Mesajul Patriarhului

Sfânta Olimpiada din Fărcașa,

mamă jertfelnică, femeie milostivă și credincioasă pregătită pentru ceasul morții^*

Cu bucurie și evlavie cinstim astăzi după rânduiala Bisericii chipul luminos al Sfintei Olimpiada din Fărcașa, mama Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu, o credincioasă râvnitoare și o mamă devotată, care prin smerenia și iubirea ei milostivă a ajuns la măsura sfințeniei. Analizând viața ei sfântă, putem desprinde câteva trăsături definitorii pentru această femeie aleasă de Dumnezeu. În ea regăsim: chipul mamei creștine jertfelnice față de copiii ei, modelul de credință vie lucrătoare prin iubirea milostivă arătată față de cei cuprinși de suferințe și exemplu de pregătire pentru ceasul morții cu nădejdea Învierii.

1.    Mamă creștină jertfelnică

Cea dintâi vrednicie a Sfintei Olimpiada din Fărcașa este aceea de mamă jertfelnică față de cei opt copii pe care i-a primit de la Dumnezeu. Prin viețuirea sa, ea a făcut ca pruncii ei să învețe, înainte de orice, ce înseamnă a fi creștin adevărat și a duce o viață plăcută lui Dumnezeu. Sfânta Olimpiada a primit de la Dumnezeu prin taina nunții opt copii, pe care i-a crescut cu iubire darnică și rigoare duhovnicească, din care au răsărit suflete tari în credință și statornice în viețuirea creștină.

Sfânta Olimpiada a trăit într-o vreme de cumplită sărăcie materială. Văduvă încă din anul 1942, când soțul Ion s-a stins din viață, ea a rămas să poarte singură povara unei familii numeroase, în mijlocul unei lumi ce încerca să smulgă din inima omului simplu tot ce însemna credință și tradiție. Cu toate că trăia în sărăcie, fiicele fiind nevoite să muncească pe la oamenii din sat pentru a-și agonisi cele de trebuință, niciodată nu și-a pierdut credința, luptând permanent pentru a spori duhovnicește ea și familia ei. Tocmai în această stare dificilă s-a vădit frumusețea sufletului ei, pentru că Sfânta Olimpiada i-a dăruit lui Dumnezeu însăși viața ei, lucrând toate ale sale spre a se face bineplăcută înaintea Domnului.

Viața de zi cu zi a casei sale era rânduită după sărbătorile de peste an, asemenea unei mici așezări monahale, cu rugăciune, participare la sfintele slujbe și cererea reciprocă de iertare între membrii familiei și chiar între vecini înainte de participarea la dumnezeiasca Liturghie. Această lucrare, prin care toți membrii familiei își cereau iertare – „Iertați!” și „Dumnezeu să te ierte!” – a fost una dintre cele mai prețioase moșteniri lăsate copiilor, care astfel au învățat smerenia și iubirea încă din pruncie. În casa Sfintei Olimpiada, Vecernia de sâmbătă seara sau din ajunul sărbătorilor nu era doar o slujbă liturgică, ci un hotar al timpului. Când răsuna clopotul Vecerniei, orice activitate casnică lua sfârșit, toți membrii familiei fiind datori să se pregătească și să participe la sfintele slujbe.

Toată atenția Sfintei Olimpiada a fost concentrată pe grija pentru sufletele celor pe care îi avea în răspundere maternă. Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu, fiul ei, mărturisește că „era o bună mamă, crescându-și copiii cu frica de Dumnezeu”. Ea și-a învățat copiii nu prin cuvinte meșteșugite, ci prin pilda vie a vieții ei, ducându-i de mână la biserică încă de la o vârstă fragedă, învățându-i să se închine, să postească, să se înfrâneze și să-și ajute aproapele. În acea casă din Fărcașa s-a plămădit caracterul Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu. Astfel, putem observa cât de importantă este misiunea mamelor creștine, care prin rugăciunile și viețuirea lor pot deveni modele vii pentru copiii lor și, în felul acesta, îi pot ajuta să își sfințească viața.

