Călin Georgescu denunță o FALSĂ campanie derulată în numele său
Călin Georgescu denunță o FALSĂ campanie derulată în numele său, precizând că nu a împuternicit, delegat sau mandatat nicio persoană să acționeze în numele său în vederea inițierii sau promovării unei petiții ori consultări publice. ”Orice utilizare a numelui meu în acest context a fost realizată fără consimțământul meu și reprezintă o asociere falsă”, a scris Călin Georgescu pe Facebook.
„DEZMINȚIRE PUBLICĂ
Nu am inițiat nicio petiție, consultare publică sau demers similar în mediul online sau offline și nu sunt autor, coautor sau susținător al vreunei astfel de inițiative.
Nu am împuternicit, delegat sau mandatat nicio persoană să acționeze în numele meu în vederea inițierii sau promovării unei petiții ori consultări publice. Orice utilizare a numelui meu în acest context a fost realizată fără consimțământul meu și reprezintă o asociere falsă.
Precizez în mod expres că îmi desfășor activitatea exclusiv în mod independent.
În situația în care aleg să mă asociez cu o persoană, organizație sau inițiativă, acest fapt este comunicat public, direct și personal de către mine, niciodată prin intermediari. Întotdeauna veți afla astfel de informații dintr-o declarație oficială asumată explicit.
Solicit persoanelor care au inițiat sau au de gând să inițieze astfel de petiții încetarea imediată a oricărei utilizări a numelui meu și retragerea tuturor referirilor neautorizate, respectiv să se abțină în a folosi în mod abuziv numele Călin Georgescu”, scrie Călin Georgescu pe contul de Facebook.
Cel care se presupune că a scris petiția, pe care o atribuie și lui Călin Georgescu, este dat în urmărire de poliție. Împotriva acestuia, Judecătoria Constanța a emis la data de 28.04.2025 mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 403, acesta fiind condamnat la 3 ani și 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice”.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Universitatea București recunoaște în instanță că Nicușor Dan nu are licență
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Claudia Marcu: Ni se pregătește ceva! Rechiziția de bunuri și munca obligatorie a cetățenilor, introduse și în starea de alertă
Dr. Robert Malone: Documente declasificate leagă programul american de arme biologice de epidemia de boală Lyme. Armata SUA și CIA au eliberat 282.800 de căpușe radioactive, cenzurând cercetările privind coinfecțiile timp de patru decenii
Virgil Măgureanu rupe tăcerea: ”Călin Georgescu era câștigătorul sigur al alegerilor prezidențiale ANULATE ABUZIV. NU CRED O IOTĂ DIN CE S-A SPUS! Trump știe adevărul.” Cum ar trebui să fie viitorul șef SRI - VIDEO
Ultima bombă: Drona care a lovit baza Marii Britanii din Cipru nu a fost trasă din Iran. Atac al Israelului sub steag fals, după cum a reclamat Tucker Carlson?
Recomandările noastre
PS Ambrozie: Trebuie canonizați toți sfinții închisorilor care sunt pe ”lista de așteptare”. Biserica lui Hristos suntem toți. De ce nu mărturisiți? Vă e teamă de legile lui Vexler care sunt împotriva noastră? Luați exemplul Părintelui Justin cel Viu!
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Călin Georgescu
Locații: România
Subiecte: Călin Georgescu
Organizații: Poliția Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)