CCR a publicat luni motivarea deciziei în ceea ce privește conflictul constituțional între PÎCCJ, pe de-o parte, și Parlament, ÎCCJ și instanțe judecătorești, pe de altă parte. 

CCR arată că protocolul încheiat în 2009 între Ministerul Public și SRI a afectat „securitatea juridică a persoanei” și a creat riscul încălcării drepturilor și libertăților fundamentale. În motivarea prin care a admis existenta unui conflict constituțional privind protocoalele încheiate de Ministerul Public cu SRI în 2009 și 2016, CCR a criticat, printre altele, activitatea superficială a Comisiei parlamentare de Control al SRI, scrie evz.ro.

Pe 16 ianuarie, Curtea Constituțională a României a admis sesizarea președintelui Camerei Deputaților referitoare la existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public, pe de o parte, și Parlament, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 și 2016.

„Curtea reține că primul protocol analizat (2009), pe de o parte, se opune și contracarează politica legislativă a Parlamentului, contrar art. 1 alin. (4) și art. 61 alin. (1) din Constituție, a pus instanțele în situația de a valorifica acte procesuale/procedurale obținute în baza protocolului și nu a legii, contrar art. 124 din Constituție, a afectat securitatea juridică a persoanei, contrar art. 1 alin. (5) din Constituție, și creat riscul încălcării drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute de art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (1) și art. 26 din Constituție, iar, pe de altă parte, a adăugat la prevederile art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) din Constituție, prin redimensionarea rolului Ministerului Public/statutului procurorului în cadrul procesului penal. În schimb, cel de-al doilea protocol analizat (2016), prin art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9, a adăugat la prevederile art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) din Constituție, prin redimensionarea rolului Ministerului Public/statutului procurorului în cadrul procesului penal. O asemenea conduită instituțională a Ministerului Public este contrară loialității constituționale prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție, favorizată fiind și de exercitarea necorespunzătoare de către Parlament a controlului parlamentar asupra activității serviciilor de informații, prevăzută de art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituție”, se precizează în motivare.
Cu privire la protocolul încheiat în 2016, Curtea arată că, prin „atitudinea pasivă” cu privire la competența de control asupra SRI, Parlamentul a acceptat și prevederi din cuprinsul protocolului ce contraveneau ordinii constituționale.
„Curtea reține că, prin art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9 din Protocolul 09472 din 8 decembrie 2016, Ministerul Public a generat un conflict juridic de natură constituțională. Totodată, având în vedere atitudinea pasivă a Parlamentului cu privire la exercitarea competenței sale de control asupra activității Serviciului Român de Informații, fapt care a permis inserarea dispozițiilor antereferite în cadrul protocolului, Curtea constată că, prin exercitarea superficială a competențelor sale cu privire la controlul parlamentar și la examinarea rapoartelor de activitate a Serviciului Român de Informații, Parlamentul a acceptat, în mod implicit, și prevederi din cuprinsul protocolului ce contraveneau ordinii constituționale, ceea ce determină concluzia că există un conflict juridic de natură constituțională complex, care a fost determinat de încheierea protocolului analizat și favorizat de controlul parlamentar exercitat în mod necorespunzător. Toate aceste aspecte sunt de natură a afecta modul de desfășurare a procesului penal și, implicit, activitatea instanțelor judecătorești”, a explicat CCR.
Curtea subliniază că administrarea probelor de către alte organe decât cele judiciare încalcă competența materială a organelor de urmărire penală, ceea ce atrage aplicarea sancțiunii prevăzute de articolul 281 alineatul (1) litera b) din Codul de procedură penală, respectiv nulitatea absolută a actelor prin care s-au administrat acestea.