ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Călin Georgescu a transmis, duminică, un mesaj pentru români după participarea la slujba de Rusalii de la Biserica Sfânta Muceniță Varvara din Buftea, în care a vorbit despre credință și rolul unui conducător. 

Călin Georgescu a fost întâmpinat, duminică dimineața, de mulțimea de sustinători la intrarea în Biserica Sfânta Muceniță Varvara din Buftea, acolo unde a luat parte la slujba de Rusalii. Călin Georgescu a dat mâna cu aceștia, i-a îmbrățișat pe cei care au venit să-l susțină și apoi a intrat în biserică, la slujbă., potrivit Realitatea.net.


La finalul slujbei, Călin Georgescu a transmis un mesaj pentru români

În primul rând, Hristos S-a Înăltat. 

Azi este Duminica Rusaliilor. Așa încât, să spunem așa, că sărbătoarea Rusaliilor, practic confirmă evenimentul constituirii Bisericii. Pentru că opera de atunci a Sfântului Duh a înălțat și a construit Biserica. De aceea, unde este Sfântul Duh, acolo este și Biserica, iar în Biserică afli că exiști, cum spunea Petre Țuțea. 

Pe de altă parte, experiența lucrării lui Dumnezeu prin Sfântul Duh în ucenicii lui Iisus Hristos, viitorii apostoli, este o minune trăită aievea și în același timp, vedeți, Sfânta Scriptură este însuflețită de Duhul Sfânt, cum spune Sfântul Apostol Pavel, pentru că ea, de la început până la sfârșit, este traversată de un singur cuvânt: iubire, adică forma de a fi a lui Dumnezeu. 

Și atunci un conducător adevărat de țară, un conducător de glie, ascultă de Dumnezeu, nu de oameni. Și el înțelege atunci că mare este făcătorul de pace. Pentru că pacea de care toți avem nevoie, toată lumea aceasta mică, pentru că Dumnezeu e mare, pacea nu vine decât numai când nu te mai stăpânește nicio patimă. Și atunci înțelegi că nu mai trebuie exemplificat nimic, pentru că iubirea te domină, te acoperă. Așa este și pacea. Devii pacea însăși, pentru că toți avem nevoie de armonie. Și trăirea în armonie înseamnă trăirea în pace. Așa încât eu spun ce am spus mereu. Pentru mine prioritatea principală este pacea în țară, pacea în regiune și dincolo de ea. Fără așa ceva nu putem exista. 

Pe de altă parte, astăzi țara noastră se menține în picioare prin rugăciune. Se menține în picioare, prin sfinții ei și prin râuri. Așa să se știe. Rugăciunea aprinsă face în fiecare zi, din orice zi, de fapt o zi de Rusalii. Și atunci vom înțelege că demnitatea, demnitatea începe cu smerenia. Numai prin smerenie ne putem ridica ca oameni și ca popor. 
Așa încât astăzi, slavă lui Dumnezeu, facem exact ce au făcut sfinții noștri voievozi: Ștefan cel Mare și Sfânt, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu. Adică stăm în genunchi în fața lui Dumnezeu, mărturisind că suntem dependenți total de El, total. Și atunci când înțelegem acest lucru, ne rugăm la El cu smerenie să ne ierte nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Îl rugăm să ne călăuzească în această lume dezaxată. Și-i cerem mila Sa. 

Iar astăzi, mai mult ca niciodată, ne luminează să ne reamintim și să simțim în sufletele noastre că acest sfânt pământ a avut și are un neam neînfrânt, un neam neînvins în veci, necuprins. Pentru că fără credință și fără Dumnezeu nu putem face nimic. Așa că bucurați-vă pururea. Rugați-vă neîncetat. Dați mulțumire pentru toate. 
Vă mulțumesc.”, a declarat Călin Georgescu la ieșirea de la biserică.

Mesajul transmis de Cristela Georgescu:

„Vă rog să veniți, copii, și din partea mea, pentru că mâine e ziua de 1 iunie, dar înainte de toate e Sfânta Treime. Mă rog la Dumnezeu, la Maica Domnului și la toți sfinții să ocrotească sufletele lor curate.

Nu părinților să ne dea minte luminată. Copiii noștri să vadă doar binele și să întâlnească oameni buni, așa încât sufletele lor nevinovate să nu se piardă.

Adevărata bucurie, ați spus că oamenii au venit pentru noi. Mulțumim pentru dragoste. Eu nădăjduiesc că ați venit pentru Dumnezeu, iar adevărata bucurie să nu uitați. Îmi doresc foarte mult să facă tot posibilul ca la fiecare Sfântă Liturghie să participe, pentru că adevărata bucurie aceasta este: să primiți Sfântul Duh la Sfânta Liturghie.

Și mai ales în aceste zile când numele de creștin și rugăciunea sunt batjocorite, eu le transmit cu toată inima tuturor, dar mai cu seamă mamelor, care sunt primii duhovnici și educatori ai copiilor, să nu fie complexate, să nu se simtă depășite de acest obicei de a ne ruga, pentru că acolo este puterea. A te ruga nu înseamnă să nu faci nimic, înseamnă să ceri ajutor ca să faci ceea ce trebuie să faci, adică binele.

Le doresc tuturor să primească de la Dumnezeu sănătate, minte luminată, inimă deschisă, nădejde tare, ca să accepte să facă voia Lui în viața noastră. Mulțumesc!”

Călin Georgescu a fost întâmpinat de oameni cu buchete de flori și mesaje de susținere. El a dat mâna cu aceștia, i-a îmbrățișat pe cei care au venit să-l susțină și apoi a intrat în biserică, la slujbă. Aceștia au spus că vor rămâne acolo pentru că vor să audă mesajul pe care Călin Georgescu vrea să îl transmită astăzi pentru toți românii, într-o zi de mare sărbătoare.