Casa Verde Fotovoltaice 2023: Persoane fizice și parohii pot beneficia de finanțări de până la 20.000 de lei

Miniserul Mediului a publicat la finalul săptămânii trecute ghidul de finanțare pentru programul "Casa Verde Fotovoltaice”, ediția din acest an, celebrul program prin care statul finanțează cu maximum 20.000 de lei persoanele fizice care își montează un sistem de cel puțin 3 kW,, anunță Economica. Practic este vorba de o decontare a 90% din cheltuielile eligibile ale proiectului în valoare maximă de 20.000 lei.
Ca noutate, între solicitanții eligibili au fost introduse și parohiile.
Din lecturarea ghidului, o modificare majoră este și introducerea parohiilor printre beneficiarii programului, cu mențiunea că parohiile nu trebuie să aibă datorii la bugete, să permită "accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice și verificării sistemului de panouri fotovoltaice finanțat” și, ca regulă generală, să respecte legislația specifică consumatorilor.
Semnificativ este și faptul că de derularea programului se va ocupa tot Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), deși din declarațiile din trecut al oficialilor, să lăsase să se înțeleagă că analiza dosarelor se va face la nivel de primării, tocmai pentru a se evita lentoarea AFM – Autoritatea urmând să fie doar un ordonator de plăți. Totuși, ghidul lasă deschisă această posibilitate.
"Analiza dosarelor de validare, verificarea de către AFM a eligibilității beneficiarilor finali și a documentelor depuse în vederea decontării, prin eșantion, se poate realiza prin externalizarea serviciilor aferente acestor activități sau prin cooptarea de personal din alte instituții publice sau autorități publice centrale, cu aprobarea conducătorilor acestora”.
În teorie, lucrurile ar putea merge ceva mai rapid la plată, pentru că AFM va verifica documentele încărcate de către instalator în aplicația informatică pe un eșantion de 10% din numărul sistemelor de panouri fotovoltaice instalate de acesta.
Guvernul alocă pentru programul Casa Verde Fotovoltaice din acest an un buget de 2 miliarde lei, după ce anterior premierul Ciucă și ministrul Mediului, Tanczos Barna, anunțaseră un buget de 3 miliarde lei alocat programului.
”Am asumat ca la nivelul Guvernului practic să dublăm fondurile alocate pentru aceste proiecte, dacă cifra este corectă, aproximativ 2 miliarde vor fi alocate pentru instalarea de panouri fotovoltaice și în felul acesta numărul de beneficiari poate să urce până la 80.000 de gospodării”, a spus Ciucă acum aproape trei săptămâni, potrivit Economica.
Ghidul este in consultare publică în prezent și singurele informații certe despre Program sunt cele publicate pe site-urile afm.ro și aici, la mmediu.ro.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Olandezii ne-au furat și muzica lui Ciprian Porumbescu nu numai Coiful Dacic. Maria Toacă: ”Pe-al nostru steag e scris Unire” se cântă în Olanda sub numele de Imnul Maastricht, cu ”autor” olandez. Ceva lipsit de valoare nu vor fura străinii de la români

IRANUL RADE ISRAELUL. ACTUALIZARE: SUA au sprijinit Israelul în contracararea Iranului

Piața Unirii demolată de Băluță cu tot cu cele mai întinse fântâni arteziene din lume în baza unei MINCIUNI COLOSALE! Afacerea frauduloasă costă bucureștenii 5 ani de coșmar și 200 de milioane de Euro. DOVADA FOTO

Mesajul DISPERAT al șefei serviciilor secrete americane: “Suntem mai aproape ca oricând de Nimicirea Nucleară!”

Tucker Carlson, atac devastator la Trump: "E complice! - America este în mare pericol! – Poate urma un război total!"

A bubuit Orientul Mijlociu: Israelul a lovit facilitățile nucleare iraniene. Cel puțin 20 de oficiali de rang înalt au fost uciși. Forțele armate iraniene: ”Nu vom avea limite în răspunsul față de Israel. Au încălcat toate liniile roșii”
Recomandările noastre

16 iunie: 12 ani de la trecerea la Domnul a sfântului Părinte Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. ”Vor veni vremuri în care numai cei ce vor simți harul lui Dumnezeu vor putea distinge binele de rău. Cu mintea omenească va fi cu neputință de ales”

CRONOCIDUL: Cea mai sinistră crimă împotriva umanității – Se dedică domnului Silviu Vexler
Secțiuni: Consumator Economie Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Tanczos Barna
Locații: România
Subiecte: panouri fotovoltaice panouri solare
Organizații: Guvernul României Ministerul Mediului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)