Ce este e-Factura B2C: Toți românii ar putea primi câte un cod cu care să facă cumpărături

Ultimele comunicate ale Ministerului de Finanțe cu privire la modificările care vor avea loc la e-factura B2C, adică pentru persoane fizice, sunt ușor vagi. Cert este că se lucrează la o modalitate prin care să nu poată fi indentificată persoana care cumpără online, scrie HotNews.
Conform unor surse din Ministerul Finanțelor, un scenariu la care se lucrează este ca toți românii să primească câte un cod de identificare fiscală. Practic, este ca un al doilea CNP, dar va putea fi folosit pentru a face cumpărături în vederea completării datelor din factură.
„Se dorește să ai posibilitatea să ceri comerciantului să îți treacă acel cod pe bon sau factură. Din datele obținute ți se va calcula ce credit fiscal ai la finalul unui an”, ne-au spus sursele.
Cei din instituție încă nu s-au decis la modul în care vor fi transmise aceste coduri către români, dar o idee ar fi ca acestea să fie trimise pe telefon.
În cazul PFA-urilor, datorită acelui cod vor avea parte de reduceri la impozit, iar persoanele fizice chiar ar putea primi bani (lucru care ar presupune crearea unui Fond în buget).
În funcție de valoare se va aplica un anumit procent. Încă nu este clar cum se va aplica în cazul persoanelor fizice pentru a primi efectiv sumele. Asta pentru că nu s-a stabilit un mecanism și acum se analizează ce variantă este mai bună.
Ce a spus Marcel Boloș la o recentă ședință de Guvern vizavi de creditul fiscal aplicat la bonurile fiscale
„Conceputul de credit fiscal are la bază determinarea cumpărătorului să ceară bonul fiscal de la vânzător, astfel încât prin Declarația unică inteligentă, acel bon din zonele cu evaziune sunt contabilizate și se decide ca un procent din valoarea acelor cheltuieli să îmbrace valoarea creditului fiscal”, a spus Marcel Boloș, ministrul Finanțelor.
Creditul fiscal, spunea el, fie se rambursează cumpărătorului, fie poate să fie utilizat ca o formă de compensare cu alte impozite și taxe.
„Înseamnă procente de la 1-2-3%. Cumpărătorul nu trebuie să facă nimic și să solicite bonul fiscal. Este opțional. Este un model de studiu”, a afirmat Boloș.
Această idee s-ar aplica, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2026, conform declarațiilor sale.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Economie Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Marcel Boloș
Locații: România
Subiecte: e-factura
Organizații: Guvernul României
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)