Budapesta a descoperit și blocat pe teritoriul ei o sumă de 40 de milioane de dolari, 35 de milioane de euro și 9 kilograme de aur care urmau să ajungă în Ucraina. MAE ungar: Kievul trebuie să explice fluxurile de bani și dacă e implicată mafia războiului
Administrația Națională Fiscală și Vamală (NAV) din Ungaria a declanșat o investigație după ce a descoperit că ucrainenii au transportat sume incredibile de numerar și aur, prin Ungaria, în ultimele luni, a declarat vineri, la Budapesta, ministrul de Externe Péter Szijjártó. Guvernul de la Budapesta a precizat că solicită un răspuns și o explicație imediată din partea Ucrainei cu privire la livrările de numerar, deoarece „se pune pe bună dreptate întrebarea dacă sunt fonduri aparținând mafiei de război ucrainene”, potrivit Hungary Today.
NAV a inițiat proceduri penale sub suspiciunea de spălare de bani după ce șapte cetățeni ucraineni, inclusiv un fost general al serviciilor secrete, au fost aduși joi în fața instanței pentru că transportau 40 de milioane de dolari, 35 de milioane de euro și 9 kilograme de aur, din Austria în Ucraina, via Ungaria, în două vehicule blindate de transport numerar. Cunoașteți că nici un cetățean UE nu poate plimba dintr-o țară în alta mai mult de 10.000 de euro cash. Iată că pentru Ucraina se poate de milioane de ori mai mult:
„Din luna ianuarie, un total de 900 de milioane de dolari și 420 de milioane de euro în numerar au fost transportate prin Ungaria, iar 146 de kilograme de lingouri de aur au fost transportate prin țară”, a declarat ministrul de Externe ungar.
„Avem o serie de întrebări serioase în această privință. În primul rând, este vorba de o sumă enormă de bani și ne întrebăm de ce ucrainenii trebuie să transporte sume atât de mari de numerar. Dacă este, într-adevăr, o tranzacție între bănci, se pune, pe bună dreptate, întrebarea de ce băncile nu soluționează această problemă între ele prin transfer bancar și de ce este necesar să se transporte o sumă atât de mare de bani și de ce aceasta trebuie transportată prin Ungaria”, a continuat Péter Szijjártó.
”În plus, se știe că aceste transporturi de bani sunt însoțite de persoane care au în mod clar legături cu serviciile secrete ucrainene. Cerem o explicație cu privire la motivul pentru care ucrainenii au transportat sume enorme de numerar prin Ungaria în ultimele luni. La ce sunt folosiți acești bani și cui aparțin?”, a mai spus șeful diplomației ungare.

Szijjártó a precizat că partea maghiară solicită un răspuns clar la întrebarea dacă acești bani sunt transportați doar prin Ungaria sau dacă sunt depozitați aici temporar și, eventual, utilizați de cineva din Ungaria sau în interesul cuiva din țară. „Se pune, pe bună dreptate, întrebarea dacă acești bani aparțin mafiei de război ucrainene”, a spus el.
Între timp, ministrul ucrainean de Externe acuză Budapesta că „a luat ostatici” șapte cetățeni ucraineni. Potrivit lui Andrii Sybiha, angajații băncii de stat Oschadbank transportau bani între Austria și Ucraina când au fost arestați și nu se mai știe nimic de ei.
„De fapt, vorbim despre luarea de ostatici și furtul unor bani de către Ungaria. Dacă aceasta este «forța» anunțată astăzi de domnul Orban, atunci este vorba despre o bandă criminală. Este vorba de terorism de stat și extorcare”, se spune pe pagina de Facebook a Ambasadei Ucrainei în Ungaria.
NAV a inițiat proceduri penale sub suspiciunea de spălare de bani după ce șapte cetățeni ucraineni, inclusiv un fost general al serviciilor secrete, au fost aduși joi în fața instanței pentru transportul a 40 de milioane de dolari, 35 de milioane de euro și nouă kilograme de aur din Austria în Ucraina, via Ungaria, în două vehicule blindate de transport numerar.
Un fost general al serviciilor secrete ucrainene a fost responsabil de gestionarea transportului, a declarat NAV într-un comunicat de vineri.
Centrul de Informații Guvernamentale (KTK) a anunțat vcă transportul de bani și aur pe teritoriul ungar a fost supravegheat de un fost general al Serviciului de Apărare al Ucrainei, al cărui adjunct era un fost maior în Forțele Aeriene Ucrainene. Aceștia au fost asistați de persoane cu experiență militară, a adăugat KTK. Având în vedere aceste circumstanțe, toți vor fi expulzați de pe teritoriul ungar vineri, se arată în comunicatul KTK.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
CNA a închis Realitatea Plus. A fost retrasă și licența Gold FM! George Simion: ”Lovitura de stat merge mai departe! JOS CENZURA!”. Anca Alexandrescu: ”Vor să nu mai aibă unde să vorbească Călin Georgescu”. ActiveNews: SOLIDARITATE!
Armistițiul care i-a lăsat mască pe ”Profeții” Apocaliptici. Iranul a acceptat încetarea focului. ”Cei care au luat ultimatumul lui Trump la propriu sunt niște idioți. Cei care se prefac că îl iau la propriu sunt niște escroci”. MIZA OPERAȚIUNII SPECIALE
ULTIMĂ ORĂ | Mesaj apocaliptic al lui Donald Trump: O întreagă civilizație va muri în această noapte. Sau poate vom avea o Schimbare de Regim Completă și Totală
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Valerian Stan: Axa dezaxată Bruxelles - București
Există preoți satanizați și încă necaterisiți în Biserica Ortodoxă Română? Așa se pare. Doi dintre ei: Radu Preda și Marcel Răduț Seliște
Recomandările noastre
Răzvan Ionescu: UN CONSTANT MOTIV DE IRITARE: ÎNVIEREA
HAITA INSULTĂTORILOR. Nepoțeii lui Brucan, anticreștinii Caramitru și Mîndruță, secondați de predicatorul de Facebook, abooristul Preda, au sărit să-l atace pe Pr. Agachi pentru ginerelele cancelarului lui Ceaușescu, Bănescu. AUR-ul le-a luat mințile!
Vasile Bănescu a fost EXCOMUNICAT de Patriarhia Română: ”Biserica rămâne spațiul teologiei, nu al ideologiei”
Ce a fost Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1941? NKVD-ul a vrut să scape de românii patrioți, anticomuniști. Supraviețuitorul Petru Huțan: ”Trăgeau după noi ca după iepuri”. Victor Roncea: O mărturie video pentru ISTORIE
Secțiuni: Externe Justiție Armată Servicii Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Peter Szijjarto Volodimir Zelenski
Subiecte: Ungaria vs Ucraina
Organizații: mafia ucraineană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)