ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri sesizarea PNL și USR în privința proiectului PSD care prevede ca BNR să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate, anunță RFI. 

Legea privind repatrierea aurului de către BNR a fost inițiată de Liviu Dragnea și Șerban Nicolae.

Judecătorii CCR au decis să respingă sesizarea Opoziției, pe motiv de oportunitate, ceea ce înseamnă că legea este constituțională. Actul normativ urmează să ajungă la președintele României, care o va promulga sau nu.

Documentul a provocat polemici aprinse la momentul în care a fost depus. Guvernatorul Mugur Isărescu însuși a criticat proiectul, spunând că „rezerva este rezervă, nu investiție”, iar BNR nu joacă la „păcănele” aurul României. Liberalii au contestat în luna aprilie la CCR legea care vizează limitarea rezervelor de aur ale țării din străinătate.
 
După anunțul privind decizia CCR, senatorul Șerban Nicolae, unul dintre inițiatorii legii, a postat pe Facebook următorul mesaj:


„Curtea Constituțională a României a respins, cu largă majoritate, obiecția de neconstituționalitate formulată de Klaus Werner Iohannis, PNL și USR împotriva propunerii legislative prin care aurul constituit ca rezervă de Banca Națională a României să fie deținut integral în țară!
Proiectul meu, la care l-am asociat, din proprie inițiativă pe Liviu Dragnea, a avut susținerea parlamentarilor Partidului Social Democrat și a Alianței Liberalilor și Democraților, PNL, USR și UDMR votând împotrivă. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR (propus și votat de parlamentarii PSD!) s-a opus din răsputeri acestei propuneri, susținând chiar teze pentru care un student la ASE ar pica examenul de specialitate fără drept de apel.
Domnule Iohannis, promulgați Legea!
Domnule Isărescu, organizați repatrierea aurului!
Măcar atât să faceți pentru România ca demnitari ai statului român.

Poate nu întâmplător, decizia Curții Constituționale a României în această speță s-a dat de Ziua Drapelului Național, 26 iunie.”, scrie Șerban Nicolae pe Facebook.