Călin Georgescu, după semnarea controlului judiciar: "Toată clasa politică e confiscată de sistem. La Consiliul de Pace al lui Trump a fost invitată România, nu administrația de la București - Turul 2 înapoi!”
UPDATE 11:05 - „Mulțumim lui Dumnezeu că suntem împreună în pace și bucurie. A început postul Sfintelor Paști și ne bucurăm de tot ce primim de la Dumnezeu, cu răbdare, pentru că totul este binele nostru suprem.
Dincolo de întrebările dumneavoastră, văd că toată lumea – mai ales clasa politică, care oricum este confiscată de sistem, total – toată clasa politică românească – toți au opinii, își dau cu părerea referitor la situația României, la ce se întâmplă. Toată lumea are opinii. Și acestea sunt din ce în ce mai dese.
Eu am un mesaj astăzi foarte important, atât pentru ei, dar, în primul rând, pentru poporul român. Putem discuta opinii la nesfârșit, însă cifrele despre care am să vorbesc astăzi nu au opinii. Ele spun doar adevărul despre starea unei națiuni. Iar cifrele despre România spun un adevăr care nu mai poate fi ignorat:
România are cea mai mare mortalitate infantilă din UE. Când nou-născuții mor mai des decât în restul Europei, este cel mai dur verdict pentru un stat. Indicele de mortalitate infantilă este indicele de bază pentru a evalua situația economică, socială și de mediu a unei țări. Adică poți să nu mai ai nimic, însă dacă ai indicele de mortalitate infantilă, știi totul despre o țară.
În România, 1 din 3 copii crește în risc de sărăcie sau de excluziune socială. Asta înseamnă milioane de destine care pornesc în viață cu povara unei nedreptăți. Egalitatea de șanse este un slogan, iar viitorul forței de muncă este compromis total.
La 15 ani, aproape jumătate dintre elevi nu ating un nivel minim de înțelegere a unui text. Asta este factura unei educații abandonate, distruse. Adică copilul este ținut pe loc, nu ridicat.
În Sănătate, România se află în topul UE la decese evitabile. Prin prevenție sau prin tratament adecvat. Acesta e un indicator direct al capacității unui stat de a furniza servicii de bază.
România se golește și depopularea este un referendum al tăcerii. Este un vot tăcut al neîncrederii, al nedreptății, de lipsă de oportunități, de servicii publice inexistente și de lipsă de perspectivă.
În UE, România e printre primele locuri la mortalitatea pe șosele. Asta arată dur cum funcționează un stat în viața reală, adică fără reguli sau reguli foarte slabe, inexistente, infrastructură proastă și protecția cetățenilor insuficientă sau inexistentă.
Peste toate, când Parchetul European are dosare cu număr ridicat pe fonduri europene, mesajul e foarte clar: banii pe dezvoltare sunt vulnerabili la fraudă. Adică vorbim de antidezvoltare pe termen lung. Prin urmare, aceste 7 v-am spus despre radiografia precisă și clară a celor 35 de ani. Adică copii săraci, abandonați, Educație distrusă - și așa distrugi o țară, prin educație; înseamnă boală și moarte evitabilă; înseamnă depopulare, insecuritate pe șosele și bani și fonduri nu risipite, furate. Concluzia e așa: am protejat toți într-o formă sau alta o administrare mediocră a unui potențial excelent, de excepție al poporului român. iar concluzia mea v-o spun într-o propoziție: este tiranie sub masca democrației a unei clase politice confiscată de sistem, care și-a abandonat poporul și țara. România, ca țară, merită însă să fie condusă la înălțimea ei pentru că a excelat în multe domenii în cultură - în știință, în creație - și poate să aducă excelență și în administrarea țării. Sunt convins de asta. Standardul României e dat de excelență. Avem totul pentru a reuși. Avem oameni capabili, resurse, soluții, forță, îi avem pe sfinții români și îl avem pe Dumnezeu. În concluzie, vă spun așa: istoria nu ne întreabă ce ni s-a făcut. Istoria ne întreabă ce am făcut noi atunci când am știut. Iar astăzi știm ce avem de făcut: turul doi înapoi. Reamintesc poporului român vorbele marelui voievod Neagoe Basarab: <<Să stăm, fraților, cu frică în Dumnezeu și să nu ne întristăm în luptă>> Vă mulțumesc!,” a declarat, marți, Călin Georgescu la ieșirea de la semnarea controlului judiciar. În tot acest timp, zeci de oameni au strigat "Nicușor, demisia!".
