ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Ioana Săndulescu, medic primar la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, a murit în iunie 2023, după ce a fost internată de șase ori în patru spitale din România, inclusiv în cel unde lucra. Avea 39 de ani. Povestea ei a fost publicată de ActiveNews. Astăzi, revenim asupra cazului, după ce soțul ei a depus plângere penală împotriva a șase medici. Așa cum a relatat ActiveNews anterior, tânăra doctoriță a fost obligată să se vaccineze anti-Covid la Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” deși se cunoștea că suferă de o boală autoimună.
 
*
Ce s-a întâmplat în 2023

Ioana suferea de o boală autoimună de la 16 ani și fusese diagnosticată ulterior și cu o afecțiune oncologică. Pe 19 aprilie 2023, a fost supusă unei intervenții chirurgicale de șase ore la Institutul Regional de Oncologie din Iași.

După două săptămâni de spitalizare, a fost externată, deși prezenta febră postoperatorie. A urmat un calvar medical întins pe șapte săptămâni, cu șase internări succesive în patru spitale, simptome agravante, infecții nosocomiale și, în cele din urmă, decesul.

Soțul ei, Bogdan, afirmă că întreaga succesiune de decizii medicale greșite, lipsa reacției adecvate la simptomele evidente de sepsis și refuzul internării în ATI, au dus direct la moartea soției sale.

Plângerea penală: nu e doar culpă medicală, e omor

Soțul Ioanei a înaintat o plângere penală împotriva a șase medici, acuzând fapte ce se încadrează, în opinia sa, la:

- omor prin intenție indirectă (art. 188 Cod Penal)

- ucidere din culpă (art. 192 Cod Penal)

Plângerea îi vizează pe:

  • Luncă Sorinel și Velenciuc Natalia – Institutul Regional de Oncologie
  • Covic Adrian și Năstasă Andra – Spitalul Clinic C.I. Parhon
  • Miftode Egidia și Manicuc Carmen – Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuv. Parascheva”

Ce susține familia

Conform documentelor și mărturiilor prezentate public de Bogdan:
 
  • Ioana avea colecții septice de 5–7 cm confirmate imagistic, care nu puteau dispărea fără drenaj sau reintervenție chirurgicală.
  • A fost externată în mod repetat, în ciuda simptomelor persistente: febră, clostridium, lichid la plămâni, hemoglobină scăzută.
  • Medicii au ignorat solicitările scrise ale familiei de a o păstra în spital.
  • Nu a fost transferată la ATI, deși starea o impunea.
  • Decizia de intubare a fost luată contrar voinței exprimate de pacientă.
  • Niciunul dintre medicii implicați nu a comunicat clar sau nu și-a asumat responsabilitatea.

„Toți știau că evoluția era spre sepsis și deces. Faptul că au ales să nu intervină nu mai e simplă culpă. E acceptarea conștientă a unui rezultat letal”, scrie Bogdan.
 
Bogdan Săndulescu, soțul Ioanei, a publicat următoarele mesaj pe rețelele sociale. Le redăm integral mai jos:
 
„ Am depus o PLÂNGERE PENALĂ împotriva numiților:

– Luncă Sorinel și Velenciuc Natalia – Institutul Regional de Oncologie
– Covic Adrian și Năstasă Andra – Spitalul Clinic C.I. Parhon
– Miftode Egidia și Manicuc Carmen – Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva”

Acești medici NU AU FOST ÎNCĂ CERCETAȚI PENAL in personam, pentru că urmărirea penală există doar in rem (adică se cercetează fapta, nu și persoanele, iar INTERESUL să rămână așa este ENORM, și susținut indirect și de IML Iași).
 
 Documentele medicale sunt IMPLACABILE: Ioana avea COLECȚII SEPTICE de 5–7 CM, CONFIRMATE IMAGISTIC. Toți știau că fără DRENAJ sau REINTERVENȚIE CHIRURGICALĂ, evoluția este inevitabilă: SEPSIS, ȘOC SEPTIC, DECES.

Și totuși, în loc să intervină, au ales să o externeze spunând că „E BINE”.

Asta NU mai este simplă CULPĂ (art. 192 C. pen. – UCIDERE DIN CULPĂ). Este ACCEPTAREA CONȘTIENTĂ a unui REZULTAT LETAL, ceea ce intră în sfera art. 188 C. pen. – OMOR, sub forma INTENȚIEI INDIRECTE (dol eventual).

Iar aici este IOANA mea scumpă și dragă și iubită, și MORMÂNTUL EI: un MEDIC PRIMAR de doar 39 DE ANI, care NU a murit din cauza bolii, ci din cauza unui MALPRAXIS GRAV și a unei NEGLIJENȚE CRIMINALE, făcute cu REA VOINȚĂ, PARȘIVENIE, DELĂSARE ȘI INCOMPETENȚĂ, multă, multă INCOMPETENȚĂ!”
 
