CNSU a aprobat Certificatul de vaccinare în localitățile unde incidența Covid depășește 3 la mie. Sunt vizați și angajații centrelor sociale
ACTUALIZARE: Certificatul verde se impune în localitățile care au depășit incidența COVID de 3 la mie. Decizia a fost luată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, astăzi, 16 septembrie. Iată principalele modificări, citate de Știripesurse:
a) Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, testate sau trecute prin boală, astfel:
- Competițiile sportive organizate în spații închise sau deschise, se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între spectatori;
- Activitatea în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu purtarea măștii de protecție;
- Organizarea și desfășurarea în spații deschise a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale poate fi realizată cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu purtarea măștii de protecție;
- Evenimentele private în spații închise (nunți, botezuri), în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente se pot desfășura cu participarea a maximum 200 de persoane, cu asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
- Organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în spații închise, respectiv maximum 200 de persoane în spații deschise, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
- Organizarea de conferințe în spații închise poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane, cu purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de min 2 mp pentru fiecare persoană;
- Organizarea de mitinguri și demonstrații poate fi realizată cu participarea unui număr de maximum 100 de persoane, cu respectarea anumitor măsuri:
- Activitatea restaurantelor și cafenelelor, în spații închise, se poate desfășura în intervalul orar 05.00-02.00 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
- Activitatea sălilor de sport/fitness în spații închise, poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de min 7 mp pentru fiecare persoană;
- Activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc poate fi realizată cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
- Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise poate fi realizată în intervalul orar 0500-2400 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
- Activitatea piscinelor interioare poate fi realizată până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
b) Permiterea desfășurării unor activități din anumite domenii economice, dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, doar pentru persoanele vaccinate, astfel:
- Activitatea în baruri, cluburi și discoteci poate fi realizată în intervalul orar 05.00-02.00 până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
- Activitatea sălilor de jocuri poate fi realizată în intervalul orar 05.00-02.00 până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.
ȘTIRE INIȚIALĂ: Proiectul OUG care modifică legea 55/2020 prevede ca furnizorii de servicii sociale publici și privați să solicite personalului din centrele rezidențiale dovada vaccinării sau rezultatul unui test negativ, fie dovada trecerii prin boală în ultimele șase luni. Costurile testării vor fi suportate de angajat, potrivit HotNews.
Iată ce prevede proiectul de OUG care modifică legea 55/2020, citat de sursa amintită:
Furnizorii de servicii sociale publici și privați solicită personalului din centrele rezidențiale prevăzute la art.19 care, în desfășurarea activității, are contact cu persoanele beneficiare, după caz:
a) dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 sau vaccinării cu prima doză, după caz;
b) adeverința emisă de medicul de familie prin care nu se recomandă vaccinarea persoanei care suferă de boli cronice sau alte afecțiuni;
c) rezultatul negativ săptămânal pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în urma efectuării unui test RT-PCR ori test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2
d) confirmarea infectării cu virusul SARS-CoV-2, prin care dovedește că se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
(2) Furnizorii de servicii sociale publici și privați au obligația verificării documentelor prevăzute la alin. (1).
(3) Costurile aferente testării se suportă de angajat.
(4) Prin excepție de la prevederile alin.(3), pentru persoanele care nu s-au vaccinat din motive medicale, costul aferent testării se suportă de direcțiile de sănătate publică județene.
(5) Nerespectarea prevederilor alin.(1) conduce la interzicerea accesului în centrele de servicii sociale, sau, după caz, interzicerea desfășurării activităților care presupun contactul cu persoanele beneficiare.
(6) În aplicarea prevederilor alin.(5), furnizorul de servicii sociale poate dispune, cu acordul angajatului, modificarea temporară, în condițiile legii, a atribuțiilor din fișa postului.
Florin Cîțu a afirmat, cu privire la certificatul de vaccinare, că va fi necesar acolo unde incidența COVID trece de 3 la mie. Decizia finală ar urma să fie luată zilele acestea:
”Nu vreau să mai închidem activitățile economice la incidența peste 3 la mie și ca să rămână deschise trebuie să avem o soluție de monitorizare. Restaurantele pot să rămână deschise, este o propunere, vedem ce zice CNSU”., a declarat Cîțu, citat de Știri de Cluj.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Cătălin Predoiu, contrazis de Reuters: A ieșit la iveală prețul Schengenului. Gazele din Marea Neagră vor merge în Austria și Germania
COLOANA DE MANIFESTANȚI A DEPĂȘIT 3 KILOMETRI, DE LA UNIVERSITATE LA VICTORIEI SPRE COTROCENI - Cel mai mare protest după anularea alegerilor. Românii s-au unit ca să își apere drepturile încălcate de CCR. Circa 150.000 de voci la unison: TURUL 2, ÎNAPOI!
Shawn Ryan, fost agent special SEAL/CIA: ROMÂNIA - locul de unde poate să pornească AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL. Podcasterul american l-a intervievat pe Călin Georgescu la București - ”Am lovit un cuib de viespi mai mare decât mă așteptam”
Marele protest: Mii de români au venit la CCR din întreaga țară pentru a cere reluarea turului 2 al prezidențialelor. ACTUALIZARE: Manifestanții de la Parlament au ajuns în Piața Victoriei - FOTO/VIDEO
Mel Gibson amenință întreaga industrie a cancerului: Am 3 prieteni care s-au vindecat de cancer în stadiul 4 cu Ivermectină și Fenbendazol - VIDEO cu Joe Rogan
PROCESUL S-A ÎNCHEIAT! Călin Georgescu la Înalta Curte: ”NU EXISTĂ PROBE! Este o luptă împotriva lui Dumnezeu și a poporului român!”. Demonstrație de solidaritate - ACTUALIZARE / VIDEO LIVE. Legitimă Apărare: TURUL 2 ÎNAPOI!
Recomandările noastre
ADEVĂRUL despre ATENTATUL TERORIST MAGHIAR de la SFÂNTU GHEORGHE. Video în premieră: MARTORUL-SURPRIZĂ. O delegație a Uniunii Scriitorilor condusă de Radu Theodoru și D.R. Popescu, ȚINTA teroriștilor unguri. EXCLUSIV
De ce îl urăsc pe Georgescu gemenii ideologici Tismăneanu și Bănescu: sunt chinuiți de același tată - tatăl minciunii
Secțiuni: Prima pagină Social Știri
Persoane: Florin Cîțu
Locații: România
Subiecte: certificat digital Covid Guvernul Cîțu
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)