CINE FACE LEGEA ÎN ROMÂNIA? - Călin Georgescu a vorbit la Anca Alexandrescu despre procesul de la Curtea de Apel. Av. Marina-Ioana Alexandru cere solidaritate pentru Justiție. ACTUALIZARE
„Guvernul condus de președintele ilegitim, Klaus Iohannis, prin extensia sa Marcel Ciolacu, a stabilit data unor noi alegeri. Cu ce drept? De ce acești ipocriți politici au comunicat data unor noi alegeri cu doar câteva zile înainte ca instanța să se pronunțe cu privire la reluarea alegerilor din turul 2, așa cum poporul a cerut și așa cum este legal. Nu cumva ceea ce tocmai a făcut guvernul ilegitim este o ingerință în actul de justiție? A, vor să transmită direct că nu dau doi bani pe deciziile magistraților? Știm asta.
I-am văzut în acțiune de mai multe ori. Dar să ia aminte, nu toți magistrații sunt servili precum cei puși chiar de ei la Curtea Constituțională a României. Tot acest guvern catastrofal a început un colaps economic major, o bătaie de joc la adresa pensionarilor, a bugetarilor, a studenților și, de sigur, urmează să aflăm curând și despre șocul ce va fi pentru mediul de afaceri.
Cum țara nu are președinte, cine să-i oprească? Pe mâna cu Iohannis vor da toate legile și ordonanțele care vor distruge economia. La rândul meu tot aud că vor să-mi blocheze candidatura. Voi nu mie îmi blocați candidatura.
Eu nu sunt aici pe persoană fizică, ci sunt împreună cu poporul pentru poporul meu. De aceea recunoașteți, gata cu ipocrizia. Voi vreți, de fapt, să blocați dreptul poporului român la democrație, la votul liber, necondiționat.
Poporul a ales altceva decât ați vrut voi și acum îl pedepsiți prin măsuri economice drastice. Asta faceți, de fapt. Rațiunea este foarte simplă.
Vă bazați pe faptul că este suficient electoratul vostru pentru a vă pune un nou președinte marionetă? Pe cine vă bazați, de fapt? Pe pensionarii cărora le înghețați pensiile? Pe bugetarii cărora le înghețați salariile? V-ați bătut joc de toți. Inclusiv de propriul vostru electorat. Mâine voi fi la curtea de apel și voi aștepta verdictul care se va da asupra democrației.
Nu doar din România, ci din întreaga lume. Voi politicienii ați creat un precedent internațional prin ceea ce ați făcut la Curtea Constituțională a României și acum întreaga lume democratică este cu ochii pe voi. Vă asigur asta.
Mâine, justiția profesionistă va judeca justiția politică. Dreptate vs. nedreptate, popor vs.politicieni. Este momentul în care vom afla cu adevărat cine face legea în România: Sistemul sau magistrații”.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ucrainenii au vrut să arunce în aer tot Portul Constanța cu o jumătate din oraș cu tot. Ziarist veteran: Iată de ce și cum
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Col. (r) STS Daniela Tobă: Drona de la Galați, o mizerabilă făcătură pentru bani a ucrainenilor și a ”băieților cu ochi senini”. Miruță și Țoiu au fost puși la curent, Nicușor habar n-a avut!
Audiere bombă în Senatul SUA: Senatorul Ron Johnson și dr. Aseem Malhotra dezvăluie legătura dintre vaccinurile COVID și CANCER - S-au descoperit peste 8 milioane de pagini ascunse de CDC: ”Au știut de miocardită și au ascuns-o!”
Experta care a dezvăluit farsa vaccinurilor Covid și minciuna Pfizer - sinucidere și boală misterioasă. Christine Cotton a lăsat un mesaj de adio în care avertizează că serul Pfizer administrat oamenilor NU A FOST NICIODATĂ cel testat în studiile clinice
Vlad Cubreacov despre cine se poate afla în spatele scandalului din Mitropolia Basarabiei și de ce a izbucnit chiar acum. Agenții Moscovei de la Chișinău și București
Recomandările noastre
Ce au strigat unii dintre cei mai frumoși români din Basarabia, aflați în cușcă la Tiraspol: Te iubim, popor român! Arestarea și eliberarea după 15 ani de temniță a Eroilor Români din Transnistria. 2 și 4 iunie în Istoria recentă a României mici. VIDEO
CULMEA DEZINFORMĂRII: De frica ActiveNews ONG-ul ”anti-dezinformare” de la Cotroceni A MODIFICAT prezentarea ORIGINALĂ eliminând site-ul nostru, politicienii AUR și personalitățile puse la zid - FOTO-CAPTURI. Opinia unui membru CNA: NOI LISTE NEGRE
Nicușor Dan și ”România Imundă”: semnalizează dreapta cu SUA și face stânga cu UE. Face ce face și tot la FRANȚA se întoarce (INFO)
ActiveNews dă în judecată ONG-ul platformei ”România Imună” și Administrația Prezidențială a României după ”Raportul” mincinos despre ”dezinformare” prezentat azi la Cotroceni, în care site nostru apare drept ”cap de afiș”. AJUNGE!
Persoane: Călin Georgescu Marina-Ioana Alexandra
Locații: București
Subiecte: anularea alegerilor
Organizații: Curtea de Apel Bucuresti
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)