Cinci zile de doliu național în Iran. Prim-vicepreședintele Mokhber, desemnat președinte interimar

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat luni cinci zile de doliu național după moartea președintelui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter și l-a desemnat președinte interimar pe prim-vicepreședintele Mohammed Mokhber, a relatat agenția oficială de presă iraniană IRNA, potrivit Cotidianul.
Khamenei a transmis în același comunicat „condoleanțe scumpului popor iranian”.
Când un președinte moare în cursul mandatului, Constituția Republicii Islamice prevede ca prim vicepreședintele să asigure interimatul pentru o perioadă de 50 de zile, cu aprobarea liderului suprem, care are ultimul cuvânt în toate chestiunile de stat din Iran. La finalul celor 50 de zile urmează să fie organizate noi alegeri prezidențiale.
Cele trei ramuri de guvernământ ale Iranului – puterea executivă, legislativă și judiciară – au organizat luni o reuniune extraordinară, la care ramura executivă a fost reprezentată de prim-vicepreședintele Mohammed Mokhber, ca urmare a decesului președintelui în accidentul de elicopter de duminică.
„Vom urma calea președintelui Raisi îndeplinindu-ne fără nicio întrerupere îndatoririle”, a declarat prim-vicepreședintele.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Externe Politic Prima pagină Știri
Persoane: Ebrahim Raisi
Locații: Iran
Subiecte: Accident aviatic
Organizații: Președinția Iranului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)