ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Naționala feminină de baschet Under 16 a României s-a calificat în finala Campionatului European, Divizia B, care se desfășoară între 15-24 august, la Konya, în Turcia, transmite RADOR.

În semifinalele de vineri, 23 august, desfășurată în aceeași zi cu victoria lui Mihai Viteazul de la Călugăreni, tinerele tricolore au învins naționala țării gazdă, cu scorul de 49-44, promovând astfel în Divizia A valorică a FIBA Youth EuroBasket.

În celălalt meci din penultima fază a competiției, Cehia s-a impus cu 65-61 în fața Marii Britanii.

Finala turneului este programată sâmbătă, 24 august, de la ora 20:30, între România și Cehia.

În deschidere, de la ora 18:00, se va disputa „finala mică”, pentru medaliile de bronz, între Turcia și Marea Britanie.