Câteva mituri despre antivacciniști
Mit 1: Antivacciniștii sunt creația roboțeilor de internet, ai rușilor și ai dacilor liberi
Realitate: antivacciniști sau, mai degrabă, reacțiile de respingere față de vaccinări, au existat de la început. Adică de când există vaccinuri. Nu sunt un fenomen recent. Reacția anti face parte din istoria vaccinărilor, practic. Contextul actual e unul diferit, iar existența mediului digital explică anumite configurații ale acestor mișcări, dar cam atât. Așadar, singura legătură între antivacciniști și dacii liberi este că, la fel ca și dacii, antivacciniștii sunt de la începutul istoriei cu noi - al istoriei vaccinului, desigur.
Mit 2: Antivacciniștii sunt fie primitivi ai grotelor, fie ceva clasă de mijloc sau privilegiată care are valori libertariene
Realitate: istoric vorbind, printre primii care au protestat față de vaccinuri s-au numărat muncitorii englezi. Ei credeau că elita bogată vrea să pună stăpânire și peste trupurile lor, nu doar pe forța lor de muncă. În esență, această temere există și astăzi. Nu m-ar surprinde să aflu că divideul social-cultural între cei care se simt excluși de globalizarea neoliberală și capitalismul woke se suprapune și aici, pe logica: ne-au luat joburile, ne neagă identitatea, vor să ne ia și trupurile. Cât privește primitivismul, bag mâna în foc că, la nivel de grijă parentală, părinții care nu sunt de acord cu vaccinările obligatorii sunt mult mai atenți la cum își cresc copiii decât ceilalți, care iau indistinct ce li se oferă de piață sau de stat.
Mit 3: Antivacciniștii sunt anti-știință și anti-medicină
Realitate: sunt tot la fel de anti sau pro știință sau anti ca și pro-vacciniștii. Știință adevărată și gândire critică au foarte puțini din ambele tabere, ca să zicem așa. Sunt medici care spun trăznăi și vorbesc din auzite - și care în mod evident au o problemă de tip epistemic în a adresa astfel de subiecte altfel decât diletant - în ambele direcții. Ce mi-e nu știu ce medic naturist care zice că vaccinurile fac autism și ce mi-e Streinu Cercel care zice că nu au DELOC efecte adverse?
Mit 4: Antivacciniștii contestă certitudini medicale despre vaccinuri
Realitate: antivacciniștii pot spune și multe prostii sau lucruri neverificate științific. Dar chestiunea siguranței vaccinurilor este departe de a fi un subiect închis. Sunt multe necunoscute și se cere multă cercetare pentru a înțelege adecvat efectele neintenționate, cele pe termen lung etc. Pseudoștiință nu este doar când spui că „s-a demonstrat” că autismul e provocat de vaccin. Ci și atunci când spui că „e stabilit sau e cert că vaccinurile sunt sigure”. E mai degrabă un Work in progress - cam asta e răspunsul decent pe care-l poți da.
Mit 5: Antivacciniști sunt împotriva vaccinurilor (toate și în orice condiții)
Realitate: mulți dintre cei care resping legile draconice ale vaccinării nu sunt împotriva tuturor vaccinurilor sau a vaccinării în orice condiții. Ei au o problemă mai degrabă legată de siguranța produselor și eficacitatea lor, sau de modul în care e compusă schema „imunizării” obligatorii. Procesul, așadar, nu atât chestiunea în sine.
Pe același subiect

Fauci dă în bâlbâială în fața „Fenomenului Texas”: Restricțiile au fost ridicate total (inclusiv masca) și cazurile continuă să scadă

Olivia Steer, postare în miez de noapte, după ce a fost deblocată pe Facebook, despre realitatea din spitale: „Adevărul ne eliberează pe noi, iar pe ei îi acuză și încătușează. Adevărul nu respecta niciodată standardele Facebook!”

ACEȘTI DEMENȚI CARE NE CONDUC. PNL-istul Nelu Tătaru afirmă că dacă părinții refuză vaccinarea copiilor aceștia le vor fi luați și vaccinați cu forța iar părinții decăzuți din drepturile lor naturale și constituționale. Iulian Capsali: ABSOLUT DIABOLIC!

Sfântul Calinic plânge chiar de ziua lui în Icoana sa de la Pasărea. Jandarmii iar interferează abuziv cu actul cultic la Hramul de la Mănăstirea Cernica al primului sfânt canonizat în Biserica Ortodoxă Română - 11 aprilie

ACTUALIZARE: 123 MEDICI ROMÂNI CONTRA DICTATURII COVID! Ei cer autorităților, în 11 puncte, revenirea la normalitate și „încetarea stării de teroare” pentru „o viroză care are morbiditate și mortalitate asemănătoare gripei sezoniere”

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL
Recomandările noastre

Teoria Conspirației devine realitate: Pentagonul a creat Cipul care detectează COVID-ul

Vine valul trei: ȘI VACCINAȚII VOR MURI! Scenariul oficial al Guvernului de la Londra care a speriat toți britanicii vaccinați cu o doză sau chiar două: 60-70% din morții valului trei vor fi din cei injectați. GRAFIC / DOCUMENT OFICIAL

Câți bani a primit președintele Colegiului Medicilor de la Big Pharma, inclusiv producători de vaccinuri Covid. De ce doctorul Daniel Coriu, autor de știri false, nu-i poate judeca pe cei peste 70 de medici care au făcut Apelul contra Dictaturii Covid

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)