ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!


Mărturisirea lui Oreste Teodorescu la ieșirea din masonerie:

„Una dintre foarte multele greșeli pe care le-am făcut in viața mea ticăloasă, este incăpățânarea, chiar trufia de a crede ca pot schimba ceva pe acolo pe unde ma poarta pașii… ce sinistra Nebunie!


Curiozitatea și mai ales setea de a înțelege Misterele lumii m-au adus la porțile templului masonic. Am intrat și am stat acolo vreo 8 ani. După primii cinci am înțeles mecanismul din spate, dar prostul de mine a crezut ca poate aduce și acolo măcar o clarificare, (masonii se declara in căutarea Cuvântului Pierdut, deși deschid ritualul cu Evanghelia Sf Ioan, care arată limpede cine și ce este cuvântul), atunci de ce îl mai cautam, dacă l-am găsit deja?) Răspunsul la aceastea intrebare este deconcertant: Hristos e Hiram care învie mereu și mereu in Maeștrii masoni!

Și încă nu am plecat, crezând ca poate nu am înțeles eu bine, apoi sunt izbit de o alta explicație stranie: INRI, nu înseamnă Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor ci Ignae Natura Reintegratur Integra (prin foc întreaga natura se regenerează)… hopa… aici mi s-a aprins un beculeț și am început sa bat in retragere… după 6 ani… dar tot am îndrăznit sa cred ca poate, printr-un dialog sincer, ne lămurim cu toții, mai ales ca la ținutele masonice se țin planșe (lucrări, eseuri despre teme majore)

La insistentele mele legate de Cuvânt, mi s-a explicat de către marii hierofanti (niște domni grăsuți, cu degete mici, tip cremwusti) ca de fapt Mesia nu este Hristos ci Sf. Ioan Botezătorul… aici, oricât de lipsit de cunoaștere teologica, tot te cuprinde o neliniște…

Ceea ce m-a făcut însă sa rup rândurile, sa părăsesc definitiv acest club complicat a fost mărturisirea ca francmasonul prețuiește mai mult Gnoza decât Mântuirea, ca nu exista rai ci doar o permanenta inviere a lui Hiram, arhitectul templului lui Solomon, in fiecare mason.

La plecare, am fost ars între coloane, adică din perspectiva inițiatică sa îmi fie uitat numele veșnic de către frati! Mișto… asta chiar a fost un dar!

Am simțit repede cum toate ușile altădată deschise se închid rând pe rând…pana când am rămas de-a dreptul fără contracte, job, plus câteva atacuri de o duritate fără precedent. A fost cea mai frumoasa perioada din viața mea spirituala, căci cu fiecare "palma” și "șut in fund” de la frati, simteam cum incepe Dumnezeu cel Viu și Adevărat sa ma curețe de trufie, gânduri rătăcitoare, orgoliu nemăsurat, raționalism mărunt și foarte multe alte amăgiri, ce-i drept, superb ambalate.

Apoi, cretin din fire, am crezut ca măcar in politica orizontala as putea aduce niște idei constructive. Nu mi-am dorit niciodată funcții sau privilegii (m-a lecuit Tata de patima lăcomiei și setei de putere, mai inainte puțin), ci am vrut sa sprijin cu tot ceea ce sunt și am, oameni care vor, pot și se lupta pentru a aduce măcar puțin bine și in sistemul de putere… Vreo alți 7 ani am pierdut din viața, narcotizandu-ma ca am vreo șansa! De unde? Teapa totala!

Am părăsit și aceasta "corabie” cu scântei și reproșuri… alte Usi închise, alte suturi in fund, alte conturi blocate (trebuia sa-mi dau seama de deznodământ, doar toți frecventau o zi pe săptămâna templul… ) Eu ii vedem, ei pe mine nu…

In cele din urma, dintr-o dragoste pe care evident, ticălosul de mine, nu o merita, Tatăl m-a muncit puțin ca pe Iov, pana a scos tot veninul din mine… In fata bolii, morții, pierderii, singurătăți și uitării, nimeni și nimic in afara Celui Viu nu a putut sa-mi liniștească duhul.

Acum, îmbătrânit in rele și iluzii, ma desfac din ghearele (cum altfel) întunericului luminos (Lucifer este o lumina rece) și îmi las toată viața in mâinile celui care ma iubește necondiționat, cercetându-ma cu atentie și vazand cât sunt de nenorocit, las și prost făcut grămada!

Am greșit mult, am sperat mult și nu am realizat nimic… poate doar, mai de la 45 de ani incoace, ca singurul temei și sens al vietii este dragostea! O dragoste simpla, sinceră, curată și fără așteptări! E greu, foarte greu dar dacă un dobitoc ca mine poate simți dorul de Dumnezeu, atunci toată lumea poate a se mântui!

Îmi răsuna de ceva vreme in minte vorba unui sfânt tăcut: "toți se vor mântui, mai puțin eu, păcătosul, căci toată răutatea pe care o văd încă in lume, este de fapt, răutatea mea!”.”, a mărturisit zilele acestea celebrul ziarist Oreste Teodorescu.

Pentru că suntem cenzurați pe Facebook ne puteți găsi și pe Telegram și GoogleNews