Campania de vaccinare din România ar putea fi un eșec!

Florin Cîțu a comunicat ieri pe pagina de Facebook că vaccinarea "Este singura cale de a scăpa de pandemie. Pentru revenirea cât mai rapidă la normalitate este nevoie de un efort comun. Doar dacă ne implicăm cu toții, dacă suntem responsabili și respectăm în continuare măsurile sanitare, este posibil să ne reluăm viețile de dinainte de pandemie”.
Dacă vor fi 115.000 de vaccinări pe zi, va rezulta că numărul celor aflați pe listele de așteptare se va epuiza doar în cinci zile. Astfel, dacă vor fi adăugate și cele 900.000 de persoane care trebuie, la momente diferite, să efectueze a doua doză, plus cei aproape 500.000 aflați pe listele de așteptare care vor urma la doza a doua, în aproximativ trei săptămâni campania de vaccinare va fi încheiată, rezultând un număr de 3 milioane de români vaccinați, conform national.ro.
În momentul de față, sunt înscriși doar 464.186 de români pe listele de așteptare.Dintre cei 464 de mii, 436.685 au optat pentru Pfizer și doar 30.000 pentru Moderna și AstraZeneca. Aglomerație la vaccinare se înregistrează doar la Cluj, București și Prahova, în timp ce, la polul opus, județele cu cei mai puțini oameni înscriși sunt Vrancea(446), Mehedinți(536) și Suceava(684).
Însă vaccinul AstraZeneca este evaluat la Comitetul European de Farmacovigilență, după apariția cazurilor cu sindrom de extravazare capilară, iar vaccinul Johnson&Johnson a fost deja suspendat în SUA, după tulburările rare de coagulare a sângelui și apariția cheagurilor sanguine.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Florin Cîțu
Locații: România
Subiecte: campania de vaccinare
Organizații: AstraZeneca Facebook Pfizer
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (6)