CE NE POATE UMPLE GOLUL DIN SUFLET?

Fiecare om de pe acest pământ își dorește o viață împlinită, o familie fericită, o viață bogată, să poată călători, să se bucure de toate frumusețile acestei lumi, să fie înconjurat de prieteni, să fie iubit etc. Omul chiar dacă are de toate, simte că îi lipsește ceva…
Astăzi există o bibliotecă imensă de cărți cu tot felul de titluri: „Cum să devii bogat?”, „Cum să vorbești cu îngerii?”, „Cum să fii fericit?”, „Cum să ai succes?” etc. și o mulțime de traineri care vând iluzii oamenilor.
În primul rând, vrem sau nu vrem, ne place sau nu ne place, sunt din ce în ce mai mulți oameni, care susțin faptul că toate aceste lucruri spre care tânjește orice om, au un singur element determinant și anume banii. Dacă ai bani îți poți îndeplini orice dorință. Când știi că ai conturile pline de bani intri cu o altă atitudine în restaurant și în mall. Nu-i așa? Biblia ne spune că bogăția nu este un păcat, ci doar modul cum administrezi bogăția care îți este dăruită de divinitate. Ea există pentru a fi dată mai departe celui flămând, celui orfan, văduvei etc. În acest sens, Domnul Iisus Hristos a spus cuvintele: „Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are și ce are i se va lua" (Marcu 4, 25).
În al doilea rând, sunt și oameni care susțin că nu banul contează, ci iubirea. Poți să fii bogat, să ai toate bogățiile lumii, dacă nu ai iubire nu ai nimic. În acest sens, Evanghelia lui Hristos ne spune: „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8). Ce este mai important, lumea materială sau lumea spirituală? Omului nu îi este foame de bani, nu îi este foame de plăcere, nu îi este foame de pâine, ci mai degrabă, omului îi este foame de dragoste și un dor nespus de infinit.
De altfel, tot Biblia de dă un exemplu concret, în acest sens, pe regele Solomon, care a fost cel mai înțelept om de pe această planetă. Solomon a aruncat o privire sub soare și și-a propus să cucerească lumea cu tot ce este în ea. Și a început cu știința: a urmat cele mai înalte școli ale acelor vremuri, a obținut toate diplomele posibile, a studiat biblioteci întregi și cînd a ajuns pe vârful științei a exclamat: „Nu e nimic, decât dețertăciune și goană după vânt!”. A urmat plăcerea: s-a înconjurat de un harem de o mie de femei, programe de divertisment…, dar totul nu a fost decât o mare dezamăgire: „am văzut că totul este numai deșertăciune și goană după vânt…”. A încercat și cu bogăția, adunând toate bogățiile lumii și când a ajuns în vârf a exclamat: „Deșertăciune și goană după vânt!”.
Într-o bună zi, regale Solomon se uită dincolo de soare și a exclamat: „Numai infinitul și perfecțiunea, adică dumnezeirea îmi va umple golul din suflet.
Doamne, ajută!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Cultură Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Iisus Hristos Mântuitorul nostru Ștefan Popa
Locații: România
Subiecte: credință
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Poporul Român
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)