20% din populația Suediei e străină, 1 din 5 locuitori. La fel în Franța. Doar că Suedia a atins acest record lamentabil într-o perioada mult mai scurta de timp decit Franța. Romania e atenționată și ea: politicile bruxeleze și atitudinea de servilism a Bucurestiului ne vor duce și pe noi în aceasi situație daca nu ne trezim. Trezirea trebuie făcută acum, nu mîine.

Apariție editorială

Facem aceste comentarii introductive prilejuite de o carte recent publicata privind modul în care în doar citeva puține decenii, migranții au spulberat și poate iremediabil distrus sistemul suedez și scandinav care pină mai adineaori era invidia lumii. Autorul cărții e Karl-Olov Arnstberg, iar titlul e The Sweden Syndrome: How Elites Commit National Self-Destruction / Sindroma suedeza: elita care autodistruge națiunea. Autorul e un sociolog suedez în anii 70 ai vieții.

Redam citeva paragrafe în romana ale unei recenzii recente ale cărții, urmind că cei interesați să citească recenzia în întregime aici: https://thefederalist.com/.../how-mass-migration.../

***

Nu cu mult timp în urmă, Suedia era exemplul preferat de guvernare eficientă al stângii: avea un sistem de asistență socială generos, se lăuda cu o populație cu un nivel înalt de educație și părea puțin mai elegantă și mai curată decât majoritatea părților din Statele Unite. Este adevărat, pe atunci avea o populație mică și omogenă de cetățeni productivi și respectuoși ai legii, dar majoritatea admiratorilor au ignorat în mod convenabil acest detaliu cheie. În ultimii ani, mult mai puțini oameni menționează Suedia. Dacă cineva menționează țara, o face de obicei pentru a cita ratele crescânde ale criminalității și atacurile teroriste, precum și legătura evidentă cu numărul mare de migranți neasimilați din lumea a treia din Suedia. Această situație nu numai că amenință acum mijloacele de trai ale suedezilor nativi, ci și reputatul lor sistem de drepturi sociale.

Apusul modelului scandinav?

Într-adevăr, așa cum explică sociologul și scriitorul suedez Karl-Olov Arnstberg în noua sa carte, „Sindromul Suediei: Cum elitele comit autodistrugerea națională”, conducerea țării sale și-a irosit agresiv numeroasele avantaje urmărind fiecare idee proastă de stânga posibilă. Ceea ce a fost odată mândria tehnocrației socialiste nord-europene este acum ruinat de politicieni incompetenți și corupți, un sistem judiciar defectuos și un contingent tot mai mare de străini barbari care împovărează națiunea gazdă în nenumărate moduri.

Cartea începe cu o prefață a eseistului online John Carter, care își amintește că a văzut un grup de tineri arabi hărțuind fete albe suedeze într-un autobuz din Uppsala. Din cauza normelor sociale predominante în țara lor, atât fetele, cât și martorii albi de sex masculin au acceptat pur și simplu abuzul în tăcere. Carter descrie apoi decăderea și degradarea familiare pe care le vedem acum în toate orașele suedeze și exasperarea tăcută a suedezilor nativi care se plâng de ce s-a întâmplat cu țara lor.

Având în vedere acest context, Arnstberg explică cum a ajuns marea sa țară în această situație. În opinia sa, problema nu este atât o poziție politică sau o ideologie specifică, ci un întreg model de poziții și ideologii care alcătuiesc ceea ce el numește „Sindromul Suediei”. Evident, această boală este contagioasă, deoarece s-a răspândit în restul Occidentului, împreună cu America democratică, distrugând tot ce-i stă în cale.

În opinia lui Arnstberg, pacientul zero al Sindromului Suediei a apărut pentru prima dată în anii 1970, odată cu sociologul suedez David Schwarz, care a introdus ideea de a face din Suedia o „națiune multiculturală”.

Eșecul multiculturalismului suedez

Schwarz își imagina că majoritatea imigranților care vin în Suedia vor proveni din țările creștine vecine din motive economice, nu din țări musulmane îndepărtate, scăpând de sărăcie și persecuție. Astfel, atunci când evaluau efectul potențial al imigrației în masă asupra economiei, susținătorii pro-imigrație au folosit în mod regulat date „legate în esență de migrația forței de muncă nordice și europene, care încetase în mare parte [până în 1980]”.

Deși bunul simț elementar ar avertiza împotriva importării în număr mare de musulmani din lumea a treia, politicienii suedezi au dublat eforturile și au oficializat politica. Mass-media suedeză face tot posibilul pentru a consolida acceptarea completă a tuturor imigranților, indiferent de problemele pe care le prezintă. Ca atare, jurnaliștii suedezi vor face tot posibilul să ascundă identitatea infractorilor imigranți, mergând chiar până la a le da nume diferite care sună mai puțin străin, cum ar fi „Anders” și „Dennis”.

La jumătatea cărții, Arnstberg se îndepărtează de imigrație și vizează feminismul militant de stânga care îi ruinează și el țara. În sine, nu este nimic greșit în a critica o mișcare care s-a transformat din egalitate în șovinism feminin și discriminare instituțională a bărbaților. Arnstberg pare să includă această discuție pentru a sublinia cât de feminizată a devenit societatea suedeză și în special clasa sa de elită. În ceea ce privește politica, acest lucru are consecințe la nivel cultural, ducând la emascularea bărbaților (pe care Arnstberg îi numește „puști drăguți”) și la dezinteresul tot mai mare al ambelor sexe față de căsătorie și de a avea copii. Nu este surprinzător faptul că deficitul ulterioar de nașteri a făcut cu atât mai tentantă aducerea mai multor imigranți. Nu contează că imigranții (și copiii lor) din Suedia primesc mai mult din asistența publică decât contribuie la aceasta și, prin urmare, devin o povară semnificativă pentru economie.

Criminalitate

În timp ce mass-media acoperă cu conștiinciozitate înclinațiile criminale ale migranților, instanțele își fac partea, înclinând balanța în favoarea lor, permițându-le acestor criminali să scape cu pedepse ridicol de ușoare, în timp ce aruncă cu acuzații asupra suedezilor nativi care își exprimă alarma față de acest lucru.

Dincolo de ipocrizia obișnuită, Arnstberg remarcă modul în care crimele comise de imigranți sunt adesea comise cu intenția explicită de a-i umili pe etnicii suedezi, care reprezintă marea majoritate a victimelor. El relatează mai multe cazuri în care tineri suedezi au fost bătuți, violați și traumatizați emoțional doar pentru culoarea pielii lor, în timp ce atacatorilor lor li se dă în mod continuu permisiunea de a-și continua atacurile chiar și după ce se laudă cu ele.

Sindromul Suediei prezintă o țară cândva renumită pentru ordinea, civilizația și prosperitatea sa, doborâtă de ideile de stânga. Ca multe alte țări din Occident, Suedia seamănă din ce în ce mai mult cu un stat anarho-tiranic în care autoritățile politice pedepsesc cetățenii productivi, respectuoși ai legii și îi recompensează pe barbari și corupți, toate cu scopul de a-și consolida controlul asupra țării.

Alianța Familiilor din România