Caz asemănător cu cel din Botoșani: O altă tânără, gravidă în 9 luni, din Târgu Jiu, a fost operată din greșeală de hernie

O femeie de 35 de ani, din localitatea Tismana, a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, marți, 22 august, acuzând dureri abdominale, iar medicul i-a pus diagnosticul de hernie intestinală, relatează Libertatea.
Potrivit sursei, femeia nu știa despre sarcină, dar unul dintre medicii de la spital o acuză că știa, dar i-a mințit pe medici că are ciclu menstrual și ia pastile anticoncepționale. Acesta mai susține, sub anonimat însă, că pacienta avea totuși și o afecțiune abdominală, o eventrație care necesita intervenție chirurgicală.
Femeia a fost dusă imediat în sala de operație după consultație, fără ca medicii să își dea seama că este gravidă în luna a noua, iar durerile acuzate erau de fap dureri provocate de travaliu.
După ce i s-a făcut anestezia, medicul a intervenit pentru scoaterea intestinului afectat, iar atunci a realizat că femeia este însărcinată.
A fost chemat imediat medicul specialist pentru efectuarea operației de cezariană, iar femeia a născut o fetiță de 3,2 kilograme. Mai are acasă fete gemene, în vârstă de 16 ani.
Pacienta este internată în prezent la Secția ATI, iar nou-născutul la Secția Neonatologie, starea de sănătate a celor doi fiind bună.
Conducerea unității medicale le-a cerut explicații medicilor implicați în acest caz și a declanșat o anchetă internă. Și poliția a demarat cercetări în acest caz.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Ion Cristoiu: Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, trebuie anchetat penal pentru abuz în serviciu

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT

CE MĂ FAC CU VOI? Articolul-bombă al lui George Simion

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

Speranțe pentru Duminică: Trump nu doarme!
Recomandările noastre

Tristețe între intelectualii lui Băsescu: Vladimir Tismăneanu a paralizat azi-noapte

Mai știe UE ce e Europa?

MARIONETA ȘI SFORARUL. Al cui e Nicușor Dan? Candidatul Manciurian și omul din umbra sa: PUTINISTUL LGBT-IST SOROȘIST MATEI PĂUN

Călin Georgescu rupe tăcerea la Realitatea PLUS - ACUM: PLEAVA CERE DREPTURI! CUVÂNT EXTREM DE PUTERNIC: Nu ne vom pierde sufletele, nu ne vom pierde Țara! Este vremea Credinței! Adevărul este VIU! DISCURSUL INTEGRAL
Secțiuni: Prima pagină Sănătate Social Știri
Persoane: Alexandra Ivanov
Subiecte: eroii din linia întâi Spitalele din România
Organizații: Ministerul Sănătății Spitalul Județean Botoșani
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)