Caz șocant în Suceava: O femeie s-a prăbușit de pe picioare și a dat cu capul de asfalt

„Ambulanța SMURD B2 se întorcea de la un caz, iar în sensul giratoriu din centrul municipiului Suceava, unul dintre paramedici a observat, cu coada ochiului, în oglinda laterală a autospecialei, cum o femeie se prăbușește de pe picioare și cade cu capul de asfalt și rămâne inconștientă. Femeia era însoțită de o alta, care încerca să o ridice de jos, anunță IGSU.
- Întoarce! Fă rondul complet! Colegul său de la volan a executat manevra fără să stea pe gânduri, și a parcat în dreptul celor două femei.
- Dar voi cum ați ajuns aici?! exclamă, vizibil uimită, însoțitoarea victimei, mai ales că nici nu se gândise încă să sune la 112...
Imediat, salvatorii au monitorizat-o pe femeie, care între timp își revenise. Cu toate acestea, parametrii indicau că afecțiunea de care suferea era gravă. Tensiometrul arăta valori foarte mari, iar electrocardiograma era modificată - „munți și dealuri”, cum mai descriu paramedicii liniile neregulate de pe foaie…
Cu ochii în lacrimi, însoțitoarea se adresă salvatorilor:
- Dumnezeu v-a trimis… Sunteți îngerii ei! Nu degeaba toată lumea vorbește frumos despre SMURD…
Câteva minute mai târziu, la Unitatea de Primiri Urgențe, s-a confirmat un infarct pe care femeia îl făcuse înainte să cadă. De pe patul de spital, stabilizată acum, le-a strâns mâna „îngerilor salvatori”:
- Să aibă Dumnezeu grijă de copiii voștri, cum aveți voi grijă de oamenii de pe stradă!
Felicitări colegilor noștri!
Plt.adj. Marian Iencean
Plt.adj.șef Marius Iavni
Plt.adj. Marius Ciobotar”, a transmis IGSU pe pagina de Facebook.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Știri
Locații: județul Suceava
Subiecte: accidente suspecte
Organizații: IGSU
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)