asociată „virusului ucigaș” și trâmbițată astfel încă din titlu, chiar și dacă survenea în urma unui accident rutier, ci doar strecoară la un moment dat printre rânduri, așa cum e menționat la finele celui de-al șaselea paragraf din articolul publicat de independent.co.uk în legătură cu decesul lui Hunter, că „n-au fost confirmate detalii din jurul circumstanțelor morții sale.” 

Covid în sus, covid în jos la știrea oricărui deces mai ales din 2020, nici cea mai mică aluzie în schimb vizavi de așa-zisa „vaccinare” în articolele pe marginea atâtor și atâtor decese survenite din 2021 odată cu lansarea injectărilor.

Decesul lui Brandon Hunter a fost confirmat de mulți cunoscuți din vremea carierei sale baschetbalistice, una începută din liceu înainte de-a ajunge la Ohio University, fiind „cel mai bun jucător pe care am avut norocul să-l antrenez – a excelat”, după cum i-a mai adus un omagiu fostul său îndrumător la echipa studențească, OShea.

Celtics avea a-l coopta la „verzii” din Boston în 2003, adunând 36 de apariții cu o medie de 3,5 puncte și 3,3 recuperări într-un sezon, cel următor petrecându-l la Orlando Magic, cu o medie de 3,1 puncte în cele 31 de meciuri jucate pentru cei din Florida, lansând un mesaj că sunt „teribil de întristați la aflarea pierderii fostului coechipier”, tot conform articolului din cotidianul online londonez. 

Nestatornicia sa la cluburi avea a se amplifica în Europa, în 2006 de la „verzii” atenieni ai lui Panathinaikos la Carpisa Napoli, iar apoi pentru ediția 2006-2007 la TDShop.it Livorno, o ediție mai apoi tot în „Cizmă”, la Angelico Biella.

Un intermezzo puertorican în 2008 la Capitanes de Arecibo, revenind în Italia pentru 2008/9 la Premiata Montegranaro, apoi în 2009-2010 la Hapoel Ierusalim, iar în sezonul următor la Aliaga Petkim, în baschetul turcesc. Nu s-a oprit nici acolo, ajungând în Letonia, la Ventspils, iar pentru ediția 2011-2012 în Germania, la BCC Bayreuth. Tot o ediție și la Hapoel Gilboa Galil, înaintea ultimelor popasuri europene, la Entente Orleanaise și ALM Evreux Basket. În același 2013 mai jducând ultima dată la CA Aguada, în Uruguay, înainte de a se repatria, pe plan local, în orașul natal, Cincinnati, unde avea a se lansa în afaceri, în domeniul imobiliar și în managementul sportiv, bucurându-se de viața de familie, având 2 copii, după cum a precizat un post local, WCPO, citat peste Ocean. 

SportTIM