Călin Georgescu, mesaj la 425 de ani de la ridicarea la ceruri a lui Mihai Viteazul Întregitorul: ”La fel ca atunci, și astăzi, aceleași interese imperiale reprezentate acum de globaliștii anticreștini se tem de românii uniți” - O viață avem, și-o cinste!
Când instituțiile „supreme” ale statului tac , deși Mihai Viteazul Întregitorul a fost declarat prin Lege „Martir și Erou al Națiunii Române”, în schimb locatarul de la Cotroceni se gudură pe lângă Turnul Eiffel de Ziua Națională a altei țări, rămâne ca autenticul reprezentat al națiunii române să vorbescă pentru poporul român și istoria sa de jertfă și biruințâ, așa cum s-a întâmplat azi.
Călin Georgescu: „ Astăzi, 9 august 2026, s-au împlinit 425 de ani de la uciderea marelui voievod iubitor de Hristos, Mihai Viteazul, primul domnitor din istorie care a făurit cu sabia unirea românilor.
La 9 august 1601, Mihai Viteazul, apărător al Ortodoxiei, a fost ucis mișelește, prin trădare, la Câmpia Turzii. Nu doar voievodul devenise un pericol în calea intereselor Imperiului Habsburgic, ci și ideea pe care o întruchipa: unitatea românilor.
La fel ca atunci, și astăzi, aceleași interese imperiale, reprezentate acum de globaliștii anticreștini, se tem de românii uniți.
Mihai Viteazul ne-a arătat ce pot înfăptui românii atunci când sunt uniți; Sfânta Evanghelie din duminica aceasta ne arată de unde vine puterea de a rămâne astfel: dintr-un grăunte de credință care poate muta munții din loc, din rugăciune și din post. Uniți unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu: „…și nimic nu va fi vouă cu neputință”.”. a încheita Călin Georgescu mesajul său la 425 de ani de la ridicarea la Ceruri a lui Mihai Viteazul Întregitorul.
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O HARTĂ A NEGOCIERILOR CU UCRAINA cu teritoriile care urmează să fie retrocedate României, Ungariei și Poloniei
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
Dr. Damian Baciu avertizează: Refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri. VIDEO
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Cine erau cei cinci israelieni care dansau de bucurie la căderea turnurilor gemene - Teoria Conspirației și Documentele FBI după 25 de ani
Raportările privind vătămările provocate de vaccinurile COVID în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au crescut cu mai mult de trei ori în decurs de o săptămână, arată datele VAERS
Recomandările noastre
Călin Georgescu, premier! Singura șansă de redresare a României. Propunerea ActiveNews
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
Persoane: Călin Georgescu Mihai Viteazul
Locații: Alba Iulia România
Subiecte: Călin Georgescu președinte Turnul Eiffel
Organizații: Poporul Român
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)