„Consiliul pentru Pace reprezintă o poziție fermă a administrației Trump-Vance legată de ineficiența Organizației Națiunilor Unite, care, așa cum am spus personal, a fost înființată în 1945 cu un singur scop: menținerea păcii în lume. Totuși, de atunci, au avut loc sute de războaie și conflicte armate la nivel global. Prin urmare, Consiliul pentru Pace are un rol foarte precis.
În al doilea rând, România a fost invitată – nu administrația de la București, și aceasta este o diferență importantă.
În ceea ce privește problema puterii ilegitime, vă spun din nou: Șahul greșeală așteaptă!”, a mai declarat liderul suveranist.
UPDATE 11.00 - Călin Georgescu a ajuns la secția de poliție pentru semnarea controlului judiciar. "Călin, te iubim!", au scandat susținătorii săi veniți în Capitală din toate colțurile țării pentru a-și arăta sprijinul pentru candidatul interzis de sistem.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Călin Georgescu va ajunge astăzi în fața polițiștilor pentru a semna controlul judiciar. Vorbim despre o măsură preventivă care, în urmă cu câteva zile, a fost prelungită de judecătorii Tribunalului București pentru alte 60 de zile, transmite Realitatea.
Update - Călin Georgescu va ajunge la ora 11:00 pentru a semna măsura preventivă
La orele prânzului, în jur de 11:00, președintele interzis Călin Georgescu se va prezenta pentru a semna măsura preventivă de control judiciar așa cum o face în fiecare săptămână, încă de acum mai bine de un an de zile de când a fost dispusă această măsură și prelungită de către judecători pentru alte 60 de zile.
Călin Georgescu va avea și un mesaj extrem de important de transmis în exclusivitate la Realitatea PLUS. De la primele ore ale dimineții, sunt foarte multe forțe de ordine la secția de poliție din Buftea având în vedere că se așteaptă un număr foarte mare de oameni. De asemenea, au fost montate și garduri, atât în curtea secției cât și pe trotuar.
Călin Georgescu, din nou la secția de poliție din Buftea
Susținătorii președintelui interzis urmează să se strângă în număr mare pentru a-l susține, revenim cu transmisiuni speciale de acolo oră de oră.
Președintele interzis a ajuns ieri și în fața magistraților de la Curtea de Apel după ce a fost chemat într-un termen crucial în cel de-al doilea dosar care îl vizează. În această dimineață veți afla mesajul de forță al lui Călin Georgescu în exclusivitate la Realitatea PLUS.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Universitatea București recunoaște în instanță că Nicușor Dan nu are licență
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Claudia Marcu: Ni se pregătește ceva! Rechiziția de bunuri și munca obligatorie a cetățenilor, introduse și în starea de alertă
Dr. Robert Malone: Documente declasificate leagă programul american de arme biologice de epidemia de boală Lyme. Armata SUA și CIA au eliberat 282.800 de căpușe radioactive, cenzurând cercetările privind coinfecțiile timp de patru decenii
Virgil Măgureanu rupe tăcerea: ”Călin Georgescu era câștigătorul sigur al alegerilor prezidențiale ANULATE ABUZIV. NU CRED O IOTĂ DIN CE S-A SPUS! Trump știe adevărul.” Cum ar trebui să fie viitorul șef SRI - VIDEO
Ultima bombă: Drona care a lovit baza Marii Britanii din Cipru nu a fost trasă din Iran. Atac al Israelului sub steag fals, după cum a reclamat Tucker Carlson?
Recomandările noastre
PS Ambrozie: Trebuie canonizați toți sfinții închisorilor care sunt pe ”lista de așteptare”. Biserica lui Hristos suntem toți. De ce nu mărturisiți? Vă e teamă de legile lui Vexler care sunt împotriva noastră? Luați exemplul Părintelui Justin cel Viu!
PĂRINTELE JUSTIN PÂRVU: DE CE ÎNGĂDUIE DUMNEZEU RĂZBOIUL?
Prof. Ilie Bădescu: Ordine, organizări și războaie. Rolul poporului român. O interpretare ”obscurantistă”
Călin Georgescu dezminte noua făcătură securistică aruncată pe piață contra lui, la pachet cu celulele soroșist-useriste care acționează online: ”Nu am înființat și nu conduc niciun partid politic. PARTIDUL MEU ESTE POPORUL ROMÂN”
Persoane: Călin Georgescu
Locații: România
Subiecte: anularea alegerilor Control judiciar Turul 2
Organizații: Judecătoria Buftea
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)