În 27 august 1989 a avut loc la Chișinău cea mai mare demonstrație din istoria Republicii Socialiste Sovietice Moldovenești. 750.000 de cetățeni sovietici – după aprecierea săptămînalului „Literatura și Arta” din 31 august 1989, care numește această manifestație „Marea Adunare Națională” – s-au adunat în centrul Chișinăului pentru a cere Sovietului Suprem al RSS Moldovenești, care urma să-și înceapă sesiunea în 29 august, adoptarea legii despre proclamarea limbii moldovenești ca limbă de stat a republicii, recunoașterea identității acesteia cu limba română și trecerea la alfabetul latin. A fost un tur de forță a mișcării naționale moldovenești, dacă ținem seama că întreaga populație a Republicii era puțin peste 4 milioane de persoane.

„Ora astrală a neamului” este denumirea articolului semnat de Boris Vieru în „Literatura și Arta” din 31 august 1989, în care se relatează această manifestație. Citez din această relatare (comentariile mele cu litere cursive între paranteze drepte): „Nimic mai măreț și mai înălțător nu le-a fost dat ochilor noștri să vadă decît această mișcare de mase imense de oameni; nimic mai curat și mai cutremurător de conștiință decît această curgere nesfîrșită a neamului, îndreptat cu un singur gînd și o singură vrere, prin drumurile Hînceștilor și Strășenilor, Tighinei și Orheiului, spre inima capitalei [Chișinău], în dimineața zilei de neuitat – ziua de 27 august 1989 (…) în această zi ce va intra pentru totdeauna în istoria noastră, Ștefan Neînfrîntul [Ștefan cel Mare, a cărui statuie e în centrul Chișinăului, puțin lateral față de locul manifestației relatată aici, care s-a desfășurat în dreptul statuii lui Lenin] a putut să vadă că fiii lui de la Tighina și Cetatea Albă, de la Hotin și Izmail, de la Cernăuți și de la Lăpușna, de la Orhei și de la Soroca, nu au risipit moștenirea vitejiei cumpătate și a demnității drepte. O aduceau întreagă, venind pe jos, călcînd apăsat, cu talpa însîngerată, țărîna moșiei lor de veacuri [aluzie la faptul că în ziua respectivă, prin grija autorităților, unele curse de autobuze n-au funcționat, doritorii de a participa la manifestare trebuind să vină pe jos].

(…) Între flamurile sutelor și sutelor de tricoloruri, umflate de vînt [pe vremea aceea încă nu apăruse teoria că aceia care poartă steagul tricolor sînt provocatori comuniști], brațe tari ridicau nenumărate pancarte cu lozincile: ‘Patria nu poate fi luată pe tălpile pantofilor!’; ‘Rușine pentru cel ce doarme, sculați să nu muriți ca mîine!’, ‘Fără limbă nu-i popor!’, ‘Jos șantajul economic!’, ‘Gruzinskaia traghedia – pozor sovietskogo stroia!’ [referire la evenimentele din aprilie 1989 de la Tbilisi, unde o manifestație pentru independența Gruziei a fost înăbușită de miliție, rezultînd cîțiva morți], ‘Pămîntul e bogăția poporului!’, ‘Acum ori niciodată!’, ‘Nu vrem frați mai mari, vrem frați egali!’, ‘Suveranitate!’, ‘Mircea Snegur, poporul are încredere și vă susține!’, Pactul Ribentropp-Molotov: 28 iunie 1940′, ‘Drepturile se cuceresc, nu se cerșesc!’, ‘Dragi țărani, nu hrăniți grevele șovine!’, ‘Deșteaptă-te române!’, ‘Spre munte urcare, ieșire spre mare!’ [aluzie la Nordul Basarabiei și Bucovinei și la Sudul Basarabiei, aflate în componența Ucrainei], ‘Unire moldoveni!’ ș.a.”

