ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Jacques Ellul a fost un filosof al tehnologiei. Probabil că acum vreți să vă explic cu ce se ocupă un filosof al tehnologiei. Să zicem că eu sau tu apăsăm pe comutator și aprindem becul în dormitor. După care ne apucă o pandalie, un năduf, un amok de ne dăm cu capul pe pereți de ne ies ochii. Jacques Ellul ne explică: "Este din cauză că adineaori ai apăsat pe comutator și s-a aprins becul în dormitor.” Lucrurile aparent anodine, pe care în superficialitatea noastră le considerăm drept implicite, în ochii unui filosof capătă dimensiuni simbolice. Adică adânc semnificative. Asta pentru că filosofii întreabă: de ce? la fel cum fac copiii, pentru care dorința de a afla este mai puternică decât aceea de a-și construi imaginea. Oamenii mari nu întreabă niciodată: de ce?, pentru că au oroare de gândul că ar putea afla cineva vreodată cât sunt de proști. De exemplu, în 1977, în Sistemul tehnologic, Jacques Ellul spunea o chestie fabuloasă despre calculatoare.  Nu știu ce făceați voi în 1977, eu personal pluteam într-o supă cu găluște de griș pe care azi o numesc convențional "copilăria mea”. Abia în 1979 mi s-a terminat brusc supa, pentru că atunci tata mi-a explicat cum e treaba cu timpul, în speță că după 1979 urmează 1980, după care 1981, și niciodată lucrurile nu se mai întorc de unde au plecat.

Poate voi vă mai amintiți, în 1977 calculatorul vedetă a fost TRS-80, botezat de pasionați Trash 80. Sistemul de operare cel mai popular era CP/M, m-am jucat și eu prin 1991 cu el prin orele de fizică. Trash era o adevărată minune a tehnologiei: o memorie de lucru de 16 Kb RAM iar la exemplarele dotate cu cititor de disc stocarea informației se făcea pe dischete de 180 Kb. Cele fără disc utilizau casete și, firește, niște casetofoane. Acum, nu așteptați de la mine să vă explic ce e acela un casetofon, pentru că are și răbdarea mea niște limite. Aaa, era să uit: versiunea cu unitate de disc costa 1700 USD. Două vorbe despre monitor (care nu intra în preț, pentru că la o adică puteai utiliza un televizor): îți punea ochii pe grătar, peste cărbunele încins. Capilarele din ochi îți pușcau la propriu, după 2-3 ceasuri de lucru aveai ochii unui alcoolist. Noaptea, știai sigur unde e centrul văzului din creier, pentru că te conducea negreșit într-acolo nervul optic care ardea mocnit și el. Erau monitoare CGA, special create ca să te catapulteze la oftalmo. Cam ca pasta de dinți vândută cu binecuvântarea medicilor stomatologi.

Ei bine, în momentele acelea de mare emulație, Jacques Ellul scria chestia următoare: "Calculatorul este o enigmă. Nu în ceea ce privește fabricarea și utilizarea lui, dar se pare că omul este incapabil să prevadă cât de cât influența calculatorului asupra societății și a oamenilor. Probabil că niciodată nu am fost în prezența unui aparat atât de ambiguu, a unui instrument părând să conțină tot ce poate fi mai bun și mai rău, și mai ales a unui mijloc ale cărui posibilități efective suntem incapabili să le anticipăm. Bineînțeles că știm la ce poate sluji, ca utilizare directă, un calculator.” (p. 105-106) Abia se miniaturizase cât de cât calculatorul, abia începuse să-și facă prezența în școli și administrație, și deja filosoful tehnologiei spune finuț: e groasă, fraților, o să murim. De atunci au trecut patruzeci de ani fără un an. Dacă citiți acest text în 2017, cum sper că va fi cazul pentru unii dintre voi, vă rog să rectificați: de atunci au trecut patruzeci de ani în capăt. Privilegiul nostru este acela de a ști prea bine ce este calculatorul.

Ei bine, calculatorul este cel mai perfecționat instrument de tâmpire în masă care a fost inventat vreodată. Efectele lui sunt atât de catastrofale, într-atât de ireversibile, încât pe lângă el bombele de orice fel ar putea fi considerate izbăvitoare. Dacă vrei să distrugi o civilizație nu dai cu bomba, faci o fabrică de calculatoare și nu uiți să incluzi o divizie software în clădire. După care, în timp ce faci profit, stai pe un șezlong și spargi semințe ca să nu te plictisești uitându-te la ceilalți cum se chinuie. Desigur, ar fi mult mai profitabil să vinzi heroină, dar nu sunt deloc sigur c-ai putea să-i convingi pe aproape toți oamenii că heroina îi va face mai inteligenți și mai bogați. Faima heroinei este destul de rea. Cu calculatoarele e exact pe dos, deși sunt tot droguri. Oamenii cred că drogurile se trag pe nas sau se bagă în venă. Să ne înțelegem, când spun simplist "calculatoare” am în vedere și smartfoanele, și tabletele. Tot ce are procesor, memorie și sistem de operare este, până la urmă, un calculator. Ideea e că și în acest moment, când consecințele nefaste ale acestor tehnologii au devenit vizibile, părinții le cumpără pentru ca nu cumva copiii lor să devină niște inadaptați social și să dispară aruncați la periferia universului.

Atunci când oamenii interacționau cu calculatoarele prin intermediul sistemelor de operare CP/M, Basic și MS-Dos, conversația începea cu ceva de genul: C:>_. Asta zicea calculatorul, tu trebuia să introduci liniile de comandă, care nu erau deloc grele: comanda propriu-zisă, apoi parametrii, separatorii și ce mai era acolo. Mai mult de 100 de pagini nu trebuia să studiezi ca să inițiezi o chestie simplă, de exemplu să deschizi un program și să-l închizi la loc. Programul avea propriul său manual, o bagatelă de 20-50 de pagini. Nici nu se pomenise de user-friendly, simplul fapt că puteai să debitezi niște stringuri și apoi calculatorul să danseze cum vrei tu era tot ce-ți puteai dori ca răsplată. Asta a fost atunci, trebuia să fii deștept și tenace ca să povestești cu un Cub-Z și chiar cu un 386 DX 40 Mhz, configurația primului meu PC, cumpărat prin 1993. Cine a învățat tehnoredactare cu WordPerfect, știe bine despre ce vorbesc.

Numai că nu e bun pentru afaceri să vinzi un produs pentru oameni deștepți și tenaci. Sper că nu v-ați imaginat, dragii mei naivi, că fabricanții de hardware și software și-au propus să facă operă de deșteptare globală. Nu. Profesorii trebuie să mintă, oamenii politici trebuie să mintă, dar când e vorba de bani totul devine serios: lumea e formată majoritar (hipermajoritar) din tănănăi și tute. Asta-i piața, te adaptezi, nu e treaba ta s-o influențezi. Adică, dacă o influențezi ca să-ți vinzi marfa măcar ai o scuză. Iar pentru a vinde frenetic nu-i nimic mai bun ca omul care nu gândește. Specialiștii realiști din marketing au înțeles că nu tănănăii și tutele trebuie să se schimbe, ci calculatoarele. Știți ce efort mi-a luat mie să fac să zbârnâie un calculator care a costat cât o mașină la mâna a doua în 1993? Un semestru universitar în care am bântuit în facultate doar de două ori, când aveam nevoie musai să intru la budă. Ați fost atenți cât de ușor este astăzi de utilizat o tabletă pentru un copil de 5 ani? Epoca în care calculatoarele reprezentau provocări pentru inteligență poate fi situată undeva spre finalul secolului XX. De atunci au trecut 100 de ani.

Acum o s-o ardem puțin filosofic, dacă nu cumva ați încetat demult să mă citiți. Într-o zi i-am recomandat unui elev să urmărească o conferință a lui Virgiliu Gheorghe despre efectele dezastruoase ale noilor tehnologii asupra minții tinerilor. Trei luni mai târziu, băiatul îmi mărturisea: am constatat că ideile prezentate erau în opoziție cu ale mele, așa că după zece minute am închis pagina și mi-am văzut de treabă. Treaba fiind: vizionat seriale toată noaptea, counter strike în rețea, muzică non-stop la căști, ceva laicuri pe feisbuc, distribuit poze pe instagram. E într-o continuă căutare a extraordinarului, a emoției pure, și are o asemenea plajă de opțiuni, e atât de nerăbdător să le cearnă pe toate, încât marele lui stres este plictiseala. Nu vorbim despre un adolescent, vorbim despre un zeu. Existența lui olimpiană este perfectă: nu greșește niciodată nimic, nu trebuie să se străduiască să atingă niciun țel pentru că tot ceea ce-și dorește e la două click-uri, ignoră cu desăvârșire ceea ce ar putea să-l tulbure din realitatea contemporană, renunță imediat la ce-l deranjează. Asemeni zeilor, când ceva îi place e implicit bun, când nu-i place are o multitudine de opțiuni: cheat, restart sau shut down.

Respirați adânc. A mai rămas suficient aer în încăpere? Mai avem nevoie. Acum înmulțiți cu câteva sute de mii, ca să aveți tabloul unei generații care suferă atroce de o formă de bine care nu a mai existat în istoria omenirii. Jucăuși ca niște copii, lipsiți de curiozitate intelectuală, aroganți ca niște lorzi și blazați ca niște octogenari, un singur lucru sunt incapabili să-l spună: "acest lucru este rău”. Ei sunt deasupra binelui și a răului, dar nu asemenea sfinților, pentru că nu există asceză, concentrare sau rugăciune în fața ecranului. Ei sunt aproximativi, paradisul purității lor este on-line. În viața autentică, vor fi viitorii constructori ai unor case aproximative, viitorii bucătari ai unor mâncăruri aproximative, viitorii profesori ai altor generații aproximative. 

Unul dintre ei mi-a zis, anul acesta, plin de cinism: "Uită-te la mine, noi suntem viitorul.” Submediocru, deloc preocupat de golurile lui, dar cu o dezinvoltură de expert. Prostul confortabil, volubil, spumos, profesorul care nu știe ce să transmită, dar care transmite minunat. Alesul local care plantează panseluțe din lipsă de inspirație dar care nu se gândește la remunicipalizarea serviciilor publice ale căror costuri au devenit exorbitante prin privatizare. Medicul ginecolog care-ți provoacă nașterea pentru că numai dacă naști în tura lui poate fi sigur de șpagă. Partea bună în toate acestea, pentru că întotdeauna există o parte bună, este că incertitudinile lui Jacques Ellul s-au risipit. Putem răsufla ușurați: calculatorul nu mai este o enigmă. În rest, este fix cum scria tot el: "Calculatorul ne plasează într-o situație radical nouă, în legătură cu care aplicațiile aparent magice ale acestui aparat nu ne dau decât o idee falsă. Calculatorul este creatorul unei noi realități. Universul fabricat de calculator este format din cifre, sintetic, globalizant, indiscutabil.” Cum spuneam și la început, Jacques Ellul a fost un filosof al tehnologiei.
 
Acest articol a fost publicat mai întâi pe blogul autorului.