Când lupți pentru idealuri, poți face lucruri mărețe! | Credința și recordurile lui Avram Iancu, Pe Drept Cuvânt #153
Avram Marius Iancu a venit la #PeDreptCuvânt.
Bibliotecar prin profesie, sportiv de performanță prin vocație, Avram Marius Iancu este un erou și un om excepțional! Nu doar prin performanțele lui remarcabile, dar mai ales prin valorile pe care le probează.
Cel mai faimos înotător de anduranță din România, triplu medaliat ca înotător în traversarea Canalului Mânecii, autorul unei premiere mondiale prin traversarea Europei de la Marea Nordului la Marea Neagră – prin Rin, Canalul Main și Dunăre -, autorul unei expediții de înot în Marea Neagă între Sulina și Istambul, deținătorul unui record mondial de înot contra curentului și, peste toate, deținător a numeroase titluri, medalii și distinții, printre care și „Steaua României” în grad de Cavaler, Avram este un grozav ambasador pentru țara noastră. Și un minunat model pentru cei care vor să-și propună lucruri mărețe.
Am vorbit cu Avram despre motivația și curajul lui, despre imensele lui reușite, despre frumoasa lui filosofie de viață, despre cum gestionează el succesul, despre ce l-au învățat eșecurile lui și, în fine, despre ce anume mai urmărește.
Vizionare plăcută!
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
Dr. Damian Baciu avertizează: Refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri. VIDEO
Cine erau cei cinci israelieni care dansau de bucurie la căderea turnurilor gemene - Teoria Conspirației și Documentele FBI după 25 de ani
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Raportările privind vătămările provocate de vaccinurile COVID în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani au crescut cu mai mult de trei ori în decurs de o săptămână, arată datele VAERS
Gheorghe Piperea: De ce nu-l ucide Putin pe Zelenski
Recomandările noastre
Secțiuni: Cultură Eveniment Prima pagină Sport Știri
Persoane: Avram Marius Iancu Florentin Țuca
Locații: România
Subiecte: podcast
Organizații: Casa de avocatură Țuca, Zbârcea și asociații
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)