CNADZORUL, Ministerul Adevărului lui Arafat, e conceput după modelul lui Putin. CNA copiază sub acoperire Roskomnadzorul rusesc
Știrea referitoare la inițiativa de monitorizare guvernamentală a presei, pentru combaterea propagandei ruse și a știrilor false, a încins spiritele în mass media și în politică, scrie Florin Pușcaș de la ȘtiripeSurse. Guvernul a anunțat că activitatea de monitorizare ar fi „independentă” de funcționarea și structurile Guvernului. Tot Guvernul a făcut trimitere la un ONG care ar fi avut ideea - Global Focus Center, o organizație de concepție snspa-istă, ca să nu zicem securistă, care are chiar acum în derulare un „proiect” cu finanțator principal Ministerul de Externe al României.
Știrea inițială informa că un „grup de lucru” creat de
Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) al lui Raed Arafat, la care s-a alăturat și
Guvernul României, împreună cu CNA și mai multe ONG-uri, ca ActiveWatch a lui Mircea Toma, totodată membru CNA, pregătește o
„platformă informatică”, ce va scana presa online, dar și bloguri și
rețele sociale, pentru a găsi "fake news”, surse de dezinformare și
propagandă în contextul conflictului din Ucraina. Mai corect sub pretextul...
În realitate este vorba de CENZURĂ. Practic, securiștilor care se voiau anonimi din Grupul Covizilor Guvernamentali, li se găsește un nou „job”, sub o altă pălărie, din ce în ce mai mare.
Potrivit propunerilor transmise, prima dintre combinațiile de cuvinte care vor aprinde becuri roșii de posibilă dezinformare și propaganda rusă în algoritmii platformei este cea care ar asocia, în același text, Guvernul, premierul Nicolae Ciucă sau președintele Iohannis cu un context de "corupție” ori "incompetență”, având ca marker de dezinformare expresii precum "mizerie” sau "furtișag”, amintește sursa citată.
De pe site-ul ONG-ului scos la înaintare nu apar prea multe detalii despre identitatea presupușilor experți și ce anume îi recomandă. În schimb, la o căutare rapidă, se poate constata că Global Focus Center este condus de un director: Oana Popescu Zamfir. Aceasta a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Muncii, în perioada Guvernului Cioloș. În 2019, Oana Popescu Zamfir, membră la acea vreme a PLUS, partidul lui Dacian Cioloș, s-a aflat pentru o scurtă vreme pe lista de candidați a Alianței USR PLUS la alegerile parlamentare, poziție din care s-a retras, mai scrie ȘPS.
În realitate, ceea ce constatăm este că proiectul nu este deloc diferit de sistemul de control și cenzură al lui Putin, Roskomnadzor, care a interzis sau/și închis deja mai multe site-uri, publicații și posturi de radio independente din Rusia, pe altele obligându-le să afișeze mesaje de „deconspirare” pentru conținut „anti-statal” și „fake-news”. Toate asezonate cu spectrul închisorii pentru 15 ani dacă critici mărețele realizări ale lui Putin și Armatei Ruse în Ucraina. Schimbați Putin cu Ciucă și Iohannis și ajungeți la proiectul „independent” al lui Arafat.
De asemenea, mai constatăm că Miliția Internetului în curs de coacere pe meterezele foștilor dezinformatori Covid este embrionul marelui Minister al Adevărului conceput prin Hotărâre de Guvern sub cel mai prost prim-ministru al României, recte Florin Cîțu, și care se află chiar acum în dezbateri pe Comisii la Senat, sub titulatura pompoasă de „Proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii audiovizualului nr.504/2002, privind modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.39/2005 privind cinematografia precum și pentru modificarea Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune”.
Adică, dacă îl veți citi, de creare „în regim de urgență” a unui Minister al Adevărului de tip putinist, la care ia parte și CNA și care va afecta toate site-urile din România, după modelul Roskomnadzorului, așa cum am avertizat deja în articolul ALERTĂ MEDIA: CNA vrea să-și întindă tentaculele și pe internet pentru a cenzura presa liberă și libertatea de exprimare a oricărui cetățean român.
CNADZORUL stă pe vine. Proiectul de tip bolșevic, adoptat deja de camera Deputaților, se află pe ultima sută de metri.
Până acum, o singură Comisie - una dintre cele mai importante, după părerea
noastră, cea de Comunicații și Tehnologia Informației - a dat aviz NEGATIV proiectului înființării Ministerului Adevărului arafatian-cîțan.
Acum vom vedea dacă senatorii români servesc poporul și așa zisa democrație pe care o trăim sau sunt doar marionetele sistemului securist care vrea reinstaurarea cenzurii comuniste în România.
Cât despre Arafat, ActiveNews a spus (aproape) totul, aici: Doctorul Raed Arafat și Sindromul de Flatulență al Istoriei
Document:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment Politic Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Dacian Cioloș Florin Cîțu Raed Arafat Vladimir Putin
Subiecte: 1984 George Orwell Cenzură Cenzură mass-media Libertatea de exprimare libertatea presei Libertatea Presei
Organizații: DSU Global Focus Guvernul României USR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)