 

*
 
„Aceasta este ultima imagine făcută mie de către soțul meu, Bogdan, pe 24 Martie anul acesta... Țin minte ziua de ca și cum a fost ieri: Bogdan făcea fotografii în apropierea spitalului unde lucram iar când am ieșit, m-am dus pe la el să-l iau, i-am zâmbit și apoi am mers să mâncam fericiți în Piața Unirii, la Romeo și Julieta; Bogdan paste iar eu pizza, mâncarea mea preferată.
 
 
Apoi, mi s-a descoperit un "guguloi", a trebuit să fiu operată de urgență, fără să fi știut că "de urgență" nu înseamnă să mă taie a doua zi, pe repede înainte, ci cu totul altceva... Am vrut inițial să fiu operată în spitalul unde lucram, dar la recomandările insistente ale unor colege m-am dus la un altul, unde am fost operată chiar de cumnatul uneia dintre ele, care a și fost la nunta mea. Apoi lucrurile au mers prost, foarte prost... Am făcut febră după operație, m-am întors de două ori la spital iar a doua oară am luat clostridium. Așa cu febră și cu clostridium m-au externat, spuneau ca e totul bine postoperatoriu. Primisesem rapoartele anatomo-patologice ale "guguloiului", ambele îmi erau extrem de favorabile, cred că nici nu trebuia să mai fac chimioterapie. Unul fusese făcut acolo iar celălalt la București, se ocupase Bogdan de asta. Și totuși așa, cu febră și cu clostridium m-au externat, deși Bogdan făcuse chiar și o cerere scrisă prin care se opunea categoric acestui lucru, are și dovezi... Chirurgul care mă operase a fost de negăsit, nici măcar nu îmi spusese că nu îl va mai interesa de mine după operație. Am încercat și eu și Bogdan să aflăm numărul lui de telefon dar colega mea, al cărui cumnat e și cea pe care mi-l recomandase cu "prietenie" a refuzat să ni-l dea, mi-a spus doar că îl va suna ea și că se roagă pentru mine. Știam cumva că mâinile care fac sunt mult mai sfinte decât gurile care se roagă... Chiar mi-am cerut și iertare de la ea, cu smerenie, pentru că Bogdan îi vorbise mai răspicat la telefon într-o seară, deși a spus doar lucrurilor pe nume, fără să o jignească, doar voia numărul de telefon...

Așa că am ajuns la al doilea spital, cu hemoglobina 6, unde am fost tratată de un medic mediocru și delăsător, care se supunea unui altuia, la fel de mediocru și de delăsător doar că era și trufaș pe deasupra. Au refuzat cu mândrie ajutorul oferit de alți medici, cu care Bogdam vorbise și care chiar voiau să facă ceva pentru mine. Mi-au dat albumină la un moment dat, pe care nu o aveau în spital, săracii, a trebuit să o cumpere Bogdan, care se uita mirat la sărăcia spitalului și la mașinile scumpe ale medicilor. Cred că atunci au început și primele semne că voi intra în anasarcă... Apoi m-au externat cu parșivenie și ei, deși făceam febră și aveam în continuare clostridium. Am plecat din acel spital cu aceleași probleme, doar că acum slăbisem și mai mult și aveam și lichid la plămâni, pe fond inflamtoriu și al lipsei de proteine...

Apoi am ajuns acasă, adusă de Bogdan, cu febră, clostridium, lichid la plămâni, hemoglobina 6,5 și abia mai puteam respira. M-am uitat la Pepsi și Gyuri și nu am avut putere să le zâmbesc, m-am așezat cu greu în pat, așteptând nu știu nici eu ce... Bogdan se dădea în ceasul morții să facă ceva să mă fac bine, vorbea cu alți medici, la alte spitale, orice numai să mă pun pe picioare. I-am spus mamei mele, cu un pic de speranță: "Vezi mamă, bibit mă va duce într-un loc unde am să mă fac bine!"... Eram atât de deshidratată, mă simțeam atât de slăbită și de pierdută, așa de bine mi-ar fi prins măcar atunci să fiu dusă la ATI, dar nimeni nu mi-a sugerat asta, nu știam nici eu cât de gravă era starea mea...