2.    Credința vie lucrătoare prin iubirea milostivă

A doua trăsătură esențială a vieții Sfintei Olimpiada este credința roditoare prin fapte de milostenie și iubire frățească. Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu, spune că „milostenia îi era grija de căpetenie”, iar aceste cuvinte cuprind tot duhul vieții ei lăuntrice. Pe drumețul ostenit îl chema în grădină și îl punea la masă, săracilor le oferea milostenie din ce mai avea, încât soțul ei o mustra uneori că este „prea cu mâna spartă”.

Milostenia Olimpiadei nu se limita doar la cei vii. În fiecare sâmbătă dimineață dăruia pomeni pentru cei adormiți întru nădejdea Învierii. Oferea adesea un blid cu mâncare sau o carafă de apă proaspătă scoasă din fântână, pe care le dăruia unei vecine bolnave, fapte de milostenie pe care le făcea în numele celor trecuți la Domnul. Deși nimic nu îi prisosea, dădea adesea de pomană câte un măr, o pară, un ou, așa încât nimeni dintre cei ce treceau pragul casei nu pleca fără să primească o milostenie.

Mulți veneau la ea pentru prescurile pe care le pregătea pentru biserică, și, cu acest prilej, primeau un cuvânt de consolare și un sfat folositor. În preajma ei, oamenii simțeau o pace sfântă care le alina zbuciumul vieții de zi cu zi. Cei care au cunoscut-o, mărturisesc că niciodată nu au văzut-o supărată, nervoasă sau să vorbească urât cu cineva, să se certe, să umilească, să blesteme sau să pomenească pe cel rău. Totdeauna ea avea un cuvânt bun de spus și pe mulți îi încuraja când se aflau în necazuri și supărări.

Cea mai înduioșătoare mărturie a iubirii milostive pe care o avea Sfânta Olimpiada, ne-a lăsat-o fiul ei, Sfântul Cuvios Petroniu de la Prodromu, care spune că în Joia Mare, când mama sa lipsise de acasă, a întrebat-o unde a fost, iar ea i-a răspuns că a mers la o vecină grav bolnavă, paralizată, să îi ducă un dar și să-i spele picioarele, în amintirea Cinei celei de Taină. Cuvintele ei, simple, au rămas întipărite în inima fiului ei când ea i-a zis: „Domnul Hristos să spele picioarele ucenicilor, iar eu să nu fac nimic pentru El!”. În acel ceas, această smerită mamă a tâlcuit Evanghelia prin faptă, a făcut din pătimirile aproapelui prilej de slujire lui Hristos, a împlinit cu mâinile ei porunca iubirii milostive sau darnice.

În aceeași Săptămână Mare, în Sfânta și Marea Vineri, ne spune fiul ei, mama sa a fost toată ziua cu ochii înlăcrimați, gândindu-se la cele îndurate de Hristos pentru mântuirea lumii, durerea aceasta ieșind ca o tânguire firească din inima ei plină de iubirea Mirelui ceresc, răstignit pe cruce.

Tot din această dragoste se năștea și obiceiul ei legat de banii primiți la biserică. După tradiția satului, gospodinele mai tinere le sărutau mâna bătrânelor și văduvelor, strecurându-le câte un ban în mână. Sfânta Olimpiada i-a dezvăluit fiului său care era rânduiala ei după ce primea această milostenie: „niciodată n-am cheltuit pentru mine acești bani, ci cumpăr cu ei lumânări și le aprind la icoana Maicii Domnului, iar acasă fac câte zece metanii de fiecare franc, pentru sănătatea cui mi i-a dat”. Iată desăvârșita transformare a milosteniei, nu păstra nimic pentru sine, ci preschimba fiecare ban într-o jertfă duhovnicească. Sfânta Olimpiada se ruga necontenit, făcând semnul sfintei cruci și metanii. Această rugăciune permanentă era izvorul tuturor faptelor ei minunate, era focul tainic care a însuflețit toată viața ei.