Redau lista celor care au luat cuvîntul la acea adunare (după „Literatura și Arta”): preot Petru Buburuz (deputat în Sovietul Suprem de la Moscova), Ion Hadîrcă (scriitor), Mircea Snegur, Grigore Vieru, Gheorghe Ghidirim, Nicolae Sulac (cîntăreț de muzică populară), Ion Borșevici, Ion Druță (scriitor, deputat în Sovietul Suprem al URSS, domiciliat la Moscova), Ion Constantin Ciobanu (scriitor), Vladimir Beșleagă (scriitor din Transnistria), Leonida Lari (scriitoare, după 1989 a emigrat în România devenind deputată), Valeriu Matei, Vasile Tărîțeanu (scriitor din Cernăuți), Marcel Ursu (din sudul Basarabiei), Ion Țurcanu, Victor Țîmbariuc (reprezentant al Frontului Popular din Odesa), Andrius Adjuvalis (membru al mișcării „Sajudis” din Lituania), Eglons Bruns (membru al mișcării pentru independența Letoniei), Iraclie Melașvili (din Gruzia), Anatol Șalaru, Constantin Oboroc, Alexandru Brodschi, Anatol Cocoș (din Izmail), Nicolai Drac (din Lvov), Andrei Vulpe, Ion Vatamanu, Vasile Gubrijan, Ioan Ciuntu (preot), Procopie Ratcev, Alexandru Zavtur, Nicolae Dabija, Eugeniu Doga, Iacob Bivol.

„Marea Adunare Națională” de la Chișinău s-a desfășurat într-un climat tensionat. Cu puțin timp înainte izbucniseră greve în mai multe întreprinderi din Chișinău, Bălți, Tiraspol, Tighina, Rîbnița și alte orașe, pentru a protesta împotriva declarării limbii moldovenești ca limbă oficială și a cere ca același statut de limbă oficială să fie dat și limbii ruse. În multe întreprinderi industriale moldovenii erau minoritari (orașele Republicii Moldova crescuseră demografic în mare parte cu populație venită din alte părți ale URSS; doar la sate se păstrase un mediu socio-lingvistic moldovenesc), iar în funcții de conducere proporția rușilor și ucrainenilor era încă mai mare decît printre muncitorii de rînd. Deseori, aceste greve erau nu numai susținute ci chiar instigate de conducerea întreprinderilor. Virgiliu Zagaevschi consemnează în „Literatura și Arta” din mărturisirile și scrisorile primite la redacție: „Cînd a fost organizată greva preventivă, de două ore, la Combinatul de țesături din bumbac din Tiraspol, mai întîi ne-au spus că nu-i electricitate, că s-a întîmplat un accident (…) Pe urmă am aflat adevăratele motive și am declarat că vrem să muncim. Evreii, ucraineni, cîțiva ruși lucrau împreună cu noi (vroia să lucrăm și directorul nostru, Vilor Ordin, dar ăștia din comitetul de grevă acuma l-au înlăturat, i-au organizat pază acasă). Totuși ne-au oprit mașinile”. Anatol Terentiev din Dubăsari spunea: „La Fabrica de confecții au adunat electricienii și i-au forțat să deconecteze peste tot curentul. Foarte mulți muncitori vor să lucreze”. Asemănătoare este și declarația lui Anton Lupu: „La 24 august, la Combinatul de mătăsuri din Bender [Tighina] (…) administrația ne-a interzis să muncim. Văzînd că noi totuși insistăm să începem lucrul, eu au recurs la un șiretlic. Ne-au convocat la o adunare și în timpul acesta au încuiat secțiile”.

articol în "Literatura și Arta" din 31 august 1989

Climatul tensionat a continuat și după „Marea Adunare Națională”, milițienii avînd grijă să îndepărteze steagurile tricolore rămase în centrul Chișinăului. Legile care aveau să fie adoptate de sovietul suprem al RSS Moldovenești au fost un compromis, acordînd un răstimp de 5 ani funcționarilor republicii pentru a învăța nou declarata limbă de stat. Compromisul nu a putut calma situația. În noiembrie 1989 vor izbucni manifestații violente la Chișinău, cu asedierea Ministerului de Interne moldovenesc (ministru fiind atunci Vladimir Voronin), despre care am relatat deja pe acest blog. În Transnistria, din comitetele de grevă organizate în august 1989 se va dezvolta mișcarea separatistă, care va primi și sprijin militar din partea Rusiei și a unor voluntari din Rusia – așa-numiții „cazaci”.

„Ziua ce va lumina un veac” numea „Literatura și Arta” ziua de 27 august 1989, cînd moldovenii basarabeni și-au manifestat voința de a fi stăpîni la ei acasă. Vom vedea, în viitori 80 de ani, dacă săptămînalul condus de Nicolae Dabija a avut dreptate. Este însă folositor să cunoaștem ce anume s-a cerut atunci de către cei 750000 (aprecierea „Literaturii și Artei”) de participanți la acea „Mare Adunare Națională”. De aceea reproduc mai jos, din „Literatura și Arta” din 31 august 1989, documentul final al Marii Adunări Naționale din 27 august 1989, intitulat „Despre suveranitatea statală și despre dreptul nostru la viitor”: