Camera Deputaților a adoptat o Lege care interzice țăranilor să mai reproducă porci în gospodăriile lor și să îi hrănească cu resturile de mâncare. MAI va putea confisca porcinele transportate ilegal

Miercuri, 19.04.2023, în Parlamentul României, s-a votat Proiectul de Lege Plx 578/2021 prin care PSD, PNL și UDMR interzic românilor să își reproducă porcii în gospodăriile lor și să îi hrănească cu resturile de mâncare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal pentru prevenirea și controlul pestei porcine africane la porcinele deținute și cele sălbatice din România, cu scopul reducerii efectelor negative asupra sănătății animalelor, respectiv a consecințelor economice, sociale, culturale și de mediu, prin aplicarea măsurile de control al pestei porcine africane.
Proiectul vizează tipurile de exploatații de porcine pe teritoriul României și dimensiunea acestora, responsabilitățile operatorilor și cerințele de biosecuritate pentru fiecare tip de exploatație, obligațiile operatorilor care dețin porcine în cadrul exploatațiilor tip gospodăresc și comerciale, strategia de management și de vânătoare a porcilor mistreți, creșterea capacității de neutralizare a subproduselor de origine animală, campanii de informare, cerințele privind mișcarea porcinelor pe teritoriul României, realizarea controalelor oficiale veterinare și a altor activități de control interinstituțional de către autoritățile competente, în vederea urmăririi implementării acestor măsuri, a explicat deputatul de Ialomița, Raluca Dumitrescu.
În proiect e precizează și faptul că MAI poate confisca porcinele transportate ilegal, împreună cu mijloacele de transport.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Social Știri
Persoane: Klaus Iohannis Marcel Ciolacu Nicolae Ciucă
Locații: România
Subiecte: creșterea porcilor Pesta porcină africană
Organizații: Camera Deputaţilor Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (11)