3.    Pregătirea pentru ceasul morții, cu nădejdea Învierii

Al treilea aspect foarte important al vieții Sfintei Olimpiada este pregătirea ei pentru ceasul cel din urmă, adică al unei atenții deosebite pe care a avut-o permanent față de viața duhovnicească, mereu raportându-se la clipa plecării din această viață.

Suferința pe care a avut-o în ultimele luni nu a tulburat-o, nu a făcut-o să cârtească. Auzul îi scăzuse, vederea îi slăbise, picioarele i se umflaseră și o dureau, mergea sprijinită în baston, suferea de gută, dar toate aceste neputințe le purta cu răbdare și smerenie.

Cu o săptămână înainte de adormirea ei, primind înștiințare că va pleca la Domnul, a chemat-o pe fiica sa Glicheria și i-a poruncit: „Să-l chemi pe părintele Ionică să mă spovedească și să mă împărtășească”. A postit cele trei zile ale Postului Sfinților Apostoli din anul acela, s-a spovedit cu zdrobire de inimă și s-a împărtășit cu Preacuratele Taine.

După primirea Sfintei Împărtășanii s-a luminat la față. N-a mai mâncat nimic, ci a băut numai apă rece de la izvor, pentru că o cuprinsese o arșiță mare. Apoi, a devenit veselă într-un fel în care nu mai fusese niciodată, și a început să cânte cântările bisericești pe care le știa de la slujbe, troparele Învierii Domnului, Nașterii Domnului, Botezului Domnului, Pogorârii Duhului Sfânt și altele. Iată cum, deodată, bătrâna care zăcea suferindă, cu trupul măcinat de boală, serba la patul de suferință, toată istoria mântuirii. Se ruga necontenit, șoptind: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătoasa; Maica Domnului, miluiește-mă pe mine păcătoasa; Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerți”; spunea „Cuvine-se cu adevărat”, Psalmul 50 și repeta neîncetat: „Primește, Doamne, pe toți care vin la Tine și mă primește și pe mine!”. În pragul morții sale, ea nu se ruga doar pentru sine, ci pentru toți cei ce vin la Hristos.

Marți dimineața, în ziua de 4 iulie 1967, când cele dintâi raze de soare se iveau pe după deal și luminau fereastra căsuței sale, i-a cerut Glicheriei lumânarea aprinsă, a deschis ochii și a șoptit doar un cuvânt: „Iartă-mă!”. Apoi a adormit în Domnul. Fața îi era senină, iar pe buze îi încremenise un zâmbet.

Canonizarea Sfintei Olimpiada din Fărcașa, alături de celelalte 15 sfinte femei românce, arată lucrarea binecuvântată a lui Dumnezeu în mijlocul poporului român, din rândul căruia s-au ridicat aceste sfinte femei, mame duhovnicești ale poporului român, care prin viețile lor sfinte s-au făcut pilde de trăire creștină, călăuzind credincioșii către Mântuitorul Hristos.

Astăzi, la momentul binecuvântat al proclamării locale a canonizării Sfintei Olimpiada din Fărcașa, dorim să exprimăm aprecierea și prețuirea noastră față de ierarhii, clericii și credincioșii care, cu multă dragoste, au venit să o cinstească pe această mare nevoitoare, ce a trăit în mijlocul unui sat de munte, fiind o femeie simplă din popor, care, prin viețuirea sa sfântă, devine model pentru toți credincioșii creștini.

Ne rugăm Sfintei Olimpiada din Fărcașa ca, împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și cu toți sfinții, să mijlocească înaintea Preasfintei Treimi să le dăruiască tuturor pace și bucurie, sănătate și mântuire.  

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române