ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat, joi seară, prin Hotărârea 39/2021, lista statelor considerate cu risc epidemiologic, la întoarcerea din care românii trebuie să intre în carantină, informează Știri pe Surse. Aceasta, după ce, miercuri, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat o hotărâre anterioară a CNSU privind același lucru: impunerea carantinării persoanelor ce vin în România din state „galbene” sau „roșii”. 

Art.1 - Se aprobă clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea și cu privire la care se instituie măsura carantinei, prevăzută în anexă la prezenta hotărâre", a transmis, joi seară, CNSU.

Hotărârea poate fi citită AICI, iar anexa cu lista statelor considerate a avea risc epidemiologic, AICI.

Cei care intră în România din țările aflate în zonele galbenă și roșie stau 14 zile în carantină, cu excepția celor vaccinați sau, doar pentru zona galbenă, a celor care prezintă un test COVID negativ. Sunt exceptate de la carantină mai multe categorii de angajați, oficiali și sportivi.
 
O hotărâre similară a CNSU din luna februarie a.c. a fost anulată ieri de ÎCCJ, în urma procesului intentat CNSU de către avocata Elena Radu de la Coaliția pentru Apărarea Statului de Drept. Motivarea, AICI.