CĂLUGĂRII DE LA ATHOS nu se grăbesc să se vaccineze. Guvernatorul Sfântului Munte Athos, Athanasios Martinos: „Până acum nu există mare interes pentru vaccinare”

Cel puțin 31 de cazuri confirmate de coronavirus au fost raportate în Grecia ca provenind din Muntele Athos, iar 4 monahi primesc îngrijire în spital, fără a fi intubați, arată Romfea.gr. Cu ocazia acestei informări, a ieșit la iveală faptul că monahii nu se înghesuie la vaccinare, ceea ce infirmă lăudăroșenia oficială din ultima perioadă, conform căreia sute de doze de vaccin au fost trimise către Muntele Athos. Trimise, dar nu primite!
Potrivit guvernatorului Muntelui Athos, Athanasios Martinos, cu două săptămâni în urmă regiunea era aproape liberă de covid, cu maximum 3-4 cazuri confirmate. În prezent, circa 33-34 de cazuri noi au fost confirmate.
El arată că nu a fost identificat nici un caz în vreo mănăstire. Noile cazuri au fost depistate în chilii de la Nea Skiti, în partea sudică a Muntelui Athos, și într-o chilie de la schitul Sfânta Ana. Potrivit lui Martinos, 4 monahi au fost duși la un spital din Thesalonic, unde sunt tratați în paturi/saloane normale de Covid. Nici unul nu a necesitat intubare până în prezent.

Guvernatorul Muntelui Athos a transmis în publicația GRTimes un mesaj liniștitor cu privire la noile infectări, legând numărul acestora de creșterea numărului de cazuri în nordul Greciei în general, și în provincia Halkidiki, în special.
„Nu este adevărat că monahii care au plecat cu învoire au adus virusul la întoarcerea în Sfântul Munte”, comentează Martinos referindu-se la cazul unui călugăr care s-a îmbolnăvit după ce a părăsit Muntele Athos pentru a merge la înmormântarea mamei sale.
A fost extinsă interdicția de vizitare a Sfântului Munte până pe 15 aprilie, prin decizia guvernatorului adjunct, Aristos Kosmiroglou. În același timp, în toate porturile care asigură legătura cu Sfântul Munte se efectuează zilnic teste rapide, fără de care nu se poate intra în Athos.
În plus, a început vaccinarea monahilor și muncitorilor din Sfântul Munte, însă guvernatorul Martinos recunoaște că până acum nu a fost manifestat prea mult interes pentru vaccinare, reamintind totuși că în multe cazuri imunitatea a fost obținută natural de călugării care au trecut prin boală, în timp ce multe mănăstiri au stabilit și respectă măsuri de protecție foarte stricte.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

CATEGORIA: "AM FOST UN DOBITOC”... ASTĂZI, CRISTIAN TUDOR POPESCU

Zelenski a cerut 17 milioane de Obuze și 400 de miliarde de Dolari

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu: M-am vaccinat și acum am o gâlmă în cap. Nimeni nu știe de unde e și ce e. În pandemie a murit mama, fară să am voie să o țin de mână. Am să vă calc pe cap! REACȚIE: Trebuie trași în țeapă!

INEDIT: Rețeta Părintelui Justin pentru tratarea cancerului și sfaturile Părintelui Cleopa despre „medicamentul care vindecă de cancer”
Recomandările noastre

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Acad. Ilie Bădescu: Războaiele axiale. Erminia zilei de 1 Decembrie

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori
Persoane: Aristos Kosmiroglou Athanasios Martinos
Locații: Grecia Muntele Athos
Subiecte: infectări coronavirus refuzul vaccinarii
Organizații: Guvernul Greciei Sfântul Munte Athos
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)