Cazul din Caracal îi cutremură pe liderii UE. Înregistrările cu Alexandra, distribuite de președintele Parlamentului European

Noul președinte al Parlamentului European, David-Maria Sassoli, a distribuit miercuri, pe pagina sa de Facebook, o știre din ziarul La Repubblica cu înregistrările audio ale conversațiilor Alexandrei cu autoritățile, scrie stiripesurse.ro. Într-un mesaj postat pe contul său, oficialul european a subliniat faptul că trebuie avute în vedere măsuri mai bune de combatere a actelor de violență comise împotriva femeilor.
„Să auzi vocea Alexandrei Măceșanu, în vârstă de 15 ani, care cere în zadar ajutor la numărul de urgență, doare și îngrozește nu numai România, ci întreaga Europă. Adoptarea unor politici mai eficiente contra violenței împotriva femeilor va trebui să fie mai mult în centrul acțiunii politice și instituționale europene. În numele Alexandrei și al tuturor victimelor!”, a transmis acesta.
Familia Alexandrei Măceșanu a luat decizia de a face publică înregistrarea audio a conversațiilor dintre fată și operatorii de la 112. Se aude cum tânăra cere ajutorul, însă cei care ar fi trebuit să îl ofere o tratează cu indiferență și chiar, în anumite momente, o admonestează. Vocile care se aud la 112 sunt ale unei operatoare STS, femeie, și a polițistului Vasilică Florescu de la IPJ Olt.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”
Recomandările noastre
Secțiuni: Știri
Persoane: Alexandra Măceșanu David-Maria Sassoli
Locații: Bruxelles
Subiecte: Alexandra, fata din Caracal
Organizații: Parlamentul European
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)