CAZUL BĂSESCU ȘI CNSAS: Fraudă sau disfuncționalitate? Cornel Nistorescu: Pentru Germina Nagîț și pentru toți cei implicați în dosirea probelor din dosarul lui Traian Băsescu, reproduc un paragraf de lege care ar trebui să-i pună serios pe gânduri

Jurnalistul de anvergură Cornel Nistorescu publică azi în Cotidianul un editorial despre „Plânsul după Traian Băsescu”, din care redăm un fragment mai jos. Facem precizarea că ActiveNews a sesizat Colegiul CNSAS cu privire la ilegalitățile relevate de directorul Cotidianul încă de acum 6 (șase) zile și de abia așteptăm să primim răspunsul legal înainte de a sesiza Parchetul General privind tăinuirea unor documente de către membri ai Colegiului CNSAS în vederea obținerii de foloase și demnități necuvenite de către un terț.
„Omul are deja nenumărate plîngeri penale pentru diverse. Iar acum încă una pentru fals în declarații în formă continuată. Din 2000, de cînd a candidat pentru funcția de primar general al Capitalei,Traian Băsescu tot declară pe proprie răspundere că n-a colaborat cu Securitatea. În 2004, cînd a candidat la Primăria Capitalei pentru a doua oară, a scris iar și a semnat, apoi, în același an, a fost obligat să declare pentru a putea candida pentru funcția de președinte al României. În 2009, a declarat fals pentru a patra oară, iar în 2016 cînd a candidat pentru Senat și, în 2019, pentru Parlamentul European, a mai adăugat două declarații în fals, dovedind o tenacitate infracțională ieșită din comun.
Ne aflăm în fața celei mai cumplite fraude în declarații pe proprie răspundere, comisă de un demnitar român!
Ce flota, ce afacere Nana, ce Elena Udrea cînd prin declarații frauduloase același personaj a deschis porțile tuturor demnităților publice, pînă la cea mai înaltă!
Sigur, pe tot acest traseu infracțional, există o problemă. Cel puțin una, dacă nu zeci!
Traian Băsescu și-a bătut joc de nenumărate ori de o prevedere legală fără să se întîmple nimic și fără să sufere nicio consecință. Cum a fost posibil, cînd încă înainte de a fi ales ca primar general al capitalei existau indicii că el a fost racolat de Securitate încă de cînd era elev la Institutul de Marină Mircea cel Bătrîn din Constanța? Demersurile lui Mugur Ciuvică au scos la iveală și alte indicii. Și cu toate acestea, instituția publică îndrituită să cerceteze cazul a ocolit probele și dosarul personajului.
Sunt mărturii că la
CNSAS existau dovezi încă din 2006 privind colaborarea lui Traian
Băsescu cu Securitatea. Și cu toate acestea, CNSAS a evitat cercetarea
cazului. Abia după înlocuirea Germinei Nagîț de la Direcția de
investigații a CNSAS dosarul Băsescu, ținut la păstrare cu aerul de
uitat și ignorat, a fost scos la iveală și dus la sentința definitivă de
astăzi.
Ne aflăm în fața unei disfuncționalități dacă nu cumva a unei fraude comise sub umbrela CNSAS. După toate aparențele, ar putea fi vorba despre un refuz al datoriei, de un abuz în serviciu care ar putea fi incriminat în baza Legiii 78/2000, cea care la art. 12, indice 2, descrie situația în care i se creează unui terț un avantaj material.
Pentru Germina Nagîț și pentru toți cei implicați în dosirea probelor din dosarul lui Traian Băsescu, reproduc un paragraf de lege care ar trebui să-i pună serios pe gînduri.
Sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:
a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale;
b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.
Și mai sunt cîteva legi care s-ar putea să le creeze uriașe probleme pentru perioada următoare.”
Integral în Cotidianul
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Organizații: CNSAS Cotidianul GDS Parchetul General
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)