Victor Roncea: Iată, domnule profesor, că a apărut și versiunea spaniolă (partea I și partea a II-a, având împreună 500 + 500 de poeme) din Eu am aprins chibritul care dă foc Laniakeii în superba versiune a poetei Carmen Bulzan. Ce ar fi frumos să știm?

Constantin Barbu: În Editura Artepoética Press din New York, editură a marelui poet și profesor universitar Carlos Aguasaco, prietenul meu, a apărut întâi versiunea engleză, admirabilă, realizată de Octavian Cocoș. De câteva zile există pe Amazon versiunea spaniolă, în două volume. Cartea are aceeași prezentare care îmi place mult, ca și pentru versiunea engleză.

V.R.: Vreau să citez eu prezentarea și să reproduc și coperta care este o metaforă cromatică sugestivă. Iată prezentarea versiunii spaniole:

„Yo encendí el fósforo que prenderá fuego al Laniakea: Parte I (Spanish Edition)

Yo encendí el fósforo que prenderá fuego al Laniakea es una de las empresas poéticas más audaces de la literatura contemporánea. En un solo año, Constantin Barbu escribió 10.000 poemas, impulsado por un estado de creación continua que él denomina «levitación mental». Por su magnitud y radicalidad, esta obra dialoga con los grandes proyectos de la literatura universal, desde la Divina Comedia de Dante hasta Hojas de hierba de Walt Whitman, el universo heterónimo de Fernando Pessoa y Los cantos de Ezra Pound.

Más que un libro de poemas, esta es una experiencia literaria extrema que desafía las estructuras del pensamiento occidental. Barbu desmonta la sintaxis tradicional, subvierte la lógica del lenguaje y conduce al lector hacia un territorio donde el vacío, el nihilismo y la revelación poética convergen en una misma visión.

Organizada en cien libros internos, la obra está guiada por la figura de Ely, musa y principio luminoso de esta cosmogonía poética. Sus versos fluyen como una «miel negra» nacida del abismo, mientras el lenguaje se transforma en un espacio de riesgo, revelación y asombro.

Esta primera parte, publicada en dos volúmenes, reúne los poemas del 1 al 500, ofreciendo la puerta de entrada a uno de los proyectos poéticos más ambiciosos de nuestro tiempo.

Atrévase a rasgar la superficie de la nada. Encienda el fósforo. Contemple cómo arde el supercúmulo de Laniakea.

Traducción del rumano al español de la profesora y poeta Carmen Bulzán."

Și coperta celor două părți ale cărții de care vorbeam.

Acum vreau să vă adresez o întrebare foarte grea: vă apasă comparația cu Dante, Fernando Pessoa și Ezra Pound?

C.B.: Întâi vreau să spun că l-am citit când eram elev pe Walt Whitman, cel cu Fire de iarbă, apărut prin 1855. Whitman este altceva. Pentru mine este poet „datat". Dante, Pessoa și Pound sunt poeți historiali. Ție pot să-ți spun că i-am citit, recitit și i-am studiat. Despre Pound îmi spunea povești adevărate V.G. Paleolog care l-a cunoscut la Paris, probabil în atelierul lui Brâncuși, toți trei fiind buni prieteni. Un exemplar original din Ezra Pound – Brâncuși am și acum în biblioteca mea:

Pe Pound l-am studiat, citit și recitit în ediții celebre. Și biografia lui m-a marcat teribil. La 60 de ani el a fost ținut trei săptămâni într-o cușcă de oțel și plasă de sârmă, expus unor lumini orbitoare, când era și noapte și căldură sau ploaie. Din cauze psihiatrice nu a mai fost judecat în Statele Unite dar tratamentul neomonesc i-a adus 13 ani de spitalizare în St. Elizabeths din Washington. El este hotărâtor însă pentru perioada de la Pisa, scriind ceea ce a scris și a influențat poezia modernă. Să nu uit, cartea despre Brâncuși era o carte cu autograf...

Pessoa m-a impresionat pentru genialitatea de a semna cu heteronimi, anume Alberto Caeiro, Ricardo Reis și Álvaro de Campos. Cartea neliniștii este o capodoperă incomparabilă, tradusă în românește de Dinu Flămând, genial (cândva, la Casa scriitorilor din Neptun, îi propusesem să o editez chiar eu...).

În Cartea neliniștii, Pessoa este instantaneu, fulgurant, genialissim, adevărat și cinstit cu el însuși. Cu Pessoa poți, mai mult sau mai puțin, să te cunoști. Monologhezi fără să îți pese de vreun spectator sau de vreun contemporan.

