Ce mai pregătește Guvernul: Salvarea băncilor cu bani din conturile românilor

Românii care au peste 100.000 de euro în cont ar putea rămâne fără bani, potrivit unui proiect de lege aprobat de Guvern.
Economiile vor putea fi confiscate şi folosite pentru salvarea băncilor în prag de faliment. Ca măsură de precauţie, bancherii vor fi obligaţi de acum înainte să pună bani într-un fond ce va fi folosit special la redresarea instituţiilor care intră în insolvenţă, informează Digi24.ro
Potrivit legii actuale, în cazul în care o bancă dă faliment, depozitele sunt garantate în limita a 100.000 de euro, bani pe care depunătorii ştiu sigur că îi pot recupera. Acest plafon este acelaşi la nivelul întregii Uniuni Europene. În cazul României, banii pentru despăgubiri provin dintr-un fond de garantare administrat de Banca Naţională a României.
„Asigură Fondului de Garantare resursele pentru intervenţii în caz de necesitate, cam 1,1 miliarde de euro, de care Fondul de Garantare se poate folosi pentru acoperirea plăţii de compensaţii în caz de insolvenţă a unei instituţii de credit”, spune Eugen Dijmărescu, director al Fondului de Garantare al Depozitelor Bancare.
Ca să nu se ajungă la faliment, Uniunea Europeană a venit anul trecut cu noi reglementări în sectorul bancar. O noutate, preluată de curând şi în legislaţia românească, prevede că sumele peste limita celor 100.000 de euro garantaţi pot fi folosite la salvarea băncilor. O măsură aplicată deja în Cipru, acum doi ani.
În România există acum 23.000 de depozite de peste 100.000 de euro.
„Cei care au depozite nu au niciun fel de atribut în conducerea băncii. Cei care au depozite sunt penalizaţi într-un mod discutabil”, spune Cristian Pârvan, secretar general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România.
Mecanismul de apărare a băncii intră în vigoare în momentul în care nivelul de bani lichizi pe care îi deţine scade până la un prag stabilit de banca naţională.
„Este o solicitare a UE, prin care se interzice utilizarea fondurilor publice în salvarea băncilor. Este o plasă de siguranţă suplimentară care nu utilizează bani publici”, spune Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)