Cântărețul Kid Rock anunță că nu va concerta în spații în care se cere dovada vaccinării COVID sau purtarea măștii
Cântărețul și compozitorul Kid Rock a anunțat că își va anula toate concertele din orașele sau spațiile în care participanții la eveniment sunt obligați să poarte mască și/sau să fie vaccinați împotriva COVID-19, informează The Epoch Times.
Într-o înregistrare video postată pe Instagram, artistul, pe numele său adevărat Robert James Ritchie (Bob Ritchie), a confirmat că mai multe orașe americane au fost deja scoase de pe lista turneului său din cauza cerințelor de vaccinare sau a obligativității purtării măștii.
Cei care și-au cumpărat bilete pentru concerte programate să aibă loc în astfel de locuri „își vor primi banii înapoi, pentru că nici eu nu voi apărea”.
„Dacă credeți că voi merge acolo să declar "Nu-mi spuneți cum să trăiesc", "Noi, Poporul", în timp ce oamenii își prezintă cardurile de vaccinare și poartă măști, să știți că acest lucru nu se va întâmpla”, a spus el în videoclip.
„We the People” conține versuri critice la adresa președintelui Joe Biden, a mișcării Black Lives Matter și a consilierului pe probleme de COVID-19 de la Casa Albă, Anthony Fauci. Lansat luni, single-ul s-a aflat în fruntea mai multor clasamente neoficiale cu single-uri achiziționate de pe iTunes, potrivit unor relatări de presă.
Kid Rock a mai spus în filmare că el crede, totuși, că, până la începerea turneului său, mai multe orașe își vor fi ridicat deja restricțiile.
„Credeți-mă, am verificat toate informațiile pe acest subiect și există un consens că se vor face toate aceste lucruri (se va renunța la măsurile Covid impuse - n.n.), dacă există în aceste locații; nu știu să existe, dar dacă există, vor dispărea până când ajungem în orașul dumneavoastră”, a adăugat autorul piesei „Bawitdaba”. „În caz contrar, aveți încredere în mine, nu trebuie să vă faceți griji. Vă veți primi banii înapoi, pentru că nici eu nu voi apărea.”
Printre orașele pe care le va ocoli se numără Buffalo, New York, Toronto, precum și „alte câteva orașe”, a precizat Kid Rock.
Anunțul a fost făcut la doar câteva zile după ce cântărețul și compozitorul Neil Young i-a solicitat furnizorului de streaming audio Spotify să îi șteargă muzica disponibilă acolo din cauza dezacordului său față de podcastul lui Joe Rogan (aici puteți asculta un episod în care l-a avut ca invitat pe Robert Malone), acuzând atât Spotify, cât și pe Rogan de promovarea unor presupuse dezinformări cu privire la COVID-19. La câteva zile după aceea, cântăreața Joni Mitchell, în vârstă de 78 de ani, a anunțat că își va retrage, la rândul ei, piesele de pe această platformă.
Într-o scrisoare postată online, Young le-a dat un ultimatum celor de la Spotify: fie elimină melodiile lui, fie suspendă podcastul lui Rogan, care este ascultat de milioane de oameni.
„Îl pot avea fie pe Neil Young, fie pe Rogan. Nu pe amândoi”, declara Young, în vârstă de 76 de ani, în mesajul său postat săptămâna trecută. „Vreau să anunțați imediat Spotify, ASTĂZI, că vreau ca toată muzica mea să dispară de pe platforma lor”, a adăugat el.
Un purtător de cuvânt al Spotify a declarat pentru The Wall Street Journal la sfârșitul lunii ianuarie: „Vrem ca toată muzica și conținutul audio din lume să fie disponibile pentru utilizatorii Spotify. Odată cu aceasta vine și o mare responsabilitate în găsirea unui echilibru între siguranța pentru ascultători și libertatea creatorilor”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Decizie scandaloasă la Timișoara: primarul Dominic Fritz din partidul extremist anticreștin USR vrea să demoleze o biserică și să dea jos icoanele din Primărie
VICTORIE ÎMPOTRIVA CENZURII: Proiectul de abrogare a legii Vexler și a legislației anti-românești a primit aviz favorabil în Senat. USR-iștii au sărit în aer!
Călin Georgescu la Marius Tucă Show: Este nevoie de noi Alegeri Prezidențiale! Totul se știe, totul se cunoaște despre Anularea Alegerilor. Este doar o chestiune de timp până la reluarea lor - ANUL ACESTA! NU CRED! E CERT! - VIDEO
Naționaliștii au ieșit: Ne vrem țara înapoi! Premierul globalist trebuie să plece! - Imaginile Zilei
Claudia Marcu: Pe cine a finanțat Zelenski în România? Sute de milioane de euro cash, cărate cu sacoșa fix în preajma alegerilor prezidențiale
USR-istul Dominic Fritz, la un pas de demitere. Înalta Curte decide dacă îl lasă fără primărie și fără funcții 3 ani
Recomandările noastre
TOȚI PENTRU CORUPȚIE. Șobolanii ONG-IȘTI SOROȘIȘTI au ieșit din canalele rețelelor subterane împotriva legii AUR-PSD de transparentizare a fondurilor ascunse până acum. Transparență dar nu pentru căței
16 mai 1812 - 7 iulie 1997: CRIME NAȚIONALE
AVERTISMENT: Generalizarea cezarienei la mamifere duce la incapacitatea de a naște natural. Suntem autorizați să credem că efectele asupra speciei noastre, acolo unde această fantezie se generalizează, vor fi aceleași - Faimosul medic francez Michel Odent
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Secțiuni: Cultură Externe Muzică Prima pagină Știri
Persoane: Anthony Fauci Joe Biden Joe Rogan Kid Rock
Locații: SUA
Subiecte: boicot boicot dictatură politico-medicală Covid-19 fără mască refuzul vaccinarii restricții abuzive vaccin COVID-19 Vaccinarea obligatorie
Organizații: Black Lives Matter Casa Alba Instagram Spotify
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)