Pe Dante l-am studiat întâi la 19 ani, citindu-l în traducerea lui Coșbuc. Vorbisem cu profesorul Romul Munteanu să facă o ediție cu note bogate (eu aveam o astfel de ediție) coordonată de marele meu prieten poetul Ștefan Aug. Doinaș. Din nefericire, această ediție care trebuia să fie realizată de un colectiv nu s-a bucurat de existență și n-a apărut niciodată. În fine... Pe Dante cel din Divina Commedia l-am studiat și l-am recitit de foarte multe ori. A fost o epocă în care știam aproape fiecare terțină. Și biografia scrierii cărții este absolut fascinantă. După cum știi, am editat manuscrisul complet al Divinei Commedia, cel aflat la Londra, transcris de mâna lui Boccaccio. În cartea Dante. Divina Commedia am publicat copia manuscrisului efectuată de mâna lui Giovanni Boccaccio și manuscrisul din Vatican Reg. Lat. 1896 p.A. (97r-103v) unde se află ilustrațiile lui Botticelli pentru Divina Commedia. Chiar în anul în care se împlineau cei 700 de ani, plecând în veșnicie, în Ravena, la 14 septembrie 1321. Iată pagina de gardă a ediției omagiale, în versiunea ne varietur: 

Acum, dantesca Beatrice se numește Ely, eu fiind mai norocos decât Dante. Să nu uit: cuvântul „noroc" este de-o genialitate fenomenală și voi vorbi despre el într-o conferință în care voi descifra pentru prima dată limba bască.

Dar acum vreau să îți ofer o filă din transcrierea lui Boccaccio și câteva desene din Botticelli.

V.R.: Două academii din Italia v-au oferit câte un Premiu Dante și știu că țineți foarte mult la „sunetele memorabile" din numele Dante (așa cum vă place să spuneți). Putem să spunem câteva cuvinte despre aceste premii, ca o rememorare ce ține de medicina minții?

C.B.:  Accademia delle Arti e delle Scienze Filosofiche din Bari mi-a oferit strălucitorul Premiu Dante pentru cele 100 de volume care alcătuiesc Eu am aprins chibritul care dă foc Laniakeii, prilej cu care am și prezentat volumul Il regno scomposto. Io ho acceso il fiammifero che brucia laniakea (Mundus Edizioni, Torino 2024). Tradus splendid de doamna Irina Lupu și publicat la Editura Mundus din Torino. Ceremonia fastuoasă a avut loc în Castelul Normanno-Svevo (Bari), în ziua de 19 octombrie 2024.

Castelul este absolut fabulos și vechi, chiar străvechi. Iată diploma, castelul, o fotografie de la ceremonie și cartea.

Marele amfitrion este poetul Massimo Massa.

Celălalt Premiu Dante a fost conferit de Accademia Internazionale Léopold Sédar Senghor din Milano al cărui președinte este poetul Cheikh Tidiane Gaye. Și, de asemenea, aceeași academie mi-a conferit Premio della Pleiade.

V.R.: Știu că în aceste zile apare o versiune portugheză din Cele zece elegii care sfârșesc poezia. Această carte de poeme a fost tradusă în franceză, greacă, engleză, germană, italiană, spaniolă, rusă, mongolă, suedeză. Există în curs de apariție și o versiune în arabă. Ce informații putem avea despre această versiune?

C.B.: Cartea As Dez Elegias que Acabam a Poesia apare la Editura Autografia din Barcelona, în condiții grafice strălucite. Traducerea, absolut superbă, se datorează poetei Micaela Santos. Cartea are și o scurtă prezentare a autorului. Iată coperta cărții, carte despre care vom vorbi mai pe larg după lansarea de la Lisabona.

V.R.: Am vorbit mai demult despre marea traducere germană a Supracărții fără-de-ce, din care marea traducătoare Gabriela Căluțiu Sonnenberg a și încheiat transpoziția cărții introductive Depășirea timpului meu. Ce ne puteți spune despre acest proiect?

C.B.: E vorba de Supracartea fără-de-ce care are aproximativ 2400 de pagini și pe care am gândit-o în mai multe versiuni timp de aproape 50 de ani. Și Noica și Șora mi-au spus să nu mă grăbesc. Și nu m-am grăbit. O perioadă de aproape 18 ani doar m-am gândit. Am vrut să fie o gândire cu totul altfel și cred că este. Vocabularul indo-european (rămas din nostratică) este un vocabular de sclavi și toată gramatica ființei trebuie depășită. Este o gramatică ritualică, „prea veche". Gândirea donației este una a cazurilor tradiționale din indo-europeană trecând din nume în naștere, în donație, acuzație și strigăt. Arheitatea încă păstrează începutul, principiul, regalitatea dar și cauza, căderea și ceasul. Mă opresc aici fiindcă nu vreau să vorbesc mai mult. Mai bine arătăm cititorilor tăi coperta superbă a cărții.

