Cancelarul Austriei, la București, înainte de adoptarea OUG privind noile măsuri fiscale: Nu îmi fac griji pentru firmele austriece deoarece știu ce firme sunt aici. Sunt unele mari, cum ar fi OMV sau Erste Bank, care ar putea să și facă bagajele

Aflat vineri la București, cancelarul austriac Sebastian Kurz a declarat, referindu-se la ordonanța de urgență privind măsurile fiscale anunțate de ministrul Finanțelor, că nu-și face griji pentru firmele austriece, dar că acestea ar putea să-și strângă lucrurile și să plece. Oficialul austriac a afirmat că retragerea investitorilor înseamnă și pierderea locurilor de muncă, avertizând că ar putea să se ajungă la situații în care, dacă cineva se gândește să investească în România, să se gândească de mai multe ori. Reacția sa vine după ce austriecii de la OMV Petrom au anunțat că proiectul ordonanței de urgență cu privire la noile măsuri fiscale va avea un puternic impact negativ asupra sectorului energetic din România.
„Eu nu-mi fac griji pentru firmele austriece, deoarece știu ce firme austriece sunt aici în România și au investit aici. Sunt firme mari cum ar fi OMV sau Erste Bank, firme care lucrează în multe state, România este o parte mai mică a activității. Ar putea să-și strângă lucrurile și să plece, dar în mod cinstit nu-mi fac griji pentru aceste firme”, a spus Kurz, la conferința comună cu președintele Klaus Iohannis.
"Anumite modalități de stabilire a impozitelor influențează prețurile finale la consumatori, deci eu zic, dar depinde de cum va decide Guvernul, cum va decide Parlamentul, că dacă cineva vrea să se gândească la binele mediului economic, atunci ar trebui, ar fi util să se gândească la niște măsuri care nu doar sună bine, dar să fie efective, să nu se ajungă ca, în finalul zilei, oamenii să nu-și mai permită niște prețuri sau să nu se ajungă la pierderi de locuri de muncă pentru că unii din investitori au hotărât să strângă lucrurile și să plece. Sau să nu se ajungă la situații în care, dacă cineva se gândește să investească în România, să se gândească de mai multe ori. România a avut o creștere economică foarte bună în ultimii ani, de 4 la sută, dar dificultăți pentru oameni pot să apară", a mai spus Kurz.
Întrebat dacă astfel de măsuri vor duce la plecarea investitorilor din România, oficialul austriac a spus că aceste firme sunt libere. „Piața lumii este mare.(...) Firmele respective nu sunt legate de activitatea dintr-o anumită țară, sigur că o politică atrăgătoare atrage firmele și investițiile, dar dacă situația fiscală este nesigură, când se încearcă impunerea anumitor lucruri, se mai schimbă situația. Nu este un lucru pe care să-l decid eu. Eu mă gândesc mai mult la locurile de muncă, la oamenii care ar putea să-și piardă sursa de venit dacă mediul bancar, în domeniul gazelor naturale se produc niște efecte. Atunci când se ia o decizie, e bine să se ia în calcul și ce se va întâmpla și la sfârșitul zilei", a mai afirmat Sebastian Kurz.
Producătorul de țiței și gaze OMV Petrom, una din cele mai mari companii din România, a anunțat joi că proiectul ordonanței de urgență cu privire la noile măsuri fiscale anunțat de Ministrul Finanțelor va avea un puternic impact negativ asupra sectorului energetic din România: asupra securității energetice, asupra locurilor de muncă și investițiilor.
„Dacă vor fi implementate, măsurile vor arunca piața de gaze din România înapoi în timp cu cel puțin 10 ani, la stadiul de piață reglementată și departe de a fi liberalizată. Investițiile joacă un rol fundamental în creșterea economică viitoare. În absența unei economii deplin funcționale, investițiile, disponibilitatea produselor și serviciilor, locurile de muncă și creșterea economică sunt amenințate”, arată un comunicat al OMV Petrom, transmis Capital. Producția de gaze din România ar scădea în următorii ani ca urmare a reducerii investițiilor, susține OMV Petrom.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Klaus Iohannis Sebastian Kurz
Locații: București
Organizații: OMV Petrom
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)