Cântarea bizantină a fost inclusă în Patrimonul Cultural Imaterial al UNESCO

Născută la începutul creștinismului, cântarea bizantină, un gen muzical unic transmis de Biserica Ortodoxă, a supraviețuit până în zilele noastre, ceea ce a condus la includerea sa pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO, relatează miercuri AFP, potrivit Agerpres.
Bazându-se pe tradițiile muzicale din Balcani și din estul Mediteranei unde se întindea Imperiul Bizantin, cântarea bizantină sau arta „psaltică”, exclusiv vocală (a capella) și monofonică, însoțește textele liturgice.
Această cântare a creștinilor din Imperiul Roman de Răsărit este codificată în opt moduri sau tonuri. Este vorba despre o muzică fără modulare armonică, cu un cadru modal fix, spre deosebire de sistemul tonal actual al muzicii occidentale bazat în principal pe cele două moduri, major și minor.
Potrivit anumitor experți, elemente din muzica greacă antică pot fi regăsite în arta psaltică, considerată a fi „o continuare” a Antichității.
După destrămarea Uniunii Sovietice în 1989, cântarea bizantină a luat amploare în țări ortodoxe din estul Europei, precum Bulgaria, Serbia și România.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

CATEGORIA: "AM FOST UN DOBITOC”... ASTĂZI, CRISTIAN TUDOR POPESCU

CONSIGLIERUL PENALILOR! CTP prins în Dosarul Vaccinurilor? Guru Recorder recunoaște brusc că a fost consilierul secret a doi dintre cei trei penali principali urmăriți de DNA: Cîțu și Voiculescu. Plus Geoană. De ce acum? APAR STENOGRAMELE?

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO

Iulian Capsali: MĂCAR PUȚINĂ UMILINȚĂ

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu: M-am vaccinat și acum am o gâlmă în cap. Nimeni nu știe de unde e și ce e. În pandemie a murit mama, fară să am voie să o țin de mână. Am să vă calc pe cap! REACȚIE: Trebuie trași în țeapă!
Recomandările noastre

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Acad. Ilie Bădescu: Războaiele axiale. Erminia zilei de 1 Decembrie

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)