Și așa am ajuns la al treilea spital... Medicii de acolo se uitau la mine din capul ușii, nu aveau cum să vadă cât de larg ajunsese să-mi stea pe deget verigheta. Au fost la fel de mediocri, delăsători și trufași. Slăbeam în continuare, fizic și psihic, nu mai știam de nimeni și de nimic. La un moment dat, la insistențele lui Bogdan, un doctor de la spitalul unde lucram și unde am vrut să fiu operată de la început, a luat legătura cu medicul meu curant de aici și i-a spus să vină de urgență la spital, la mine, că nu sunt bine deloc și să mă transfere la el, la ATI, unde trebuia să fiu de la început, imediat ce am făcut febră după operație... Dar a fost prea târziu, mult, mult prea târziu, nu am mai avut resurse... M-am luptat cât am putut, mi-am dat toată silința, chiar le-am spus clar că nu vreau să fiu cumva intubată dar nu a contat; una din colegele mele a preferat să ia ea singură aceasta decizie fără să țină cont de dorința mea ori să îl întrebe pe Bogdan, soțul meu, care era jos ori la un telefon distanță...

Așa că am plecat la Domnul pe 16 Iunie, la 39 de ani abia împliniți pe 9 Iunie, după 6 internări în 4 spitale timp de 7 săptămâni... Nu am vrut să fac asta, nu, mi-am dat toată silința, cât am putut eu cu inimioara mea, la fel cum făceam și acasă și la serviciu și peste tot. Atât de multe lucruri aș mai fi făcut, atât de multe locuri mai aveam de văzut, atât de multe bunătați mai aveam de gustat și așa de rău îmi pare... Am fost ucisă de medici, prieteni, rude, oameni care nu au făcut, nu s-au interesat, au tăcut, nu s-au urcat în mașină să vină să se uite la mine 5 minute să mă vadă în ce hal ajunsesem... Fiecare credea că face altcineva ceva, că lucrurile merg și așa dar nu, nu au mers. Bogdan chiar făcuse de la început un fișier online, cu toate datele mele medicale, pentru ca cei ce ar fi putut să mă ajute să o facă, dar nu a fost nimeni care să își asume responsabilitatea... M-au lăsat să mor, atât au putut ei face pentru mine, m-au lăsat cu toții să mor, cu superficialitate, mediocritate, delăsare, neștiință, dezinteres și tăcere, în anasarcă... Am murit cu niște ochi mari, larg deschiși și mirați, foarte mirați, pentru că mi-au spus cu toții că le sunt dragă, că le place de mine, că sunt frumoasă și finuță, harnică, ambițioasă, silitoare, iubitoare și smerită, dar cu toate astea m-au lăsat să mor și nu am să înțeleg niciodată de ce, de ce m-au mințit, de ce au tăcut, de ce s-au descotorosit de mine, de ce... Păcat, așa e de păcat că m-au părăsit cu toții exact când aveam mai multă nevoie de ei, păcat... Cândva, ne vom privi cu toții în ochi și voi căpăta toate răspunsurile acestui păcat, cândva, acuși... Până atunci însă am să mă mai gândesc și dacă îl las pe Bogdan să depună la Parchet plângerea pentru ucidere din culpă care așteaptă revoltată în rucsacul cu care mergeam la serviciu când eram de gardă, încă mai am multe, multe lucruri de vorbit cu el, cu Bogdan al meu...”
 
 *
 
„Ioana mea scumpă nu a murit de BOALĂ. A murit pentru că niște MEDICI au stat și au PRIVIT, deși DOCUMENTELE erau CLARE: COLECȚII SEPTICE de 5–7 CM, confirmate IMAGISTIC, care NU pot dispărea de la sine. Toți știau că fără DRENAJ sau REINTERVENȚIE CHIRURGICALĂ, urmarea inevitabilă era SEPSIS, ȘOC SEPTIC și MOARTE.

Și totuși, au stat și au PRIVIT, ca și cum VIAȚA ei nu ar fi contat. I-au spus că „ESTE BINE”, au EXTERNAT-O REPETAT, deși VEDEAU ce scria NEGRU pe ALB. Asta nu mai e UCIDERE DIN CULPĂ. Este ACCEPTAREA CONȘTIENTĂ a unui REZULTAT LETAL.

Aceasta nu mai este simplă GREȘEALĂ MEDICALĂ. Este o NEPĂSARE cu consecințe FATALE, o DELĂSARE RECE și CALCULATĂ, un MALPRAXIS de o GRAVITATE inimaginabilă. Practic, au SEMNAT în alb CONDAMNAREA Ioanei.

De aceea am depus PLÂNGERE PENALĂ. Nu mă voi opri până când aceste FAPTE nu vor fi cercetate ca ceea ce sunt: ACTE prin care o VIAȚĂ TÂNĂRĂ, de MEDIC PRIMAR de doar 39 DE ANI, a fost STINSĂ nu de BOALĂ, ci de INDIFERENȚĂ și de DECIZII MEDICALE IRESPONSABILE.

Aici, la acest MORMÂNT, e DOVADA. Aici e IOANA. Și aici e MOTIVUL pentru care voi LUPTA până la capăt pentru ADEVĂR și pentru DREPTATE, a conchis soțul Ioanei.