Cu siguranță nu te-ai gândit niciodată la familia ta ca la un guvern. Dar, când te gândești la asta, este forma de guvernare care contează cel mai mult, mult mai mult decât Congresul sau legislativul statului tău sau chiar decât asociația de cartier. Faceți ca familia voastră să fie bine și puterea ei va ajunge până la cele mai înalte niveluri ale puterii globale. Bineînțeles, este adevărat și reversul: Când familia eșuează, la fel se întâmplă și cu celelalte structuri de organizare din jurul ei.

De ce comite o persoană o crimă odioasă – folosește o armă mortală pentru a jefui pe cineva, vandalizează o școală, violează o femeie, ucide o victimă nefericită pentru douăzeci de dolari sau fură milioane de la investitori (poate chiar și prieteni și rude) într-o schemă Ponzi? Sunt aceste acte cauzate de o răutate de neînțeles? Sunt acești oameni pur și simplu răi? Nu, explicația este simplă.

Aceștia sunt oameni care nu au reușit să înțeleagă sau nu li s-au oferit niciodată cele mai simple lecții de autodisciplină, respect pentru ceilalți și un puternic simț al decenței umane. Și unde ar trebui să fie predate și învățate aceste lecții? Nu este treaba unei școli, a unui loc de muncă sau chiar a unei biserici să ofere aceste lecții de viață cele mai elementare (deși nu ar trebui să le uităm nici acolo – sau să le interzicem în școli și la locul de muncă, așa cum încearcă unii oameni să facă). În plus, chiar și atunci când ne bazăm pe instituții pentru aceste lecții, acestea eșuează de obicei.

Nu, aceste lecții nu pot fi predate de un profesor, șef sau ministru. Pentru a crea cetățeni cu adevărat valoroși și respectuoși, aceste lecții trebuie să fie predate acasă. În momentul în care intrăm la școală sau începem un loc de muncă, ar trebui să fi învățat deja cum să ne comportăm. Nu sunt de obicei un pesimist, după cum probabil știți, dar mă tem că, dacă un copil nu a învățat să se comporte până la vârsta de aproximativ patru ani, nu va învăța niciodată.

Când eram copil și făceam ceva pe care mama mea îl găsea inacceptabil, îmi spunea, cu o oarecare exasperare: „Ai fost crescut de lupi?”. Bineînțeles (fiind ceva reprobabil), înclinația mea imediată era să dau un răspuns deștept și obraznic de genul: "Nu, doamnă. Am moștenit-o de la tine!”

Dar nu am făcut-o niciodată, pentru că știam că lupul din ea ar fi ieșit la iveală și probabil m-ar fi mușcat. În plus, știam la ce se referea: Acesta era modul ei de a-mi reaminti că trebuia să încerc să ating un anumit nivel de comportament civilizat.

Aș putea chiar să demonstrez o diferență notabilă față de animalele din sălbăticie folosind un șervețel, spunând o binecuvântare înainte de a mă arunca în farfuria cu mâncare sau spălându-mă înainte de a mă așeza la masă. Astfel de reguli civilizate de curtoazie, bunătate și altruism erau așteptate de la mine nu doar pentru a obține ceea ce îmi doream, ci pentru că, pur și simplu, erau corecte.

Până în ziua de azi, încerc să mă comport așa cum a vrut mama mea – nu pentru că mi-e teamă să nu fiu pedepsit (soția mea face asta acum), ci pentru că ea m-a învățat diferența dintre bine și rău și mi-a arătat prin exemplu cum să mă comport. Aceste principii își au originea, bineînțeles, în familie.

Bine, lasă-mă să o spun înaintea ta: Nicio familie nu este perfectă și chiar și copiii crescuți în familii minunate se pot dovedi a fi ca niște lupi. Am văzut cu toții poveștile despre membri de bande sau jefuitori care sunt arestați și care își doresc ca polițiștii să-i fi ținut în custodie de protecție în închisoare atunci când mamele lor furioase apar pentru a-i trage acasă de urechi.

Cu toate acestea, este logic că copiii crescuți cu reguli sunt mult mai predispuși să le urmeze decât cei cărora li se dă frâu liber să își urmeze instinctele primare de „eu în primul rând, ceilalți în al doilea rând”. În conversația națională în curs de desfășurare despre cum să schimbăm „guvernul” și să facem „societatea” mai bună, rareori aud o referire la locul de plecare evident: crearea și cultivarea unor familii funcționale, în care o mamă și un tată își cresc odraslele înțelegând că generația mai în vârstă îi pregătește pe cei mai tineri pentru a fi înlocuitorii lor.

În această problemă, ca și în multe altele, mă alătur lui Ronald Reagan, care a spus: „Familia a fost întotdeauna piatra de temelie a societății americane. Familiile noastre hrănesc, conservă și transmit fiecărei generații următoare valorile pe care le împărtășim și le prețuim, valori care reprezintă fundamentul libertății noastre”.

Nu ar trebui să surprindă pe nimeni – cu siguranță nu l-ar fi surprins pe președintele Reagan – faptul că cei care acum vor să „transforme” America tradițională recunosc acest adevăr din direcția opusă și au plasat familia americană în centrul atenției. Știți deja acest lucru. O vedeți în fiecare zi, de la numeroasele încercări de sexualizare a copiilor, la școlile care primesc travestiți și cluburi de sataniști, la profesorii care îndoctrinează elevii cu propagandă radicală de gen și politică, spunându-le în același timp să nu vorbească cu părinții lor despre asta (mesaj cu substrat: părinții tăi sunt dușmanii tăi, guvernul este prietenul tău).

Recent am auzit profesori care se laudă că ei sunt proprietarii copiilor noștri, nu părinții lor. Aceștia consideră că misiunea lor este de a-i separa pe copii de părinți cât mai repede posibil, astfel încât să le poată umple capul copiilor cu prostii despre utopii socialiste și identități rasiale și de gen, în loc ca părinții să le transmită moralitatea tradițională, patriotismul și credința religioasă. Una dintre puținele părți bune ale pandemiei a fost că, datorită cursurilor online, părinții au observat cu groază ce le spuneau școlile copiilor atunci când credeau că părinții lor nu îi ascultă.

Stângiștii care urăsc America știu că structura familială tată/mamă/copii este cea care a făcut ca această națiune să fie cea mai puternică și mai prosperă din istoria lumii, și tocmai de aceea familia este atacată astăzi mai mult ca niciodată.

Ca părinți și chiar bunici, ce putem face? Simplu. Să ripostăm. Nu va fi o luptă ușoară într-o epocă în care un Departament al Justiției complet corupt și politizat încearcă să-i catalogheze pe părinții îngrijorați drept „teroriști domestici”. Dar este o luptă pe care părinții trebuie să o ducă și trebuie să o câștige. Victoriile juridice recente, precum cele asupra consiliului școlar scăpat de sub control din Loudoun County, Virginia, dovedesc că lupta poate fi câștigată.

Ceea ce se va întâmpla în zilele noastre cu familia tradițională va determina dacă vom opri alunecarea și vom rămâne o națiune sănătoasă din punct de vedere moral, formată în mare parte din familii autonome, sau dacă vom continua să degenerăm într-un stat asistențial decadent de familii distruse, haotice și dependente.