ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Cadavrul unui bărbat a fost descoperit joi seara într-un parc din Pitești. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că într-un parc din municipiul Pitești a fost găsit trupul neînsuflețit al unei persoane, transmite Observator News.

Persoana în cauză a fost declarată decedată, ulterior stabilindu-se că este vorba despre un bărbat de 54 de ani, din Pitești, scrie Mediafax.

La fața locului au intervenit polițiștii Secției 4 Poliție Pitești. Ulterior cercetările au fost continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești.

Anchetatorii au tras deja primele concluzii. „Din primele verificări nu au rezultat suspiciuni. Cauza decesului urmează să fie stabilită prin efectuarea autopsiei medico-legale, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei”, au precizat anchetatorii.