V.R.: De curând ați fost la Paris și ați ținut o conferință la Maison de l’Europe din Paris despre Casa Europei. Sinodul de la Niceea din anul 325 și Ioan Cassian, sfânt francez și cărturar străromân. La sfârșitul conferinței (așa cum am citit în cartea cu versiuni în română și franceză) aveți câteva idei îndrăznețe pe care aș vrea să le citez fiindcă știu că în curând veți ține o altă conferință fondată pe câteva dintre aceste idei radicale. Iată aceste rânduri care ne interesează:

„Limbajul historial grecesc, care face parte din vocabularul indo-european (pe care l-a analizat genial Benveniste în Le vocabulaire des institutions indo-européennes) coboară regalitatea din arche care în latinește înseamnă origo, origine. Ar-che conține atât începutul (ori-gine) adică începutul care cade în timp (chute) și aici putem pune în joc cele șase tipuri de karaka (kriti = putere) și două tipuri de donație  (apadhana și sampradhana, ablativul și dativul). Cele șase tipuri de karaka și cele două tipuri de donație sunt intrinsece sintaxei sanskrite și au fost bine descrise de Marcel Mauss în cartea Essai sur le don.

Numai că structurile abisale ale indo-europene (mileniul 7-6 î.e.n.) trebuie originate în limba nostratică veche de mii de ani, limbă care ne prezintă o bogăție de aproximativ 998 de rădăcini nostratice care trebuie să ne dea de gândit.

Limbile pe care le vorbesc popoare astăzi (și mă opresc în special la indo-europeni) au cazurile substantivului și timpurile și modurile verbului decurgând dintr-o gramatică de nihilism historial care pune în joc supremația, regalitatea, imperiul, puterea. Toate aceste stări ale gramaticii historiale duc la un nihilism autolitic de mare autodistrugere. Asta trăiește astăzi planeta și Europa.

Războiul pentru supremație uitându-se că demo-krația are în sine o putere (kratein) rudă cu tipurile karaka ar fi o putere a celor mulți nu a vreunor împărați, regi, conducător, președinți.

Există un cuvânt strălucitor și disturgător în același timp în limba sanskrită anume venaiyka și acest cuvânt genial înseamnă „cel ce te conduce" și în același timp „cel ce te distruge".

Este cuvântul cheie de care m-am folosit în cartea mea Hestia. Încercare de a dezlega imaginea lumii.

Ce ar însemna astăzi Casa Europei? Este această casă hestia, este ousia, iar dacă vrem să punem în joc totul care este cu putință, care este posibil, care înseamnă putere, trebuie să mergem pe calea epekeina tes ousia ca să găsim izvoarele acestei ex-ousia.

Ieșirea Europei din casa proprie este o posibilitate?

Cunoașteți mai bine decât mine dicționarul istoric al lui Georges Duby cu hărțile Europei până în anul 1000.

Să încercăm să ne întrebăm dacă nu cumva aceasta este ultima epocă historială care se bazează pe rădăcinile nostratice și indoeuropene ale limbilor pe care le vorbim și care ne obligă să gândim în termeni arheali decăderea în timp și provocarea unor războaie mondiale, poate, în curând, planetare.

Mai e nevoie de regi?

Cum se vor schimba regatele, imperiile?

Cum gândesc Europa, SUA, Imperiul Britanic, Rusia, India, China?

Schimbarea absolut radicală și abisală a gândirii nostratice și indo-europene bazată pe limbajul care ne vorbește trebuie să aibă în timpurile viitoare o schimbare a realității. Trebuie spus clar că altfel trăim într-un sistem historial care este autolitic.

Războaiele de astăzi sunt epoci de tranziție.

Este nevoie urgentă de gânditori, de „doxari" (erudiți).

Astăzi nu mai există gânditori care să aibă superiotate de prestigiu în fața oricăror conducători de țări (fie SUA, fie Imperiul Britanic, fie Rusia, fie India, fie China, fie Europa)!

În Europa nu mai există intelectuali europeni de elită care să domine regii, președinții, politicienii, Parlamentul Europei.

Ceea ce este grav și se vede, deși noi nu vedem.

Oare Casa Europei ne arată o Europă în pericol?

Este o nevoie absolută și urgentă regândirea destinului Europei, continentul care trebuie să dea sens planetei pe care încă trăim."

Știu că scrieți un eseu radical în formă maximă! Îmi deconspirați o propoziție care traversează eseul?

C.B.: Eu văd în Europa cea mai subtilă și cea mai rezistentă posibilă casă a ființei. Apoi, în gramatica nihilismului historial, cred că vor trebui distruse supremația, regalitatea, imperiul și puterea. Ele dau autoliza planetei. Planeta trebuie să fie îndrumată de Europa. De aceea Europa trebuie să aibă grijă mare de europenitate fiindcă trebuie să fie un model pentru întreaga planetă. Suntem însă foarte departe de un model de europenitate universală. Marile țări de astăzi sunt conduse de personaje care nu au nici o perspectivă istorică, nici un proiect mental pentru viitor. Sunt războaie rudimentare, distrugătoare și fără sens. Sunt mai mult conflicte de orgolii.

Mă opresc aici fiindcă Noica m-a învățat câteva lucruri fundamentale între care și acela de a nu face politică. Dar în Supracarte îmi voi permite luxul suprem de a produce autoliza gândirii nihiliste care a dominat până acum omenimea. Nu știu ce-a vrut să spună Dostoievski atunci când a scris că „Omul e prost, fenomenal de prost."...